UPDATE | Nici n-a fost bine inaugurată, că strada Traian a şi fost spartă
Foto: ”Viața liberă”, Marius Prisacariu

UPDATE | Nici n-a fost bine inaugurată, că strada Traian a şi fost spartă
Evaluaţi acest articol
(32 voturi)

UPDATE, marți, 18 iulie 2017 | Spre stupoarea şoferilor gălăţeni, strada Traian, exact pe segmentul proaspăt lărgit la patru benzi şi redeschis circulaţiei în seara zilei de vineri, 14 iulie, a fost astăzi blocată parţial şi tăiată cu flexul.

Ce s-a întâmplat? După cum am aflat de la Primăria municipiului Galaţi, lucrările, executate de firma UTI Grup SA, sunt necesare pentru montarea unor componente ale sistemului inteligent de management al traficului.

Este vorba fix de acele lucrări pentru care, iniţial, Primăria ne-a anunţat că termenul de finalizare va fi amânat după data de 15 iulie. Cum, la insistenţele Primăriei, strada a fost redeschisă traficului, lucrările neterminate se execută abia acum şi la ore de vârf...

Primele SANCȚIUNI în cazul străzii Traian, spartă după inaugurare - CLICK AICI


UPDATE, luni, 17 iulie 2017. Cât timp vor fi restricţii de viteză pe strada Traian | Abia redeschisă circulaţiei, strada Traian, pe segmentul unde carosabilul a fost lărgit la patru benzi, le impune şoferilor restricţii de viteză de 30 de kilometri pe oră. Motivaţia am aflat-o de la primarul Ionuţ Pucheanu: "În momentul de faţă se circulă pe un marcaj rutier provizoriu. În momentul în care marcajul rutier va deveni definitiv, în concordanţă cu normele impuse de Poliţia Rutieră, limitarea de viteză va fi ridicată şi vor fi respectate limitele normale într-un oraş". Potrivit edilului, marcajul rutier definitiv ar urma să fie trasat săptămâna viitoare.


S-a REDESCHIS traficul pe strada TRAIAN | În sfârşit, şoferii pot rula pe toate cele patru benzi ale arterei Traian, pentru că tronsonul cuprins între străzile Tecuci şi Brăilei a fost redeschis traficului rutier în această seară. Mai mult, funcţionează şi semafoarele de la intersecţia cu strada Brăilei, din cauza cărora Primăria municipiului Galaţi anunţase iniţial că restricţiile pe strada Traian vor fi prelungite până săptămâna viitoare.

Ce-i drept, astăzi, la prânz, din cauza lucrărilor, semafoarele nu funcţionau sau o făceau cu intermitenţe, iar asta le dădea de furcă şoferilor şi pietonilor. În acelaşi timp, se pregătea trasarea marcajelor rutiere. Tot atunci, Biroul de Presă al Primăriei a transmis că de mâine, 15 iulie, se va redeschide circulaţia rutieră pe Traian, dar iată că şoferii au avut parte de o surpriză plăcută chiar din această seară. Nu de alta, dar de surprize neplăcute au avut destul parte, dacă ne amintim că finalizarea lucrării, programată iniţial pe 12 martie, a fost prelungită succesiv de două ori până acum, pentru 15 iunie, respectiv, 15 iulie.

Reamintim că pe acest segment al străzii Traian, asocierea Citadina - Vega ’93 a executat lucrări de lărgire carosabil, refacere reţea apă şi branşamente, racorduri canalizare, iluminat public stradal, modernizare trotuare, infrastructură stradală, valoarea contractului fiind de 3.715.404 lei cu TVA.

Foto ”Viața liberă”, Anca Melinte

Citit 21072 ori Ultima modificare Duminică, 11 Iunie 2023 22:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.