Surse: Eugen Găvan, în cărţi pentru şefia Transurb

Surse: Eugen Găvan, în cărţi pentru şefia Transurb
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Consilierul local Eugen Găvan (ALDE), recunoscut drept unul dintre apropiaţii lui Eugen Durbacă, ar putea fi noul director general al Transurb, spun unele voci din politica gălăţeană. Numele acestuia este vehiculat, mai nou, pentru şefia societăţii care operează transportul public local de persoane, una dintre cele mai râvnite sinecuri politice din subordinea municipalităţii.

Chiar dacă, în ultimele luni, se spunea că PSD doreşte să-şi adjudece fotoliul de director general al Transurb, odată cu înlăturarea din funcţie a Genicăi Totolici, de câteva zile circulă scenariul conform căruia Eugen Găvan ar fi favorit în unele cercuri ale coaliţiei PSD-ALDE pentru ocuparea acestei funcţii.

Găvan se numără printre foştii oameni de bază ai deputatului Eugen Durbacă, care au ales să-l părăsească atunci când acesta a fost exclus din ALDE, preferând să se alăture lui Cristian Dima, actualul preşedinte al partidului, şi să-şi păstreze astfel beneficiile politice.

Rămâne de văzut dacă PSD va renunţa în final să preia societatea Transurb, controlată, în ultimii ani, de Eugen Durbacă şi apropiaţii săi, sau dacă Dima nu va alege cumva să meargă pe mâna unui om loial, în cazul în care fotoliul de director general va rămâne în „ograda” ALDE.

Citit 8241 ori Ultima modificare Luni, 12 Iunie 2023 07:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.