Executările silite, în paşi mărunţi | Firmele gălăţene cu cele mai mari datorii la Fisc

Executările silite, în paşi mărunţi | Firmele gălăţene cu cele mai mari datorii la Fisc

coopercrediacsc.coop.br
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

*Cei mai mari cinci datornici către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi au acumulat obligaţii fiscale neachitate de peste un milion de euro

*O firmă din Galaţi, dar aflată în administrarea Constanţei, ocupă locul patru în topul regional al ANAF, cu obligaţii neachitate de aproximativ patru milioane de euro

Lipsa disponibilităţilor băneşti în conturile bancare ale firmelor asupra cărora s-au înfiinţat popriri, faptul că bunurile urmăribile prin executare silită de către Fisc sunt greu vandabile sau, dacă acestea sunt de valoare, sunt deja ipotecate pentru garantarea creditelor bancare - acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care recuperarea creanţelor bugetare de la datornici prin aplicarea modalităţilor de executare silită nu decurge chiar în ritmul pe care şi l-ar dori ANAF.

Doar o treime din creanţele gălăţenilor la buget, recuperate

În primele şapte luni ale anului 2016, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi a transmis 45.521 de somaţii, din care 22.552 au fost adresate persoanelor juridice, iar 22.969 persoanelor fizice. Titlurile executorii comunicate pentru recuperarea creanţelor au totalizat 232,79 milioane de lei. După emiterea somaţiilor de plată, derularea activităţii de executare silită a trecut la "next level", adică 12.384 de popriri pentru indisponibilizarea conturilor bancare (pentru creanţe în cuantum de 146,31 milioane de lei), 1.869 de popriri la terţi (pentru 40,12 mil.lei), 38 sechestre înfiinţate asupra unor bunuri imobile (în valoare de 4,50 mil lei) şi sechestre asupra unui număr de 33 de bunuri mobile, valoarea bunurilor sechestrate fiind în sumă de 7,53  milioane lei. Toate aceste măsuri s-au soldat, până la 31 iulie 2016, cu 80,27 milioane de lei încasate la bugetul consolidat al statului, adică o treime din suma "urmărită". Nici prea-prea, nici foarte-foarte.
Conform directorului general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi, Eugen Ciorici, la nivelul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi, primii cinci contribuabili persoane juridice care figurează cu obligaţii fiscale neachitate la data de 31 iulie a.c. sunt: SC Dapo Euro Imob SRL Galaţi, cu obligaţii la bugetul general consolidat în sumă de 1.498.664 lei - s-au instituit măsuri de executare silită prin emiterea de somaţii şi popriri, s-a întocmit proces-verbal de sechestru asupra bunurilor; SC Manipart Construct Grup SRL Galaţi (1.080.941 lei) - pentru care s-au emis somaţii şi popriri; SC Ferma Sim SRL Galaţi (813.483 lei) - pentru care s-au emis somaţii şi popriri şi s-a făcut proces-verbal de sechestru asupra bunurilor; SC Pro Boats SRL Galaţi, cu obligaţii la bugetul general consolidat în valoare de 809.065 lei - s-au emis somaţii şi popriri şi s-a aplicat proces-verbal de sechestru asupra bunurilor; SC  Sokandregab SRL Tecuci, cu obligaţii neachitate în valoare de 807.697 lei, pentru care s-au emis somaţii şi popriri şi s-a întocmit proces-verbal de sechestru asupra bunurilor.

Prinde orbul, scoate-i ochii!

L-am întrebat pe directorul general Eugen Ciorici care sunt cele mai mari dificultăţi întâmpinate de ANAF în recuperarea creanţelor pentru care s-a început executarea silită. "Un prim obstacol îl constituie lipsa disponibilităţilor băneşti în conturile bancare ale agenţilor economici asupra cărora au fost înfiinţate popriri. Mai sunt de menţionat achitarea cu întârziere sau achitarea fracţionată, de către instituţiile publice, a obligaţiilor curente, precum şi arieratele şi sumele declarate în lună şi neachitate, în aşteptarea compensărilor din TVA. Mai sunt, apoi, contribuabilii care nu deţin bunuri urmăribile, iar cei ce deţin bunuri se încadrează, în general, în două  situaţii: bunurile urmăribile sunt greu vandabile, respectiv, bunurile de valoare sunt deja ipotecate pentru garantarea creditelor bancare. În general, contribuabilii care au potenţial economic deţin bunuri urmăribile şi înregistrează obligaţii de plată beneficiază de eşalonări în derulare. În plus, procedura de valorificare a popririi la terţ este greoaie şi interpretabilă, în cazul terţilor care nu comunică niciun răspuns organului de executare. Nu în ultimul rând, intervalul dintre comunicarea somaţiilor şi înfiinţarea popririlor bancare este mare, având în vedere că acesta se prelungeşte cu afişarea pe site deoarece contribuabilii nu primesc intenţionat  corespondenţa", a declarat pentru "Viaţa liberă" directorul general al DGRFP Galaţi.

Profiland Steel, în topul datornicilor pe regiune

La nivelul Regionalei ANAF cu sediul la Galaţi, în primele şapte luni ale anului s-au generat şi transmis un număr total de 234.322 somaţii, către persoane fizice şi juridice, titlurile executorii comunicate fiind în valoare totală de 2,03 miliarde de lei. După aplicarea popririlor pe conturi bancare, a popririlor la terţi şi a sechestrelor pe bunuri mobile şi imobile, s-au încasat la bugetul consolidat al statului 612,51 milioane de lei, ceea ce reprezintă un procent de 11,42 la sută în totalul realizărilor bugetare ale DGRFP Galaţi şi circa o treime din totalul creanţelor neachitate.
Topul regional al datornicilor este condus de două firme din Constanţa, SC Barter Development SRL (cu obligaţii la bugetul general consolidat în sumă de 43,42 milioane de lei, pentru care s-au instituit măsuri de executare silită prin emiterea de somaţii şi popriri) şi Regia Autonomă de Transport în Comun Constanţa (obligaţii de 25,48 milioane lei). Aceasta din urmă se află în executare silită, în cazul său fiind întocmit proces-verbal de sechestru asupra bunurilor mobile şi s-a emis acord de principiu privind obţinerea eşalonării la plată.
O altă firmă din judeţul Constanţa, SC Just Consulting Green Energy SRL Eforie Sud, are obligaţii în valoare de 18,46 milioane de lei, iar SC Profiland Steel SRL Galaţi, aflată în "subordinea" Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Constanţa şi cu obligaţii neachitate de 17,71 milioane lei, ocupă locul al patrulea. Societatea gălăţeană se află în executare silită, în cazul său s-a aplicat sechestru asupra bunurilor imobile şi s-a organizat licitaţia  I, dar fără ofertanţi. Pe ultimul loc din Top 5 regional, se află o firmă din Buzău, SC Dentalmed Internaţional SRL Buzău, cu obligaţii fiscale neachitate în sumă de 15,70 milioane de lei, la care s-au emis somaţii şi popriri.        

Citit 5271 ori Ultima modificare Vineri, 02 Septembrie 2016 17:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.