Şase CLUBURI din Galaţi au fost AMENDATE, în urma unor verificări făcute de ISU

Şase CLUBURI din Galaţi au fost AMENDATE, în urma unor verificări făcute de ISU
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În ultima săptămână, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Galaţi au continuat activităţile de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la instituţii publice şi operatori economici din diverse domenii de activitate. “Creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi asigurarea protecţiei comunităţii rămân obiectivele prioritare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Galaţi”, ne-a declarat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Astfel, în perioada 21-25 ianuarie 2017, pompierii militari alături de reprezentanţi ai celorlalte structuri MAI, constituiţi în echipe mixte, au continuat verificările imobilelor în care se desfășoară activităţi cu public numeros.

În acest context, au fost efectuate nouă controale la operatori economici din categoria cluburi şi discoteci, fiind aplicate şase amenzi, în cuantum de 6.000 de lei, pentru nerespectarea reglementărilor pe linia apărării împotriva incendiilor.

“Principalele aspecte urmărite în teren de către inspectorii de prevenire au vizat: exploatarea instalaţiilor electrice, funcţionarea iluminatului pentru marcarea căilor de evacuare, funcţionarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, obstrucţionarea căilor de evacuare, instructajul angajaţilor, obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu şi existenţa planurilor de evacuare în caz de incendiu”, a adăugat Eugen Chiriţă.

Concomitent cu activităţile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative de intervenţie au efectuat acţiuni de recunoaştere în zonele de dispunere a obiectivelor, pentru a stabili modul de intervenţie în cazul izbucnirii unui eventual incendiu.

Pe lângă identificarea şi înlăturarea disfuncţionalităţilor specifice, specialiştii ISU Galaţi au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceştia să cunoască şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor la locul de muncă.

ISU Galaţi anunţă că, din ordinul ministrului afacerilor interne, în perioada următoare activităţile preventive vor fi intensificate, astfel încât siguranţa celor care frecventează astfel de locaţii să fie asigurată, iar obligaţiile legale ale beneficiarilor să fie respectate.

Citit 8419 ori Ultima modificare Joi, 15 Iunie 2023 21:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.