Formația gălățeană a reușit să treacă peste toate problemele și să o învingă pe UTA, scor 1-0, astfel că a făcut un pas important pentru evitarea retrogradării.
Oțelul a avut de trecut nu doar de liderul din play-out, UT Arad, ci și peste presiunea creată înainte de meci. Cu doar o zi înainte de confruntarea cu arădenii, au fost scoase la suprafață problemele financiare ale grupării gălățene. Chiar în ziua meciului s-au plătit restanțele salariale pentru luna ianuarie, jucătorii rămânând cu două salarii rămase neplătite.
Una peste alta, Oțelul a câștigat trei puncte importante, la capătul unui joc extrem de tensionat. Faptul că a avut un om în plus, după eliminarea lui Pospelov (la faza penaltiului), n-a ușurat prea mult misiunea gălățenilor, adversarii fiind în continuare periculoși.
Antrenorul Tomas s-a declarat mulțumit de victorie, dar nu și de jocul echipei. “Vreau să îmi felicit jucătorii. Am făcut un meci foarte bun, sunt puncte importante pe care le-am obținut. Nu este ușor să joci cu UTA, o echipă bună, puternică și am suferit până la final. Per total, cred că am meritat victoria. Nu sunt suficient de mulțumit de cum am jucat, dar important e că am luat cele trei puncte. Chiar dacă au fost în zece oameni, ne-au pus probleme. Au jucat bine și au luptat până la final”, a spus Tomas.
Problemele financiare, discutate deschis de antrenor
Marea presiune asupra meciului cu UTA, vizavi de situația din clasament a Oțelului, a fost dublată de restanţele financiare destul de mari la salarii. Antrenorul Tomas nu s-a ferit să admită această situație, dar, totodată, a făcut referire la progresul așteptat al echipei sale, începând cu etapa viitoare. “Știam situația clubului de când am venit, nu e nicio surpriză pentru mine. Din câte știu, sunt ceva probleme în mai multe locuri, nu doar la noi. Una peste alta, este un nivel foarte bun de joc în Superligă, echipele sunt bune. Noi putem face progrese și sperăm să terminăm cât mai sus în clasament. Sper ca în următorul meci să jucăm așa cum ne dorim”, a adăugat tehnicianul croat.
În afară de gruparea gălățeană, şi alte cluburi din Superligă au probleme financiare, chiar mai grave, cum ar fi Unirea Slobozia sau FC Hermannstadt.
Oțelul a ajuns la 27 de puncte în clasament, când mai sunt doar patru etape de disputat în faza de play-out a Superligii.
În următoarea etapă, gruparea gălățeană va juca sâmbătă, 25 aprilie, în deplasare, la FC Botoșani.

