La loc comanda! Achiziţia de NAVE MILITARE de la DAMEN Galaţi a rămas în aer

La loc comanda! Achiziţia de NAVE MILITARE de la DAMEN Galaţi a rămas în aer
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi seara, 9 martie, că Executivul va abroga hotărârea de guvern privitoare la achiziţia a patru corvete, nave militare ce ar fi trebuit construite la Şantierul Naval Damen Galaţi.

"Vom abroga hotărârea de guvern dată în decembrie, pentru că n-a fost dată în mod legal. Trebuia să existe înainte un memorandum care să fie aprobat în Parlament. Orice investiţie în acest domeniu mai mare de 100 de milioane de euro trebuie aprobată de către Parlament, deci paşii sunt cât se poate de clari. Se abrogă, se merge cu memorandum în Parlament. Parlamentul aprobă sau nu, după care se vine în Guvern cu o hotărâre. Nu s-au respectat acei paşi, de aceea trebuie să o abrogăm", a afirmat Grindeanu, în cadrul unei emisiuni televizate.

Pe de altă parte, fostul premier Dacian Cioloş şi fostul ministru al Apărării, Mihnea Motoc, susţineau, pe 23 februarie, că hotărârea de guvern privitoare la corvete nu reprezintă un contract semnat sau aprobat, ci stabileşte doar procedura de achiziţie, iar abrogarea HG nu poate avea ca temei nerespectarea condiţiilor legale de adoptare.

După cum v-am informat în paginile ziarului nostru, potrivit datelor furnizate de Ministerul Apărării, contractul de construire a corvetelor - model Sigma 10514 - ar fi trebuit să se deruleze pe o perioadă de şapte de ani, ar fi avut o valoare de 1,6 miliarde de euro (cu TVA) şi navele ar fi urmat să fie realizate în Şantierul Naval Damen Galaţi.

Prin declaraţiile sale, Grindeanu se aliniază şefului PSD, Liviu Daragnea, care susţinea că procedura de achiziţie a corvetelor ar fi „ilegală” şi că ar trebui reluată. La rândul său, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, îşi exprima „dubiile” privind acest proiect şi se întreba de ce ar trebui ca… „olandezii” să construiască aceste nave militare.

Aceste poziţii ale liderilor politici vin în condiţiile în care, în Studiul de concept pentru produsul ''Corveta multifuncțională'', elaborat în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, au fost analizate 13 proiecte de corvete, modelele propuse de şantierul naval gălăţean fiind cele mai bune. De altfel, SN Damen Galaţi este singurul şantier naval din ţară care, în ultimele decenii, a construit nave militare, unele dintre ele cu un grad de complexitate chiar mai ridicat decât al corvetelor de tip Sigma.

Liderii politici par a uita şi faptul că în Şantierul Naval Damen şi clusterul de firme subcontractoare lucrează mii de angajaţi gălăţeni, iar o comandă precum cea dorită de Ministerul Apărării este importantă atât pentru interesele strategice ale României, cât şi pentru economia Galaţiului. Oportunităţile de dezvoltare ale acestei zone nu par, însă, a se număra printre „priorităţile strategice” actualilor guvernanţi.

Citit 11417 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Iunie 2023 08:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.