De scris pe curat

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

(operaţie/semantică simplă pentru Ioana Andreea Crânganu şi Antonio Jose Ordonez Cambra, cei mai frumoşi miri din sudul Pământului de nord)

!şi la stânga ori sus sub la dreapta ori jos

fac de tot infinit peste margini frumos,

fac cel ne/cunoscut şi cu mijlocul s/pus

orişiunde-i cuvânt între minus şi plus!

!şi înalt ori sublim sub minune ori sfânt

fac stai lângă mine şi ascultă-mă: sunt

doar cu tine(le) meu peste tot căutând

scăderea căderii din/prin ochiul tău blând!

!chiar nimic ori puţin supra zero ori mult:

o, cât imponderabil, cât vid... cât ascult

despre mine(le) tău supra tine(le) meu,

nici un cui nu se lasă bătut în mereu!

!chiar şi sângele nordului susură când

se adună urcarea prin ochiul tău blând...

iar merinde avem de la em/ce/pătrat:

hai să mergem...e vreme de scris pe curat!

!înainte fac tot înapoi... şi egal

paradis plus finit minus mov infernal

şi adânc supra unu vezuviu şi sfânt,

tot cu cifre şi litere-n şoaptă plângând!

!înapoi supra stai ori-nainte sub pleci:

ce mirare cu miri şi-admirare sub crengi

de salcâm şi de tei, între dus şi întors

cu Pământul de Sus prin Moldova de Jos!

Citit 9369 ori Ultima modificare Duminică, 27 Septembrie 2015 13:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.