RESTRICȚII de trafic | De luni, reîncep lucrările pe STRADA TRAIAN
Foto: ”Viața liberă”, Anca Melinte

RESTRICȚII de trafic | De luni, reîncep lucrările pe STRADA TRAIAN
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Primăria municipiului Galaţi anunţă că de luni, 24 iulie 2017, vor începe lucrările de refacere a suprastructurii carosabilului pe strada Traian, segmentul cuprins între strada Venus și strada Alexandru Măcelaru, lucrare cuprinsă în proiectul de modernizare a arterei Traian, între Metro şi strada Brăilei.

Conform Biroului de presă al Primăriei, tot de luni, 24 iulie, pe tot parcursul lucrării, circulația va fi oprită, iar mijloacele de transport vor fi redirecţionate pe rute ocolitoare: străzile Radu Negru – Lozoveni – Alexandru Măcelaru. Aşa cum aţi putut citi deja în ziarul „Viaţa liberă”, ultimul segment al arterei Traian, care are imperioasă nevoie de modernizare, este cel cuprins între străzile Venus şi Alexandru Măcelaru. Şi iată că a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor.

Valoarea totală a lucrărilor este de 1.216.147 de lei cu TVA, iar fondurile vor fi alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrații Publice și Fonduri Europene prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Licitaţia pentru această investiţie a fost adjudecată de Asocierea SC Dreams Riviera SRL, SC Romsit Construct SRL. Aşa cum v-am mai informat, potrivit bilanţurilor economice de pe portalul Ministerului Finanţelor, firma, care se ocupă de activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea, a fost înfiinţată în 2013, dar până la finele anului 2015 nu a desfăşurat activitate. În 2016, compania a avut o cifră de afaceri netă de 424.976 de lei şi o pierdere netă a exerciţiului financiar de 8.597 de lei, cu un număr mediu de nouă salariaţi. Potrivit datelor de pe Ministerul Finanţelor, Romsit Construct, care are ca tip de activitate „Alte lucrări speciale de construcţii” a fost înfiinţată în 2004, iar în anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri netă de 7.480.112 de lei, un profit net de 19.994 de lei la un număr de 14 salariaţi.

Conform Primăriei, pe această porțiune de drum va fi refăcută suprastructura carosabilului, termenul de finalizare a investiţiei fiind 31 decembrie 2017.

Citit 7481 ori Ultima modificare Joi, 08 Iunie 2023 23:51

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.