FOTBAL. Cele trei echipe gălăţene din eşalonul al treilea de fotbal au jucat în deplasare şi au încheiat disputele astfel: Viitorul Oneşti - Sporting Lieşti 1-0, în play-off, respectiv, Victoria Traian - Unirea Braniştea 1-0 şi CS Păuleşti - Oţelul II 2-2, după ce tinerii "oţelari" au condus cu 2-0.
CAIAC-CANOE. Localitatea Bascov (Pitești) a găzduit Adunarea Generală anuală a Federației Române de Caiac-Canoe, prilej cu care gălățeanul Ion Bârlădeanu a fost reconfirmat în postul de președinte. Noutatea este că antrenoarea Adina Maftei (C.S.Școlar Galați) a devenit componentă a organelor colective de conducere.
Altfel, tot la Bascov, se desfășoară primele concursuri oficiale ale anului, ”Cupa României” și Campionatul Național de mare fond, ambele pentru seniori. La concursuri participă și vâslași gălățeni: Matei Ursachi (caiac) de la CS Școlar, dar și colegul său Dragoș Zimbilschi (acum transferat la Steaua) - pregătiți de soții Maftei. De asemenea, în concurs se află și Ioana Sandu (canoe), elevă a antrenorului Mihai Munteanu, de la Clubul Dunărea.
SELECȚIE. CS Școlar Tecuci organizează selecții pentru secția de rugby (tineri născuți în 2010-2017), amatori de practicare a rugbiului. Pregătirea va avea loc la Tecuci, iar tinerii vor beneficia și de unele facilități. Informații și înscrieri la 0766695481 și 0768463199.

