Constantin Ionescu este unul dintre puţinii gălăţeni aflaţi încă în viaţă care au trăit din plin experienţa celui de-Al Doilea Război Mondial. Joi, 7 septembrie, el a împlinit 100 de ani.
Înconjurat de familie, de vecini, dar şi de militari activi şi în rezervă, precum şi de reprezentanţi ai Primăriei Galaţi, veteranul erou de război a răspuns întrebărilor invitaţilor legate de secretul longevităţii sale. La un moment dat, aşa cum era şi firesc, discuţiile au alunecat însă către amintirile rămase din cumpliţii ani de război.
Constantin Ionescu s-a născut în satul Cuza-Vodă, din comuna Slobozia Conachi. Pe atunci, comuna făcea parte din judeţul Covurlui. În 1939, cu doar câteva luni înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, se afla în armată. Având în vedere situaţia tensionată de pe continent, tânărul a hotărât să meargă la şcoala de subofiţeri din Făgăraş, chiar în primii ani ai conflagraţiei. Imediat după absolvire, în vara anului 1942, a fost repartizat la Regimentul 33 Infanterie, adică direct pe Frontul de Răsărit. Armata Română lupta atunci cot la cot cu cea germană, în ofensiva împotriva Uniunii Sovietice. "Patru ani am stat pe front. Nu am avut nici mamă, nici tată. În război, stai numai în tranşee. Acolo aştepţi ordine, urmăreşti mişcarea inamicului, acolo mănânci", îşi aduce aminte, cu luciditate, Constantin Ionescu, viaţa dusă în război.
Lunile calde au fost însă prea curând urmate de temuta iarnă rusească. Echipaţi adesea neadecvat pentru frigul extrem, soldaţii români au fost nevoiţi să lupte împotriva a doi inamici: Armata Roşie şi gerul năprasnic. În martie 1943, când iarna era încă în putere, Constantin Ionescu povesteşte că a fost chemat de comandantul regimentului, care i-a spus că va face parte dintr-un grup de recunoaştere. Astfel, a fost pus în faţa unei experienţe-limită, din care a scăpat ca prin minune.
Trei gloanţe l-au nimerit la doar câţiva centimetri de inimă
"Eram pe teritoriul inamic, la Anapa (staţiune balneară de pe ţărmul caucazian al Mării Negre - n.r.), un grup de 12-13 soldaţi, ofiţeri şi subofiţeri. Misiunea noastră era să descoperim unde se afla inamicul. La un moment dat, am zărit nişte soldaţi ruşi şi am auzit focuri de armă. Am simţit o fierbinţeală în braţul stâng. Am pus mâna dreaptă pe locul respectiv şi am observat că aveam sânge pe degete. Am încercat instinctiv să ridic braţul stâng, însă acesta nu mă mai asculta. Când m-am uitat la mâna care stătea atârnată, am văzut sângele care picura de pe degete. M-am uitat apoi spre ofiţerul care ne însoţea şi am văzut că acesta se zbătea pe jos, doborât de gloanţe", îşi aminteşte veteranul gălăţean.
Norocul său a fost că un brancardier l-a tras într-o groapă şi l-a pansat. Trei gloanţe îl nimeriseră în braţul stâng, la doar câţiva centimetri de inimă. Ajutat şi de alţi camarazi, nemţi şi români, a ajuns la o ambulanţă germană, de unde a putut fi dus în locul unde era amenajat spitalul de campanie. După ce a fost operat, a fost trimis la Simferopol, alături de alţi răniţi. De aici, în urma unei trieri, a fost trimis cu un tren al Crucii Roşii în ţară. "După zilele de concediu medical, îmi aduc aminte că eram la Tulcea, iar o fetiţă a venit şi mi-a dat o iconiţă. Gestul ei m-a emoţionat profund", spune Constantin Ionescu.
Soldat pe Frontul de Vest
Războiul îşi continua însă cursul absurd, tocând vieţile a sute de mii de militari, mulţi dintre ei tineri. În decembrie 1944, alături de ruşi, deveniţi între timp aliaţi, militarii români au pornit către Frontul de Vest, împotriva nemţilor. Astfel, Constantin Ionescu a ajuns în Ungaria şi pe teritoriul de atunci al Cehoslovaciei. "În Vest, nu a mai fost atât de cumplit ca pe Frontul de Răsărit. Ajunşi în Cehoslovacia, am rămas cu toţii uimiţi de bunătatea oamenilor de aici. Mulţi camarazi şi-au găsit fete acolo, alături de care, după război, au venit şi şi-au întemeiat familii în România".
Chiar şi după ani şi ani de la terminarea războiului, Constantin Ionescu, devenit apoi militar de carieră, nu a abdicat de la disciplina cazonă. "Până acum câţiva ani, se trezea dimineaţa la 5,00, făcea un duş cu apă rece şi apoi exerciţii de înviorare. Este un om calm şi mereu spune că trebuie să priveşti cu o oarecare detaşare întâmplările vieţii, orice s-ar întâmpla. A fost foarte corect şi nu ştiu să se fi certat vreodată cu cineva", îl descrie pe Constantin Ionescu fiica sa, Maria Andrei.
