11 partide şi patru independenţi se bat pentru Parlament | Candidatura lui Marius Stan, contestată

11 partide şi patru independenţi se bat pentru Parlament | Candidatura lui Marius Stan, contestată
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Aproape 200 de candidaţi se vor regăsi pe buletinele de vot ale gălăţenilor, pe data de 11 decembrie * La Tribunal s-au înregistrat deja primele contestaţii


Nu mai puţin de patru candidaţi independenţi (toţi aspiră la Camera Deputaţilor) şi 11 formaţiuni politice (cu competitori pentru ambele camere ale Parlamentului) s-au înscris oficial în cursa electorală din data de 11 decembrie 2016.

Joi seară, cu doar câteva ore înainte de miezul nopţii, când expira termenul alocat depunerii candidaturilor, s-au mai înscris doi independenţi - consilierul local independent Daniela Simona Vreme, care a fost şi ultimul înscris în competiţie, la ora 23,35, şi Neculai Gălăţanu - şi cinci formaţiuni politice: ANR, PSR, ALDE, PRM şi PER.

Lista ANR pentru Senat este deschisă de Paul Ivanov, urmat de Nicoleta Chivu şi Laurenţiu Bogdan Bugeac, iar cea dedicată Camerei Deputaţilor îl are în frunte pe Aurel Zamfir, urmat de Violeta Nanu, Viorel Nicolau, Remus Tiberiu Hirschkorn şi Gabriel Constantin.

PSR propune o listă scurtă pentru Senat, deschisă de Samir Vasile Oancă, urmat de Emil Toniţă, Romeo Tomiţă Boşcu, iar pentru Camera Deputaţilor prezintă doar trei nume: Constantin Petroşel, Ecaterina Andreescu şi Tatiana Mihaela Teodor.

După două tentative ratate de înregistrare a candidaturilor, ALDE a reuşit, joi seară, să-şi depună listele de candidaţi pentru Parlament. Primul loc la Senat este ocupat de Cristian Dima, urmat de Gina Paladi şi Mihai Constantinescu. La Camera Deputaţilor, pe prima poziţie se află senatorul în funcţie Eugen Durbacă, urmat de Genica Totolici, Eugen Găvan, Vali Viorel Sandu şi Iulian Nicuşor Aramă.

Şi PRM a reuşit să-şi înscrie liste complete de candidaţi. La Senat, partidul defilează cu Vanghele Ifrim, Tarasciuc Florenţiu Stoica şi Gheorghe Chiriac, iar la Camera Deputaţilor deschizător de listă este Constantin Asofronie, urmat de Simion Laurenţiu Crihan, Florin Ivanof, Neculai Chirănuş şi Ioan Ifrim.

Ultimul partid care şi-a depus liste de candidaţi pentru alegeri este PER Galaţi, care o deschide pe cea dedicată Senatului cu Eugen Gheorghe Stamate, urmat de Relu Dănuţ Ciobotaru şi Laura Monica Cristea. Pentru Camera Deputaţilor s-au înscris Radu Balaban, Elena Apetrăchioaie, Gabriela Vlăsceanu, Alina Gina Hriscu şi Oana Dudu.

Astfel, cele 11 partide politice ale căror liste de candidaţi au fost admise de BEC Galaţi sunt, în ordinea depunerii candidaturilor, PNL, PMP, PSD, PRU, UDMR, USR, ANR, PSR, ALDE, PRM şi PER. Cei patru independenţi admişi (în aceeaşi ordine) sunt Tiberiu Mihai Antoniu Jalbă, Costel Marin, Neculai Gălăţanu şi Daniela Simona Vreme. În total, pe buletinele de vot ale gălăţenilor vor fi tipărite numele a circa 200 de candidaţi. Bineînţeles, doar 13 dintre aceştia vor obţine cele nouă mandate de deputat şi patru mandate de senator rezervate Galaţiului.

"PER a depus o listă cu 13 candidaţi la Camera Deputaţilor, iar ultimul de pe listă a fost respins. Nu au depus liste complete USR şi PSR", a precizat, preşedintele BEC, judecătorul Robert George Florea.

În judeţul Galaţi sunt înregistrate 522.884 de persoane cu drept de vot, însă numărul acestora se actualizează permanent.

Candidatura lui Marius Stan, contestată de PSD

La nici o zi după expirarea termenului alocat înscrierii în competiţia electorală, ieri după-amiază erau înregistrate deja trei contestaţii la Tribunalul Galaţi. Prima dintre acestea este îndreptată împotriva candidaturii fostului primar Marius Stan, fiind depusă de către PSD, care invocă faptul că fostul edil este consilier local UNPR şi, în condiţiile nefinalizării oficiale a fuziunii dintre UNPR şi PMP, nu poate candida din partea PMP pentru Senat. De altfel, cel mai probabil, acesta reprezintă doar un pretext pentru ca PSD să obţină, pe cale legală, o confirmare a faptului că Marius Stan a semnat adeziune la PMP şi, prin urmare, să-şi piardă astfel mandatul de consilier local.

O altă contestaţie, care aparţine unei organizaţii civice, era îndreptată împotriva listelor de susţinători ale PNL, PMP, PSD şi PRU, iar o a treia, semnată de Constantin Telegan, a cărui candidatură a fost respinsă de BEC, întrucât nu a putut prezenta listele de susţinători prevăzute de lege, se referea la o solicitare de anulare a procesului electoral.

Tribunalul le va soluţiona zilele acestea.

Citit 5786 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Ianuarie 2023 05:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.