Plângere penală împotriva unei ASOCIAȚII DE PROPRIETARI. O casă plină de MUCEGAI, mărul discordiei
Foto: Foto ”Viața liberă”, Marius Negri

Plângere penală împotriva unei ASOCIAȚII DE PROPRIETARI. O casă plină de MUCEGAI, mărul discordiei
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

* Din cauza unor lucrări de hidroizolaţie prost executate la acoperişul unui bloc, casa unei gălăţence s-a transformat într-o adevărată bombă cu ceas * Femeia se plânge că este nevoită să doarmă la prieteni, întrucât în apartament abia se poate respira din cauza mucegaiului extins în toate camerele


Conducerea Asociaţiei de proprietari nr. 357, din Micro 17, s-a ales, săptămâna trecută, cu plângere penală, după ce o gălăţeancă a reclamat-o că nu a pus în aplicare o hotărâre judecătorească, din anul 2013, care obliga asociaţia „să remedieze deficienţele hidroizolaţiei blocului A2, în zona apartamentului 27”, sentinţă care se baza, printre altele, şi pe o expertiză, care face parte integrantă din hotărârea instanţei. Femeia poartă de ani de zile un război cu membrii asociaţiei, din cauză că apartamentul în care locuieşte s-a transformat într-un adevărat „depozit” de mucegai şi infiltraţii, care i-au provocat pagube materiale serioase, prin distrugerea mobilei, hainelor, pereţilor, tavanului, dar şi grave probleme de sănătate, după cum ne-a mărturisit aceasta.

„M-am îmbolnăvit, în trecut, de viroză pulmonară acută. Pe lângă asta, am alte probleme grave de sănătate şi sunt pensionată pe caz de boală. M-am luptat cu cancerul, sunt cardiacă, am fost diagnosticată şi cu osteomielită. Nu mai pot dormi în casa asta, din cauza mucegaiului, care s-a extins peste tot, şi dorm pe la prietene, foste colege. Am ajuns la capătul răbdării cu asociaţia, care a făcut, în trecut, prin intermediul unei firme, lucrări de mântuială la acoperiş. Instanţa a spus clar că trebuie să refacă hidroizolaţia, în dreptul apartamentului meu şi ce credeţi că au făcut: o spoială. Nici nu au respectat prevederile sentinţei judecătoreşti”, acuză Didina Carp.

O nouă expertiză, aceleaşi probleme

Femeia a comandat, în luna februarie, pe banii săi, o nouă expertiză tehnică, care confirmă o serie de nereguli privind lucrările executate. Expertul evaluator arată în documentul oficial „rectificarea pantelor de scurgere nu s-a efectuat. Dovada este însăşi obiectul contractului încheiat, precum şi bălţile cu apă existente pe terasă la data inspecţiei. Montarea celor două guri de scurgere (dacă s-a făcut) nu este în conformitate cu specificaţiile tehnice. Astfel pe marginea membranei în jurul golului este crescut muşchi. O parte din elementul gurii de scurgere trebuie să fie vizibil (…) Constructorul nu a prezentat documentele justificative care să certifice calitatea materialelor utilizate, iar aspectul actual al membranei aplicate reclamă o calitate îndoielnică (…) Se poate concluziona că reparaţiile de hidroizolaţie au fost realizate fără simţ de răspundere (…) Aşa cum am detaliat la capitolul V, lucrările de construcţii (reparaţii) în cauză nu au respectat standardele de calitate în materie. Daunele suferite de imobil sunt infiltraţii la nivelul tavanelor în încăperile apartamentului nr. 27, de la etajul 4. După execuţia lucrărilor de reparaţii, nu au fost stopate decât parţial degradările produse de infiltraţii”, se arată, printre altele, în raportul de expertiză.

Didina Carp ne-a spus că, după ce a fost nevoită să contracteze un împrumut pentru a se judeca, în anii trecuţi, cu asociaţia de proprietari, mai nou s-a văzut nevoită să facă un nou împrumut în bancă, pentru a contracta o firmă specializată, care să execute lucrările pe terasa blocului, în dreptul apartamentului său.

„Nu mai am încredere în ei. Ei refuză să pună în aplicare până şi hotărârea instanţei. Voi plăti firma şi mă voi îndrepta împotriva asociaţiei, ca să recuperez banii pe care îi voi băga în acoperiş. Este bătaie de joc şi strigător la cer ce se întâmplă”, ne-a spus Didina Carp. Femeia ne-a spus că a reclamat neregulile la OPC, precum şi la alte instituţii.

„Doamna Carp denigrează pe toată lumea”

Preşedintele Asociaţiei de proprietari nr. 357 ne-a declarat, în schimb, că lucrarea executată pe acoperiş se află încă în garanţie, iar constructorul poate interveni pentru remedierea deficienţelor descoperite în urma expertizei din luna februarie. „Dacă se apucă să facă cu o altă firmă, pierdem garanţia, întrucât lucrarea noastră este în garanţie până în 2020. În cazul în care firma pe care o va aduce va strica ceva, dânsa va suporta costurile. Eu i-am spus să aştepte să se încălzească vremea, pentru reluarea lucrărilor şi reparaţii, dar nu vrea. Dânsa nu ne-a dat voie să intrăm nici în casă, să vedem exact despre ce este vorba, denigrează pe toată lumea. Noi vrem să punem punct acestui scandal, dar nu ne înţelegem”, ne-a spus preşedintele asociaţiei.

Citit 13218 ori Ultima modificare Luni, 02 Ianuarie 2023 11:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.