Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Monedă olandeză din 1642, sudată de chila spărgătorului de gheaţă

Marți, 29 August 2017 00:03 | Publicat în Regional
În Şantierul Naval Damen Galaţi s-a desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, ceremonia de punere a chilei spărgătorului de gheaţă destinat Australian Antarctic Division (AAD). După cum v-am informat în paginile ziarului nostru, lucrările la navă au început în luna iunie, fiind vorba despre una dintre cele mai importante comenzi pe care navaliştii gălăţeni le-au primit în ultimele decenii.Ceremonia de punere a chilei face parte din tradiţia mărinărească şi presu ...

CJ Galaţi va investi 1,5 milioane de euro în extinderea UPU (Unitatea de Primiri Urgenţe)

Sâmbătă, 26 August 2017 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi a aprobat, în şedinţa din 24 august, solicitarea de trecere a unui teren de peste 700 mp din domeniul public al municipiului Galaţi în domeniul public al judeţului Galaţi. Aceasta este o etapă intermediară în lansarea unui proiect mai amplu ce vizează extinderea şi modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţei (UPU) a Spitalului de Urgenţă „Sf. Ap. Andrei” Galaţi. „Extinderea UPU înseamnă construirea unei clădiri noi lângă actualul spa ...

Undă verde pentru salarii, investiţii şi mai multă sănătate

Vineri, 25 August 2017 00:02 | Publicat în SĂNĂTATE
Şedinţa Consiliului Judeţean (CJ ) Galaţi de ieri, 24 august, a avut pe agendă, printre altele, investiţiile din sistemul medical, gestionarea domeniului public, transferul unor terenuri la nivelul administraţiei publice, dar şi sistemul de salarizare şi organigrama în unele din structurile subordonate. Şedinţa CJ a decurs fără „ciocniri” între consilieri, cele 24 de puncte de pe ordinea de zi fiind executate la foc automat, semn că aspectele controversate, dacă au existat, ...

Administraţia fluvială a ieşit cu Dunărea Maritimă la atac

Joi, 24 August 2017 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi a demarat ieri, 23 august, o amplă acţiune de dragaj menită să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie, în condiţiile în care debitul scăzut al Dunării a dus la acumularea de aluviuni în punctele critice. Primele lucrări, executate de draga „Dunărea Maritimă”, se vor face în amonte de trecerea bac, în apropiere de vărsarea Siretului în Dunăre, urmând ca, peste câteva zile, dragările să fie făcute ...

Damen Galaţi, din nou la start în cursa pentru NAVELE MILITARE

Marți, 22 August 2017 00:01 | Publicat în ECONOMIE
Proiectul de achiziţionare a patru corvete multifuncţionale a fost relansat de Guvern, un proiect de hotărâre în acest sens fiind lansat în dezbatere publice de Ministerul Apărării Naţionale. Navele ar urma să coste 1,6 miliarde de euro, unul dintre candidaţi importanţi pentru adjudecarea contractului fiind SN Damen Galaţi. Potrivit Ministerului Apărării, interesul de securitate al statului român este consolidarea şi dezvoltarea unei capabilități industriale navale în domeni ...

Firmele vor credite, dar… se feresc de bănci

Luni, 21 August 2017 00:02 | Publicat în ECONOMIE
Aproape trei sferturi (74,09 la sută) dintre firme au apelat la autofinanţare pentru a-şi susţine activitatea economică şi doar 28,28 la sută dintre ele au apelat la un credit bancar, relevă studiul „Carta Albă a IMM-urilor”, realizat de patronatele din cadrul CNIPMMR, din care face parte şi Patronatul IMM-urilor Galaţi. Pe de altă parte, în 2017 se înregistrează o creştere a cererii de creditare din partea mediului de afaceri, potrivit studiilor de piaţă realizate de BNR. ...

Forţele Statului Islamic, încercuite în deşert de armata siriană

Sâmbătă, 19 August 2017 03:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Forţele regimului sirian au obţinut o victorie importantă în faţa grupării Statul Islamic (SI), încercuind-o aproape în totalitate în partea centrală a vastei zone deşertice întinse din centrul ţării până la frontierele cu Iordania și cu Irak, transmite AFP. Armata siriană, sprijinită de aviaţia militară rusă şi de miliţiile proregim, a înaintat puternic în ultimele două zile în deşertul sirian, aflat în mâinile jihadiştilor SI din 2014. Trupele fidele regimului ...

Amplă acţiune antiteroristă după atentatele de la Barcelona

Vineri, 18 August 2017 17:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Spania a lansat vineri, 18 august, o amplă operaţiune antiteroristă după ce, joi după-amiază, 17 august, un presupus militant islamist a intrat cu o furgonetă în mulţimea adunată pe bulevardul Las Ramblas, cea mai cunoscută arteră turistică din Barcelona. Potrivit bilanţului provizoriu al autorităţilor, atentatul s-a soldat cu uciderea a 14 persoane şi rănirea a peste 100 de persoane, de mai multe naţionalităţi. Printre răniţi se numără şi trei români. Atacul de la Ba ...

Migranţi EVACUAȚI din taberele din nordul Parisului

Sâmbătă, 19 August 2017 00:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Peste 1.000 de migranţi au fost evacuaţi vineri, 18 august, din taberele ilegale instalate de mai multe săptămâni la Porte de La Chapelle, în nordul Parisului, în cea de-a 35-a operaţiune de acest fel întreprinsă în ultimii doi ani în capitala Franţei, relatează AFP. Încă din zori, pe ploaie, 350 de poliţişti i-au adunat pe migranţi, majoritatea din Afganistan, Sudan, Somalia și Eritreea, şi i-au evacuat cu autocarele. Migranţii ''vor face obiectul unei examinări complete ...

Bulgaria va folosi armata pentru a-şi apăra frontierele

Sâmbătă, 19 August 2017 06:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
"Bulgaria va utiliza în viitor armata pentru a-şi apăra frontiera cu Turcia", a declarat vicepremierul şi ministru bulgar al Apărării, Krasimir Karakaceanov, într-un interviu acordat cotidianului german Die Welt. "Frontiera dintre cele două state va fi împărţită în cinci zone, fiecare dintre acestea va fi apărată de soldaţi înarmaţi. Printre ei se vor afla şi unităţi speciale", a adăugat Karakaceanov. Potrivit acestuia, numărul total al militarilor de la graniţa cu Turci ...
Pagina 733 din 934