Cine și cât va plăti pentru micul fotbalist ucis de gard la ”Cupa Iepurașul”. Judecătoria Galați a decis după cinci ani

Cine și cât va plăti pentru micul fotbalist ucis de gard la ”Cupa Iepurașul”. Judecătoria Galați a decis după cinci ani
În imagine - Florin Mirea, Tiberiu Grosu, Ovidiu Mangu
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La aproape cinci ani de la teribilul accident petrecut pe stadionul "Dunărea 2", unde un copil de numai 10 ani a murit cu capul strivit de o placă de beton, Judecătoria Galați a pronunțat hotărârea de fond în dosarul de ucidere din culpă. Cu patru inculpați, dintre care unul este Fundația Sportul Gălățean, cauza a suferit numeroase amânări. Nicio zi de pușcărie și peste un sfert de milion de euro daune, la care se vor adăuga dobânzi reprezintă consecința unui accident petrecut într-un cumul de culpe.

Pe 24 aprilie 2021, pe terenul ”Dunărea 2”, aflat pe atunci în administrarea Fundației Sportul Gălățean, avea loc o competiție neoficială de fotbal destinată copiilor cu vârste între 7 și 12 ani, ”Cupa Iepurașul”, la care erau invitate mai multe echipe de juniori din țară.

În timpul meciului pe care gazdele de la Luceafărul Galați îl susțineau cu o echipă de copii din Bârlad, unul dintre sportivii formației oaspete a vrut să iasă de pe teren, pentru a merge în liziera din apropiere, ca să-și rezolve urgențele fiziologice, așa cum le-ar fi fost recomandat de organizatorii competiției.

David Chiric, în vârstă de 10 ani, a folosit drept cale de acces, o spărtură din gard, pe unde văzuse că mai ieșiseră și alți copii, numai că în momentul în care a trecut prin deschizătură, două plăci aflate deasupra s-au desprins și i-au căzut în cap. Leziunile suferite au fost incompatibile cu viața și David a murit la scurt timp, în ciuda eforturilor făcute de medicii sosiți la fața locului.

Anchetă și acuzații reciprorce

În urma groaznicului accident în care David, unicul copil al familiei, și-a pierdut viața, a fost deschis un dosar penal de ucidere din culpă, în vizorul anchetatorilor intrând atât organizatorii competiției, cei care ar fi trebuit să aibă grijă de starea terenului, dar și antrenorul echipei din Bârlad, cel în privința căruia a planat suspiciunea că nu l-ar fi supravegheat suficient pe copil.

Astfel, prin rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, au fost trimiși în judecată Fundația Sportul Gălățean, președintele acesteia, Florin Mirea, Tiberiu Grosu, organizatorul competiției, și Ovidiu Mangum, antrenorul echipei de copii din Bârlad. Toți au fost acuzați de ucidere din culpă, alături de aceștia apărând ca parte responsabilă civilmente și Primăria Galați.

După cinci ani de procese, în care cei acuzați s-au învinuit reciproc, încercând să-și paseze responsabilitatea, verdictul arată că în balanța judecătorilor a atârnat mult ideea de ”împărțire a vinei”.

CITESTE si https://www.viata-libera.ro/prima-pagina/163042-copil-decedat,-dupa-ce-a-fost-strivit-de-o-bucata-de-beton

Cea care a scăpat total de răspundere a fost Fundația Sportul Gălățean, care a fost radiată între timp și astfel nu a mai putut fi condamnată. În schimb, Mirea, Grosu și Mangu au fost găsiți vinovați. Nu îndeajuns de mult însă, pentru că fiecare a primit câte 2 ani și 3 luni de închisoare cu suspendare, primii doi urmând să presteze muncă în folosul comunității la spitale din Galați, iar cel de-al treilea, antrenorul, la o unitate sanitară in Bârlad. Tuturor le-au fost puse sub sechestru bunuri care să poată fi valorificate în scopul plății despăgubirilor civile, asta în cazul în care nu vor avea resurse să le achite. Ceea ce este destul de probabil, chiar dacă obligațiile le vor împărți nu în trei, ci în patru, în solidar, la masa debitorilor fiind și Primăria Galați.

Conform deciziei date de Judecătorie, părinții lui David ar trebui să primească daune morale de 200.000 de euro, iar bunicii, 60.000 de euro. La aceste sume se vor calcula dobânzile aferente de la data accidentului, respectiv 24 aprilie 2021, până la data efectivă a plății.

Toți cei implicați în dosar au atacat sentința Judecătoriei Galați, considerând-o nedreaptă, cel puțin sub aspectul despăgubirilor morale. Apelul se va soluționa la Curtea de Apel Galați.

Citit 1067 ori Ultima modificare Vineri, 20 Martie 2026 18:58

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro