Cristinel Luca

Cristinel Luca

Termen-limită pentru achitarea impozitelor locale

Luni, 20 Septembrie 2021 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Gălățenii care, la sfârșitul anului 2020, dețineau în proprietate mașini, clădiri sau terenuri datorează statului, în acest an, impozit pentru fiecare dintre proprietățile amintite. Aceste impozite locale se pot achita în două tranșe egale, termenele legale fiind 31 martie și 30 septembrie. Vă reamintiți, probabil, valul de somații de plată trimis de Primărie celor care au întârziat achitarea primei tranșe. Cei care nu achită diferența de plată până la data de 30 se ...

EXCLUSIV. Salariile din decembrie de la Transurb, deocamdată în aer. Compania, „încorsetată” de Legea bugetului de stat

Luni, 20 Septembrie 2021 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În urma protestului sindicaliştilor Transurb, am avut o discuţie cu directorul companiei, Dorian Dumitru, pentru a lămuri unele aspecte reclamate de angajaţi. - Domnule director, Transurb are pierderi pe primele luni ale acestui an? - Da, bilanțul la șase luni a înregistrat o pierdere de aproximativ 3,4 milioane lei, diferența dintre venituri și cheltuieli. - Este destul de curios acest lucru, în condițiile în care Transurb are monopol pe piața transportului local. Cum s-a ajuns l ...

Cartel ALFA va continua protestele

Luni, 20 Septembrie 2021 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Prezent, săptămâna trecută, pe platoul din fața Prefecturii Galați, alături de sindicaliștii din Transurb, președintele Cartel ALFA, Romică Gârneață, a dat asigurări că protestele la nivel național ale Cartel ALFA vor continua. Un mare miting va fi organizat la București, pe 7 octombrie, chiar de Ziua Mondială a Muncii Decente. „S-au înghețat pensii, s-au înghețat salarii, dar nu s-au înghețat măririle la utilități. Noi, Cartel ALFA, începem protestele de toamnă pe ...

UE critică parteneriatul SUA-Marea Britanie-Australia

Duminică, 19 Septembrie 2021 00:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Uniunea Europeană a criticat dur, vineri, parteneriatul de securitate al Statelor Unite cu Marea Britanie şi Australia, argumentând că acesta este un motiv suplimentar pentru consolidarea autonomiei strategice europene, informează agenţia Associated Press. Nemulțumiri la Bruxelles „Eu presupun că un acord de acest fel nu a fost conceput alaltăieri. Necesită un anumit timp; cu toate acestea, noi nu am fost consultaţi”, a afirmat vineri Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezenta ...

Ursula von der Leyen, în România

Duminică, 19 Septembrie 2021 12:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele Comisie Europene, Ursula von der Leyen, va veni în România pe 27 septembrie, urmând ca cel mai probabil să semneze atunci Planul Național de Redresare și Reziliență al României. „Pot confirma că finalizăm evaluarea PNRR-ului românesc. Îl vom concluziona în următoarele câteva zile. Vom oferi mai multe detalii despre vizită cu puțin timp înainte să se întâmple”, a anunțat, vineri, la Bruxelles, Dana Spinant, director general adjunct al Departamentului de C ...

Tunsoarea de un milion de dolari

Sâmbătă, 18 Septembrie 2021 09:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Tatăl unei fete de șapte ani care a fost tunsă la școală fără acordul părinților a dat în judecată instituția și două cadre didactice și cere despăgubiri de un milion de dolari, relatează digi24.ro. Jimmy Hoffmeyer spune în plângere că drepturile constituționale ale fiicei sale, de rasă mixtă, au fost încălcate. Între timp, el și-a retras fiica de la școala respectivă, potrivit BBC. O anchetă a inspectoratului școlar a concluzionat în iulie că profesoara a înc ...

Testamentul prințului Philip, secretizat timp de 90 de ani

Sâmbătă, 18 Septembrie 2021 09:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Testamentul ducelui de Edinburgh va rămâne secret timp de cel puțin 90 de ani pentru a proteja „demnitatea și statutul” reginei, a decis o instanță britanică, citată de BBC. Conform unei convenții de peste un secol, după moartea unui membru al familiei regale, testamentele sunt secretizate de instanțe. În cei 90 de ani va avea loc un proces privat pentru a decide asupra desecretizării. Ședința privind cererea de secretizare a testamentului a avut loc, de asemenea, în privat, ...

Declarația privind beneficiarii reali, până la 1 octombrie

Sâmbătă, 18 Septembrie 2021 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Pe 1 octombrie se împlinește termenul de depunere a declarației anuale privind beneficiarii reali ai persoanelor juridice supuse obligației de înregistrare în Registrul Comerțului. Nedepunerea acestui document poate duce inclusiv la dizolvarea societății. Declarația poate avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și poate fi transmisă prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poștă şi curierat, chiar și personal. ...

328 de joburi vacante, prin AJOFM

Sâmbătă, 18 Septembrie 2021 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Cele 200 de locuri vacante anunțate de Tancrad pentru muncitori au fost ocupate, așa că oferta joburilor vacante anunțate prin AJOFM Galați a revenit la nivelul normal din ultima perioadă. Miercuri, 15 septembrie, numărul acestora era de 328, pentru 44 de ocupații. Oferta actuală cuprinde locuri de muncă pentru toate nivelurile de educație, pornind de la spălător vehicule (fără studii), muncitor necalificat și agent securitate (9-10 clase) până la asistent medical generalist (s ...

AJOFM Galați, partener într-un proiect pentru tinerii șomeri

Sâmbătă, 18 Septembrie 2021 09:00 | Publicat în ECONOMIE
AJOFM Galați implementează, pe o perioadă de 24 de luni, în calitate de partener principal, proiectul "EXCEL", cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, pentru ocuparea tinerilor NEETs. Termenul NEET se folosește pentru a descrie categoria de tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare. Cu un buget total de 4,647 milioane de lei, proiectul "EXCEL" are ca obiectiv general creșterea g ...
Pagina 415 din 760