Proiectul "unda verde", la final | Amânările repetate au scos mai mulţi bani din bugetul local

Proiectul "unda verde", la final | Amânările repetate au scos mai mulţi bani din bugetul local
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

În prezenţa primarului Ionuţ Pucheanu, la sediul Poliţiei Locale Galaţi, a avut loc conferinţa de presă de închidere a proiectului "Sisteme inteligente pentru managementul traficului în vederea creşterii fluenţei şi siguranţei circulaţiei şi a prevenirii criminalităţii".

Început în urmă cu mult timp, încă de pe vremea fostului primar, proiectul trebuia finalizat pe 31 decembrie 2015. Ulterior, cu girul consilierilor locali, data s-a prelungit până pe 31 mai 2016. Cum proiectul nu a fost gata nici la această dată, consilierii locali au votat o nouă prelungire, până pe 31 august. Nici acest termen nu a fost respectat întocmai, dar măcar nu s-a mai prelungit decât cu două zile, astfel că proiectul a fost încheiat oficial pe 2 septembrie.

La conferinţa de închidere au participat toţi cei implicaţi în proiectarea, executarea şi punerea în aplicare a proiectului denumit generic "unda verde", proiect unic în regiunea nostră. "Obiectivul general vizează îmbunătăţirea condiţiilor de trafic rutier, creşterea siguranţei cetăţenilor şi prevenirea criminalităţii în municipiu, prin implementarea unui sistem integrat de management al traficului şi supraveghere video metropolitană, care realizează premizele transformării oraşului într-un pilon de dezvoltare economică şi socială durabilă pentru întreaga zonă", a explicat audienţei Viorel Mancaş, managerul proiectului.

Conform sursei citate, implementarea proiectului a presupus modernizarea şi extinderea sistemului de semaforizare pentru 35 de intersecţii şi 26 de treceri pietonale şi dotarea zonelor identificate cu risc de infracţionalitate sau zone rutiere periculoase cu camere video de supraveghere. "A fost creat un centru de comandă şi control unic, cu sediul la Poliţia Locală, pentru coordonarea activităţilor de management de trafic şi supraveghere video, care să răspundă cerinţelor viitoare de dezvoltare", a mai adăugat Mancaş.

Semafoare cu LED şi nemulţumiri din trafic

Despre proiectul "unda verde", de câte semafoare au fost montate sau ce treceri de pietoni au apărut, respectiv, dispărut aţi tot citit în paginile ziarului nostru. De asemenea, aţi aflat, de-a lungul timpului, că au fost puse în funcţiune semafoare pietonale cu buton, sincronizate astfel încât să fie verde pentru şoferi tot timpul dacă nu sunt pietoni dornici să treacă strada. Semafoarele i-au nemulţumit pe mulţi şoferi, fie prin numărul lor, fie prin faptul că nu sunt utile în zonele în care au apărut sau că sunt pe culoarea verde prea puţin timp. Nemulţumirile conducătorilor auto au ajuns şi la urechile autorităţilor, care au încercat să adapteze sistemul din mers. Asta a adus un nou val de nemulţumiri, de data aceasta din partea pietonilor, care consideră că anumite semafoare stau prea puţin pe verde pentru ei.

Unul dintre cei care şi-au exprimat nemulţumirea a fost chiar edilul oraşului. "Eu nu mi-am pierdut speranţa că acest sistem, într-un răstimp cât mai scurt cu putinţă, va funcţiona la nivelul aşteptărilor tuturor cetăţenilor. Sperăm ca până pe 12 septembrie, când va începe şcoala şi lucrurile să cam dau peste cap în trafic, sistemul să acumuleze toate informaţiile, astfel încât să funcţioneze şi să nu mai avem probleme în trafic. Şi eu am fost unul dintre cei care şi-au exprimat nemulţumirea, dar, după ce am vorbit cu colegii care l-au implementat, am înţeles, şi sper să înţeleagă toată lumea, că nu doar şoferii sunt participanţi la trafic. Acest sistem îmbină mai multe nevoi. Pe de o parte, fluidizarea traficului, pe de altă parte asigurarea fluenţei şi uşurarea traficului pietonilor şi, nu în ultimul rând, asigurarea unei siguranţe mai mari a participanţilor la trafic. Elementul acesta de siguranţă s-ar putea să creeze uşoare neplăceri, din cauta tardivităţii sau lentorii cu care se mişcă anumite zone", ne-a explicat primarul.

Este adevărat că nu poţi mulţumi pe toată lumea, dar, cu proteste sau nu, sistemul merge înainte, mai ales că a fost şi, oficial, finalizat, iar de-acum camerele video for fi funcţionale şi îi vor monitoriza atât pe pietoni, cât şi pe şoferi.

Cât despre zvonurile apărute în ultima perioadă cu privire la posibilitatea de a se renunţa la "unda verde", Ionuţ Pucheanu a pus punctul pe „i” şi a explicat că, indiferent cum, sistemul va fi funcţional. "Nu putem renunţa la el. Vorbim de minimum cinci ani de monitorizare, fiind vorba despre fonduri europene. În cel mai rău caz, acolo unde se va dovedi că nu era necesar un anumit semafor, se poate vorbi despre ajustări, se va putea trece pe un galben intermitent".

Finanţare mai mare, din cauza termenelor depăşite

Conform datelor furnizate de muncipalitate, valoarea proiectului, potrivit contractului, a fost de 19.214.544,14 lei cu TVA, iar asistenţa financiară nerambursabilă de 18.830.253,20 de lei cu TVA. Din păcate, asistenţa financiară primită a fost doar de 15.311.856,02 lei, pentru că nu au fost respectate termenele stabilite. Astfel, contribuţia municipalităţii, din bani publici, a ajuns la 3.902.687,99 de lei, adică mult mai mare decât ar fi trebuit.

La final, edilul a ţinut să mulţumească vechii administraţii pentru acest proiect şi a ţinut să o felicite pentru faptul că "pe partea de sud-est, pe partea de atrageri de fonduri europene, suntem singura municipalitate care are un astfel de sistem. Nu aş vrea să uit nici echipa administraţiei vechi, care s-a îngrijit pentru atragerea acestor fonduri, pentru că aş fi fără obraz, venit de doar două luni, să îmi arog meritele unui astfel de proiect european", a conchis Pucheanu.

Citit 7073 ori Ultima modificare Luni, 09 Ianuarie 2023 21:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.