Evaluaţi acest articol
(22 voturi)
4 comentarii

Să auzi că, pentru al doilea an consecutiv, un profesor de educaţie fizică din comuna Munteni obţine locul I pe ţară la Olimpiada şcolară de rugby "miroase" de la o poştă a poveste frumoasă. Aşa că, iată-mă în sala de sport din comuna de lângă Tecuci, asistând pentru prima dată live la o repriză de rugby, sport despre care, recunosc, nu ştiu prea multe, decât că adversarii îl cam cotonogesc în grup pe posesorul mingii, ca să nu apuce să înscrie puncte.

Câţiva copii înşiraţi în stânga şi-n dreapta profesorului Marius Pintilie stau parcă fără respiraţie, cu ochii lipiţi de balonul oval, care zboară spre stânga, către grupul mărunţeilor. Adversarii, ceva mai răsăriţi, scot un chiot ca de luptă şi începe vânzoleala în jurul mingii. Până să mă lămuresc eu ce se întâmplă, o fetişoară haţ! îi fură unui băiat un soi de cordon atârnat de o cingătoare. Apuc să văd că ambele cete de piţigoi sunt încinse peste tricouri cu nişte curele negre, de care atârnă câte două cordoane, verzi la o echipă şi albastre la cealaltă. Mingea ajunge la alt copil care rămâne imediat şi el fără cordon. Totul se desfăşoară cu o rapiditate ce-mi amestecă întâi gândurile şi apoi privirile în cap. Nu tu trânte, nu tu grămezi! Ba mai sunt şi o grămadă de fete pe teren! Doar mâinile ridicate victorios în sus cu benzile colorate capturate de la brâul posesorului de minge sunt semn că se schimbă ceva în cursul jocului. După zece minute de viermuială, jucătorilor le ies aburi prin tricouri, semn că efortul a fost foarte intens.

Profesorul Marius Pintilie se apropie de mine cu bostanul oval într-o mână. "Coţofana", mi-l prezintă el. "E greu de învăţat să prinzi şi să pasezi balonul oval. Sare imediat din mâini, e neastâmpărat. Cel mai greu de învăţat, însă, sunt schemele. Trebuie aburit adversarul, ca să nu vadă unde e mingea. Se spune că rugby e un sport de nebuni, jucat de domni. Nu numai că ai nevoie de viteză şi agilitate, dar trebuie să-ţi meargă cu aceeaşi repeziciune şi mintea, ca să te poţi sincroniza cu coechipierii, astfel încât să-ţi iasă schemele. Toţi jucătorii din echipele mele de rugby sunt buni la învăţătură, sunt mulţi premianţi la şcoală", mă lămureşte antrenorul lor. Îmi mai spune că elevii săi joacă ceea ce se numeşte rugby tag, o variantă non-violentă. Cel care are mingea şi încearcă să înscrie trebuie "dezactivat" nu prin contact fizic, ci prin simpla "ciupire" a unuia dintre tagurile (cordoanele colorate) pe care le poartă la brâu. Jucătorul care rămâne fără curea trebuie să paseze imediat, altfel pierde posesia mingii. O echipă de rugby tag este formată din şapte jucători, dintre care doi trebuie să fie fete. "Musai fete în echipă, altfel se joacă în inferioritate numerică. Dacă se accidentează una dintre ele şi nu am rezervă o fată, n-am voie s-o înlocuiesc cu un băiat", curg explicaţiile.

Performanţa sportivă porneşte cu un pariu

Are simţul umorului, e tot timpul cu o glumă pe buze şi se vede cu ochiul liber că-i împătimit după ceea ce face. Aşa a reuşit să-i molipsească şi pe copii, i-a convins să vină duminică de duminică, de la ora 9,00 la 15,00, la antrenamente, în loc să piardă vremea aiurea, în faţa calculatorului. E un exemplu clar de om care sfinţeşte locul. Tocmai elevii de la Munteni să fie cei care doi ani la rând să le sufle cea mai înaltă treaptă din podium la rugby copiilor pregătiţi la oraş, în cluburi cu tradiţie în acest sport! Asta spune multe!

Şi seriozitatea, îmi aduc aminte de cuvintele directorului Şcolii din Munteni, Claudiu Ghiţă: "Face întotdeauna ceea ce spune că face. A venit la noi la şcoală prin transfer de la Toflea. Mi-a spus din prima că el a venit să facă performanţă. Pe noi ne-a cam umflat râsul. Dar uite că s-a ţinut de cuvânt. Sportul presupune disciplină şi seriozitate, lucruri de care a dat dovadă din plin", îl laudă şeful său, arătându-ne o poliţă plină de cupe.

"Da, a fost un pariu cu domnul director. I-am spus că-i voi aduce premii la competiţiile sportive, dacă îmi dă şi clasele de la primar să fac sportul cu ele. Cele două premii I au fost câştigate cu echipa de la clasele primare în 2016 şi în 2017, în 2015 ne-am clasat pe locul cinci pe ţară la gimnaziu şi pe locul al doilea pe zonă la primar. Am premii judeţene şi zonale  şi cu echipa de fotbal băieţi, dar şi cu cea de fete. Din 2011, am început cu premii la fazele judeţene şi am urcat frumos an de an, până am ajuns primii pe ţară!", se mândreşte profesorul Marius Pintilie.

Cei mai tehnici jucători, tot de la Munteni

Marius Pintilie susţine că a avut succes cu elevii de la clasele primare pentru că aceştia sunt un pic mai înceţi la joc, astfel ieşindu-le perfect schemele. La cei mari, viteza e mult mai mare, nu mai au timp la dispoziţie să aplice schemele perfect. Pe lângă premiul I pe ţară, echipa de rugby din Munteni s-a întors astă-vară şi cu Premiul pentru cea mai tehnică jucătoare, câştigat de Bianca Maria Pintilie şi cu Premiul pentru cel mai tehnic jucător, care i-a revenit lui Gabriel Viorel Bulancea.

Performanţele vin cu sprijinul comunităţii

Profesorul Marius Pintilie ne asigură că munca sa şi a echipelor pe care le antrenează nu ar fi fost suficientă, dacă nu s-ar fi bucurat de sprijin din partea conducerii şcolii, a colegilor din şcoală şi, mai ales, de  sprijinul Primăriei. "În primul rând, avem acces cu prioritate la sala de sport a comunei, abia după antrenamentele noastre se închiriază jucătorilor de fotbal. Ni s-a pus la dispoziţie microbuzul şcolar pentru deplasări, dar şi bani de cazare şi masă la competiţiile la care nu sunt prevăzute fonduri pentru aşa ceva. În plus, Primăria mi-a premiat echipa câştigătoare a premiului I cu o excursie la mare. Chiar dacă provin din familii care muncesc, sunt copii care nu au apucat să meargă mai departe de Tecuci. Cu rugby şi fotbalul s-au plimbat prin diferite oraşe şi am reuşit să-i duc şi la  mare. Lucru care i-a  motivat foarte mult. Eu ştiu ce simt. Eu am crescut tot la Munteni, dar am văzut prima dată marea la 19 ani. Am fost aşa de impresionat, că, deşi era începutul lui martie, m-am dezbrăcat şi am intrat în apă. Lor norocul le-a surâs mai devreme", povesteşte profesorul.

Elevii din echipa campioană au mai primit câte 700 de lei şi din partea ArcelorMittal şi Damen, toate acestea la un loc fiind motive ca şi în anii următori să se lupte pentru a reedita succesul. "Deja jucători de-ai mei au intrat în vizorul unor cluburi, care au văzut că-s buni şi pot face performanţă. Faptul că-şi pot face o carieră din sport, că pot ieşi în lume, că primesc diplome, medalii şi ceva bănuţi  îi determină să vină în număr foarte mare la antrenamente. În fiecare duminică, am câte 45 de elevi care vin şi joacă rugby şi fotbal cu dăruire şi bucurie, iar pentru mine nu poate fi nimic mai frumos", explică profesorul.

Cu pasiunea sa a molipsit şi locuitori ai comunei, şi foşti colegi de facultate sau de club (a fost jucător de rugby şi fotbal) şi a reuşit să procure echipelor sale tricouri, dar şi mingi profesionale. "Nu ne mai trebuie multe lucruri. Doar conuri şi veste, dar probabil vom reuşi să le primim, dacă vom continua să ne numărăm printre cei mai buni", spune Marius Pintilie, plin de încredere.

Citit 9956 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Noiembrie 2017 12:30

4 comentarii

  • postat de Casimic Joi, 16 Noiembrie 2017 11:39 178.23.65.*** Link la comentariu
    0
    6

    Bravo!!!
    Felicitari copiilor si domnului profesor, putere de munca, sanatate si numai succese!

    Raportează
  • postat de nicolae Joi, 16 Noiembrie 2017 10:50 95.76.32.*** Link la comentariu
    0
    7

    Impresionant este putin zis pentru ceea ce a realizat acest PROFESOR de sport din satul Munteni. Pentru imensa lui pasiune cred ca ar trebui sa i se acorde titlul de Cetatean de onoare al localitatii.Felicitari !

    Raportează
  • postat de aleda Joi, 16 Noiembrie 2017 08:37 82.78.248.*** Link la comentariu
    0
    6

    Felicitari!

    Raportează
  • postat de eu Joi, 16 Noiembrie 2017 06:24 5.13.144.*** Link la comentariu
    0
    5

    Și de ce vă minunați așa? Numai Nicu Vlad și Steluța Lazăr îmi vin în minte la o primă lectură...
    Mediul rural a fost și trebuie să fie în continuare izvor de talente și de oameni de calitate însă nu știu în ce măsură mai poate face aceasta. Să ne gândim că la țară era cămin cultural, era cinematograf, se făcea școală în proporție relativ mare. Ce se face acum? Sărăcie lucie, cârciumi, școală puțin spre deloc, pescarii de aici se aprovizionează pentru că sărăcie + lipsa de educație = love și bietele copile ajung repede la concluzia că mai bine merg la produs decât la școală, etc. Satul românesc e în plin proces de dezintegrare, oamenii nu știu cine sunt, de unde vin și unde merg, cel puțin în zona noastră. Ce nu a distrus colectivizarea distruge depopularea, parazitismul social, lipsa de educație, lipsa de perspectivă. Toată admirația pentru dom' profesor care nu îi lasă să sprijine gardurile cu ochii în telefon și le da o ocupație copiiilor

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.