India şi China, negocieri privind diferendele frontaliere

India şi China, negocieri privind diferendele frontaliere
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

India şi China au căzut de acord asupra necesităţii de a soluţiona în mod paşnic cea mai recentă confruntare frontalieră, a anunţat duminică New Delhi, după o întâlnire la nivel de generali între cele două ţări, informează AFP.

Militari ai celor două ţări s-au angajat de la începutul lunii mai în mai multe confruntări tensionate de-a lungul frontierei comune, îndeosebi în Ladakh (nordul Indiei), regiune situată la mare altitudine.

India şi China au mai multe litigii teritoriale de durată, în sectoarele Ladakh şi Arunachal Pradesh. New Delhi şi Beijing nu se pun de acord cu privire la lungimea frontierei comune, fiecare dintre părţi având revendicări teritoriale diferite. India a anunţat oficial o lungime a frontierei comune de 3.500 de kilometri, în timp ce presa chineză vehiculează cifra de 2.000 de kilometri.

"Cele două părţi sunt de acord cu privire la necesitatea de a soluţiona în mod paşnic situaţia în zonele frontaliere, cu respectarea diferitelor acorduri bilaterale", a transmis într-un comunicat Ministerul Afacerilor Externe indian, adăugând că ofiţerii din cele două tabere consideră soluţionarea rapidă a situaţiei drept esenţială pentru relaţiile bilaterale între cele mai populate ţări de pe glob.

Delegaţiile, conduse de fiecare parte de către un general de corp de armată, s-au întâlnit sâmbătă, în apropierea unuia dintre punctele de confruntare din Ladakh, denumit Chushul-Moldo.

Citit 576 ori Ultima modificare Duminică, 07 Iunie 2020 23:44

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.