Defrişări masive în judeţul Galaţi. Trei transporturi de lemne au fost deturnate într-o singură zi

Defrişări masive în judeţul Galaţi. Trei transporturi de lemne au fost deturnate într-o singură zi
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Zece este numărul total al persoanelor vizate de autorităţi după ce poliţiştii au depistat trei transporturi ilegale de lemne, pe raza judeţului Galaţi, la finele săptămânii trecute.

Cel sancţionat pe loc pentru o cantitate mare de salcâmi asupra căreia există indicii serioase că a fost procurată ilegal este şoferul unei autoutilitare încărcată cu lemne, oprită în trafic la Rediu. Patrula de poliţie a constatat că şoferul nu avea asupra sa aviz de însoţire sau alte acte care să justifice provenienţa cantităţi de 2,879 metri cubi de salcâmi, motiv pentru care i-au dat o amendă de 5.000 de lei şi i-au confiscat marfa, pe care au predat-o Ocolului Silvic Galaţi. Autoutilitara a fost de asemenea confiscată.

Dosare penale pentru defrişări în grup

Alţi nouă gălăţeni, cu vârste cuprinse între 17 şi 53 de ani sunt cercetaţi penal pentru că tăiau ilegal peste o sută de salcâmi, din păduri din nordul judeţului. Doi dintre ei au fost depistaţi la Poiana, transportând 27 de arbori, în timp ce şapte oameni din Cuca şi-au unit forţele şi au pus la pământ 74 de copaci din pădurea de la Plevna. Toţi salcâmii au fost confiscaţi, în cele două situaţii poliţiştii întocmind dosare penale pentru tăiere ilegală şi furt de material lemnos.

Citit 8337 ori Ultima modificare Joi, 15 Iunie 2023 02:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.