Evaluaţi acest articol
(35 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

În prima zi din vara anului 1837, la Galaţi intra în vigoare regimul de port-liber, cunoscut mai bine sub denumirea de Porto-Franco. Timp de aproape jumătate de veac, până ce regimul de Porto-Franco a fost desfiinţat, oraşul Galaţi a cunoscut epoca sa de aur. Chiar şi în deceniile care au urmat desfiinţării acestui statut special, oraşul Galaţi a înflorit în continuare, ajungând unul dintre cele mai importante oraşe din Regatul României de dinainte de Primul Război Mondial. Dezvoltarea oraşului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a însemnat şi ridicarea a numeroase clădiri monumentele, multe dintre ele în stil neoclasic, dovezi vii ale nivelului la care ajunsese portul de la Dunăre. Tocmai ca o dovadă a importanţei pe care o căpătase oraşul, în 1867, la Galaţi, Bucureşti şi Iaşi era înfiinţat câte un aşezământ „Notre-Dame de Sion”, de către Congregaţia călugăriţelor catolice Notre-Dame-de-Sion.

Învăţământ de elită pe "parale" multe

„Maicile franţuzoaice, foarte întreprinzătoare, veniseră imediat după Războiul Crimeii (1853-1856 – n.r.) şi îşi făcuseră o mănăstire mare şi frumoasă la Galaţi, unde erau educate, pe „parale” multe, fete de oameni bogaţi, de gratuitate bucurându-se doar fetele sărace, acestea din urmă primind şi o zestre atunci când se măritau. În cartea „Lumea copilăriei mele”, Crişan V. Muşeţeanu descrie foarte frumos această mănăstire: «Era în sus, pe strada Domnească, vizavi de Episcopia cea nouă. Era împrejmuită cu un gard înalt de cărămidă roşie, ferecată pe toate părţile şi păzită de câini mari şi fioroşi, cărora numai maicile portărese le dădeau de mâncare şi numai pe ele le îngăduiau. În mănăstirea maicilor franţuzoaice era ordine şi curăţenie, politeţe şi o purtare în adevăr de „ancien régime” (sistemul politic şi social din Franţa de dinainte de Revoluţia din 1789 – n.r.)». Prin faptul că fetele stăteau mai mult cu maicile, avea loc şi o convertire, discretă, spre catolicism”, a explicat, pentru „Viaţa liberă”, Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei de Cultură Galaţi.

O şcoală căutată de familiile cu stare din străinătate

Modelul pe care a fost întemeiat institutul s-a dovedit a fi unul de succes, astfel încât, de-a lungul anilor, şcoala a ajuns să se dezvolte foarte mult. „Institutul cuprindea patru diviziuni: internatul, destinat pentru educaţia fiicelor din înalta societate, demi-internatul, pentru clasa de mijloc, externatul, pentru treapta de jos a poporului, şi şcoala de lucru, unde fetele sărace primeau gratuit învăţătură şi întreţinere. [...] La începutul anului 1870, institutul avea 40 de eleve, iar şapte ani mai târziu numărul lor a crescut la 200. În anul 1889/90, numărul elevelor a ajuns la 481, ele provenind din România şi din străinătate, fiind de diferite confesiuni şi naţionalităţi”, arată muzeograful Valentin Bodea, în lucrarea "Monumente istorice şi personalităţi din oraşul Galaţi".
În anii 1935-1936, se arată în acelaşi volum, Institutul „Notre Dame de Sion” funcţiona cu un curs liceal complet cu opt clase, având ambele secţii, literară şi ştiinţifică. Seriile de candidate la bacalaureat prezentate în anii din urmă ai institutului atestă seriozitatea pregătirii lor, profesorii care predau aici provenind dintre cei mai distinşi dascăli din Galaţiul perioadei respective.

Scandaluri în presa vremii

În ciuda reputaţiei sale, controversele nu au lipsit însă. „În perioada interbelică, prin 1937, ziarele vremii din Galaţi au ţinut paginile ocupate cu faptul că elevele de la institut au avut de suferit în urma unei toxiinfecţii alimentare, multe dintre ele fiind internate în spital. S-a declanşat atunci o adevărată anchetă, pentru că întâmplarea a avut urmări serioase. În perioada în care primar era Emil Codreanu, în 1927, ajunsese la urechea maicilor din mănăstire faptul că la colţul din susul clădirii ar urma să se monteze o pompă de benzină, terenul fiind concesionat în acest scop. Tot Crişan V. Muşeţeanu arată că maicile aveau un adevărat sistem de spionaj între cucoanele crescute la ele în mănăstire. Înainte ca lucrările la pompă să înceapă, la Emil Codreanu a venit maica superioară cu o subordonată. Maica superioară este descrisă de Muşeţeanu ca „înfoiată ca o pupăză, franţuzoaica, şi cerea, nu se ruga”. Era foarte sigură că va primi un accept din partea lui Codreanu, având în vedere că acesta fusese avocatul institutului. Primarul a refuzat-o însă, iar maica fireşte că a trecut la rugăminţi, fiind din nou refuzată. Bineînţeles, primarul nu mai avea ce să facă, având în vedere faptul că terenul fusese deja concesionat. Maicile au plecat atunci înfuriate peste măsură pe primar, fapt pentru care nu l-au mai luat ca avocat al institutului”, a mai precizat Marius Mitrof.

Din institut de maici, institut tehnic

În timpul bombardamentului din 1944, capela institutului a fost distrusă, iar clădirea a suferit numeroase stricăciuni. Repararea clădiri, desfăşurată în perioada 1951-1953, nu a mai respectat planurile iniţiale, iar modificările făcute atunci pot fi văzute şi astăzi. În ciuda prestigiului de care se bucura, institutul a fost desfiinţat în anii de după venirea la putere a comuniştilor, iar în clădirea rămasă liberă a început să funcţioneze Institutul Mecano-naval, devenit ulterior Institutul Tehnic. În impozanta clădire de pe strada Domnească, nr. 111, funcţionează acum atât Facultatea de Inginerie, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, Facultatea de Litere şi Facultatea de Arhitectură Navală. Clădirea a fost inclusă în Lista monumentelor istorice, în anul 2004.

Citit 7539 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Octombrie 2016 23:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.