Anca Melinte

Anca Melinte

De ce-a fost primarul Marius Stan în Bulgaria: Clubul Internaţional al Mării Negre se va reuni la Galaţi

Vineri, 20 Martie 2015 05:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Timp de două zile, primarul Marius Stan s-a aflat la Varna, în Bulgaria, unde a participat la o întâlnire la sediul central al Clubului Internaţional al Mării Negre, organizaţie cu rol consultativ pe lângă UE şi ONU, ce reuneşte 29 de oraşe din România, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, Rusia, Turcia şi Ucraina. Edilul Galaţiului a fost însoţit de Ionuţ Mocanu, director general Tehnopol Galaţi, şi a avut o întrevedere, la Primăria oraşului Varna, cu omologul său bulgar ...

Primăria Galaţi SCHIMBĂ regulile de CIRCULAŢIE RUTIERĂ în oraş. Proiect în dezbatere publică

Vineri, 20 Martie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Municipalitatea stabileşte clar cine, în ce condiţii şi pentru cât timp poate intra cu maşina pe Faleza Inferioară Autorităţile locale au ajuns la concluzia că actualele reglementări privind circulaţia maşinilor grele pe străzile oraşului sunt depăşite. De aceea, Primăria a pus la cale un nou regulament cu privire la circulaţia în municipiul Galaţi a autovehiculelor şi utilajelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Documentul se află în dezbate ...

(V)Irinel, zeul fecundităţii

Vineri, 20 Martie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Pictura de deasupra "tronului". L-am văzut în chip de amant generos şi potent… financiar, îndrăgostit ca un imberb virgin la suflet şi la trup, satisfăcut erotic pe gaura cheii, vioi ca un ginerică, emoţionat fleaşcă atunci când tocmai devenise tătic, divorţat, criticat, grijuliu ca un bunic în postura de tătic. Da, despre Irinel Columbeanu vorbesc. Iaca, îl văd la televizor de atâta amar de vreme, şi nu ştiam marele său secret din buda personală. Ca să n-o mai lunges ...

Mărturiile unei gălăţence din CALCUTTA: India ŞOCANTĂ, India FASCINANTĂ (FOTO)

Vineri, 20 Martie 2015 11:00 | Publicat în DIASPORA
Dacă pentru noi, românii, venirea primăverii înseamnă mărţişor, indienii serbează Holi sau festivalul culorilor: se pictează unii pe alţii cu prafuri colorate şi se udă cu apă. Această uimitoare tradiţie ne-a fost dezvăluită de Mirela, gălăţeanca despre care aţi mai putut citi în pagina de Diaspora a ziarului "Viaţa liberă", care trăieşte în India din 2007, şi are aici o familie frumoasă. Vă oferim astăzi un nou crâmpei de Indie, aşa cum arată ea prin ochii, in ...

Ministerul Transporturilor testează proiectul TUNELULUI pe sub Dunăre/ Construcţia PODULUI ar putea începe în 2016

Joi, 19 Martie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ministerul Transporturilor a anunţat, printr-un comunicat de presă, că proiectul tunelului pe sub Dunăre, propus de autorităţile locale din Galaţi, urmează să fie testat în Master Planul General de Transport (MPGT), pentru a analiza sustenabilitatea economică a acestuia. „În funcţie de rezultatele testării prin modelul naţional de transport, proiectul tunelului pe sub Dunăre ar putea fi inclus la finanţare pe fonduri europene în cadrul MPGT sau iniţiată procedura de către ...

Ucis de Viagra în braţele amantei

Joi, 19 Martie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* … şi a murit fericit! Oricât ar părea de cinic, cam asta era concluzia dezbaterii organizate de Agentul VIP Cristi Brancu. Scopul discuţiei se voia eminamente educativ, de tipul: "Domnilor, nu luaţi pastile de potenţă decât cu recomandarea medicului, pentru că numai el vă poate stabili dozajul corect de substanţă cu efecte erectile, altfel o să spargeţi norii… la propriu". Şi totuşi, invitaţii lui Brancu se zbăteau între trivial şi bârfuliţă ieftină. Povestea difuza ...

Cine-a tras pe nas făină erotică?

Miercuri, 18 Martie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Fenomenul Mihaela Rădulescu. Cruduţa în costum de baie, tăvălindu-se senzual, făcând lumânarea şi tumbe înapoi cu aterizare în cumpănă, desfăcându-şi provocator picioarele lungi când în şpagat, când în sfoară, toate pe ritmul incitant al muzicii. Mai puţin „tehnică” şi experimentată, Andreea Tonciu îi ţinea isonul muzical aşezată în patru labe şi dând ritmic din fund. Cică e un stil de dans numit „twerk”. Mare ţi-i baletul, Doamne! Ce-am uitat? Ah, es ...

PRIMARUL Marius Stan, despre EŞECUL TUNELULUI: "Pierdem cu toţii! Valea Jiului doi scrie pe noi"

Marți, 17 Martie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Doar o minune ar putea salva de la eşec proiectul subtraversării Dunării, iniţiat de primarul Marius Stan. Edilul a ieşit ieri la rampă, spunând că podul de la Brăila nu se va face şi acuzându-i pe aleşii Galaţiului că nu au susţinut tunelul Lovit din toate părţile În prezent, studiul de fezabilitate pentru realizarea tunelului se află la licitaţie, dar două case de avocatură din Bucureşti l-au contestat. Mai mult, tunelul este concurat de o licitaţie pentru actualizare ...

Au ÎNCEPUT lucrările de amenajare a PARCĂRII din Micro 19. În cât timp trebuie să fie GATA

Marți, 17 Martie 2015 00:00 | Publicat în SOCIETATE
În ultimele zile, utilajele firmei Tancrad s-au tot foit pe terenul eliberat de cele 144 de garaje, din Micro 19, dintre Şcolile 17, 29, Biserica „Sf. Ana” şi Colegiul Economic. Până acum s-a pregătit terenul. De ieri, însă, investiţia votată acum un an de aleşii locali a intrat în linie dreaptă. Potrivit lui Silviu Bacalum, cel care a preluat temporar misiunea de purtător de cuvânt al Primăriei, au început lucrările propriu-zise de amenajare a parcării cu loc de joacă ş ...

Alex Beznea din Galaţi a CÂŞTIGAT prima ediţie "Next Star" (VIDEO)

Luni, 16 Martie 2015 20:00 | Publicat în MAGAZIN
Gălăţeanul Alex Beznea, în vârstă de doar nouă ani, a cucerit, duminică seara, publicul, juriul şi trofeul primei ediţii din noul sezon „Next Star”. Umorul extraordinar, talentul de actor, dar mai ales stăpânirea de sine de care a dat dovadă au fost armele sale invincibile, care l-au trimis în Finala „Next Star”. Dezinvolt şi cu zâmbetul pe buze, Alex a venit pe scenă dornic să-şi prezinte numărul de stand-up ...
Pagina 967 din 1582