Tânărul care a ucis doi copii, în septembrie 2016, într-un accident rutier petrecut pe raza localităţii Folteşti, va fi judecat în libertate

Tânărul care a ucis doi copii, în septembrie 2016, într-un accident rutier petrecut pe raza localităţii Folteşti, va fi judecat în libertate
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

 

Acest lucru este determinat de faptul că magistraţii de la Judecătoria Galaţi au constatat că mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Ivanciu Corcioveiu a expirat încă din 15 ianuarie 2017. Parchetul a atacat această decizie, dar la Tribunal s-a constatat acelaşi lucru, aşa că tânărul, care a fost trimis în judecată în octombrie 2016, a fost pus în libertate.

Totul pare să fie o chestiune procedurală. Dosarul în care ar fi trebuit să se discute prelungirea măsurii arestării preventive faţă de Ivanciu Corcioveiu a avut termen pe data de 11 ianuarie, când însă atât Corcioveiu, cât şi cei doi tineri acuzaţi că l-au ajutat să fugă din ţară nu au avut apărători. Judecătorii de la Târgu-Bujor au dat un alt termen, ”din cauza condiţiilor meteorologice”, după cum se menţionează pe site-ul instanţei, pentru 25 ianuarie. La acest termen, însă, a fost depusă o cerere de recuzare, motiv pentru care dosarul a ajuns la Tribunalul Galaţi pentru a se judeca această cerere. Ulterior, s-a decis ca dosarul să fie judecat la Judecătoria Galaţi, unde a avut un prim termen pe 6 februarie. La această instanţă s-a şi constatat că măsura arestării preventive expirase pe 15 ianuarie. Aceeaşi constatare s-a făcut şi faţă de măsurile preventive luate faţă de cei doi complici ai lui Corcioveiu, Alexandru şi Costel Vieru, care se aflau în arest la domiciliu.

Astfel, cei trei inculpaţi vor fi judecaţi în stare de libertate, dosarul urmând să fie soluţionat de Judecătoria Galaţi.

Vă reamintim că Ivanciu Corcioveiu a fost trimis în judecată sub acuzaţia de ucidere din culpă, conducere fără permis şi fugă de la locul accidentului, după ce bărbatul a produs un accident rutier în urma căruia doi copii minori şi-au pierdut viaţa. După producerea accidentului, tânărul a fugit de la locul accidentului şi, ajutat de Alexandru şi Costel Vieru, a părăsit ţara. El a fost ulterior depistat în Italia, de unde a fost extrădat pentru a fi tras la răspundere pentru tragedia pe care a produs-o pe raza localităţii Folteşti.

Citit 21942 ori Ultima modificare Joi, 16 Februarie 2017 17:03

9 comentarii

  • postat de Teo Chirvase
    Vineri, 17 Februarie 2017 22:04
    5.13.138.***
    Justiția în România e o loterie. Ai noroc câștigi, n-ai noroc... ghinion!
    Ivanciu a tras lozul norocos!
    Bravo lui!
    Teo C.
    1
    0
    Raportează
  • postat de Dodu
    Vineri, 17 Februarie 2017 15:03
    92.246.106.***
    Doamna ziarista cum puteti spune ""TANARUL".....nu doamna asta e CRIMINAL .....Se putea sa-i spune-ti TANARUL.....daca avea permis de conducere si se deplasa pe raza localitatii cu 50 km la ora si din neatentie doi copiiii i-au sarit in fata masinii soferul neputand evita impactul...NU STIU DACA M-AM FACUT INTELES...
    0
    5
    Raportează
  • postat de chinga
    Vineri, 17 Februarie 2017 13:02
    109.166.137.***
    As fi curios pe ce temeiuri a fost pus in libertate , legea asta din tara noastra e atat de interpretabila incat poti sa omori si 10 oameni si sa fi in libertate , avem exemplu aici .. 2 oameni au murit iar omul e liber , liber de capul lui sa mai omoare inca 2 3 . E inadmisibil asa ceva , ce se intampla cu noul cod care dupa parerea mea este total depasit .
    0
    6
    Raportează
  • postat de aLEX
    Vineri, 17 Februarie 2017 11:37
    5.13.247.***
    Te blochezi. Viata unor copilasi nu inseamna nimic nici pentru infractor, nici pentru UNII oameni ai legii, mai ales UNII avocati care aranjeaza ploile. Cat de buna e vremea rea pentru unii in vremurile astea ale noastre! Oare despre ce putem vorbi? Nu m-as mira daca acest individ, lasat in libertate, n-ar mai comite o infractiune extrem de grava. In asemenea situatie ar da cineva seama?
    0
    6
    Raportează
  • postat de Chioara cu balanța într-o rână și cealaltă mână în buzunarul nostru
    Vineri, 17 Februarie 2017 09:59
    81.12.150.***
    Ce-aveți, dom'le, cu bietul infractor? E la prima abatere, DECÂT că a mai condus fără permis și fusese prins cu doar câteva luni mai devreme de accident. Plus că nici nu a încercat să se sustragă de la urmărirea penală, DECÂT că a fugit nițel până în Italia, avea de cumpărat omul o pizza de acolo că îi era foame și nu s-au cheltuit mai mult de câteva zeci de mii de euro din banii voștri din taxe și impozite ca să fie adus înapoi.
    Păi, la ce indemnizații de mii de euro au magistrații, vin niște neica nimeni plătiți cu două-trei sute amărâte să le conteste competențele? Iaca au mai scăpat și procurorii niscaiva date limită din vedere, s-a mai făcut și instanța că plouă sau, mă rog, ninge și încă un criminal în libertate poate și el acolo să se mai urce la volan fără permis dacă vrea, să mai ucidă (din greșeală, mă scuzați!) niscaiva copilași.
    Stat de drept se cheamă ăsta, nu știați? De drept comun...
    0
    14
    Raportează
  • postat de Cristi
    Vineri, 17 Februarie 2017 06:15
    5.13.251.***
    Exact ce spune colegu de inainte....coruptia e la ia acasa. Cum poti pune in arest la domiciliu, la fapta care a comiso????????? E posibil asa cea, in ce lume traim? Alooooo Judecatoia Galati, sa va fie rusineeee, pentru punerea in libertate a acestiu individ. Rusine, Rusine,Rusine
    0
    15
    Raportează
  • postat de Iancu Jianul
    Joi, 16 Februarie 2017 19:43
    213.119.68.***
    Daca copii judecatoarei erau loviti de masina astuia... nu mai vedea lumina zilei!
    Pui lupi pazinici la oi! Traim instr-o societate mai volnava la spitalul de psihiatrie care mimeaza oribil de prost c-ar fi CINSTITA ... vorba inaptului pleata\n vant si company portocalie mar verde rosu si alte abrevieri dizgratioase!
    1
    33
    Raportează
  • postat de D
    Joi, 16 Februarie 2017 18:22
    188.26.124.***
    Când o sa fie adoptata o lege răspunderii magistraților serioasa? Este singura categorie socioprofesionala care nu are nici o răspundere. Nu mai poate dura aceasta stare de fapt.
    1
    34
    Raportează
  • postat de Cipry
    Joi, 16 Februarie 2017 17:13
    92.246.106.***
    Ca la noi la nimenia.....CORUPTIA E LA IA ACASA IN ROMANIA. ..rapanosul trebuia sa-i putrezeasca oasele in puscarie...RUSINE JUDECATORIEI SI TRIBUNALULUI GALATI
    1
    56
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.