MOTTO: „tot mai adânc, tot mai adânc/ îndes iluzii în oblânc, tot mai târziu şi mai la deal:/ cruce şi linişte şi cal!// Şi mai demult, tot mai demult/ mă tot gătesc de început:/ eram pe unde nici n-am fost,/ ştiu toată moartea pe de rost!” – [IOLANDA CREMENE]   aud şi văd pe zare: mulţi şi trişti şi osteniţi s-apropie încoace – ei sunt, cei aşteptaţi de-atâta timp ucis în glumă şi-n război şi-n pace (!)   ei sunt – pot a le zice „dumnealor”, pot ...

Din cauza aceasta, şi numai din cauza aceasta, trebuie să înţelegi că aşa-zisul "măr interzis" a fost îngăduit totdeauna. Dacă nu era permis, nu eram nici eu, să umblu cu prolegomene, dar nici tu, să bagi la cap despre necesitatea ispitei şi despre imposibilitatea fiinţei în lipsa unui banal şi dulce şi acru şi fără de moarte măr. Un singur exemplu-i suficient pentru a realiza importanţa vitală a cestui pom ademenitor, mai ales când locuieşte-n grădina altuia. Dacă ai ...

nimic nu ştiu - ce să învăţ, dacă-s trecut la nepăsare cu făptaş necunoscut? nu am fost surd, nu am fost chior,/ n-am stat cu cei care nu vor să mă priceapă cum, de ce, cât (n)-am pierdut (!) a fost devreme? când a fost? de ce nu ştiu? - nu-mi amintesc dacă a fost măcar târziu, dacă a fost ce va fi fost/ chiar fără haz şi fără rost să-nvăţ ce (nu)-s şi ce (n)-oi fi din tată-n fiu (!) nimic nu ştiu - de ce şi cât şi cum să cat şi iertăciune şi osândă la p ...

Omul acesta-i alcătuit din pace şi iubire. Omul acesta nu-i niciodată omul acela, indiferent din care parte a vieţii îl priveşti şi-i cercetezi apropierea. Omul acesta vede înălţare de fiecare dată, când se întâmplă/petrece coborâre în lucruri. Când pleacă, ori când se întoarce, ori când nu pleacă şi nu se întoarce, însă cheamă şi binecuvântă numărătorul şi numitorul lumii, omul acesta îndreaptă şi netezeşte obrazul pământului, să nu se împiedice nicioda ...

MOTTO: „ringul de dans al morţii/ se află chiar în centrul de greutate al poeziei/ pe care dumneavoastră mi-o dictaţi continuu/ şi continuu mi-o cereţi înapoi/ pentru curăţenie şi reparaţii/ pentru încă o reanimare/ şi încă o reanimare/ până când capătul de sprijin se va muta sub linia mărginirii/ dezechilibrul devenind/ astfel/ indiferent/ adică egal cu toată nemurirea/ din orice punct de orbire/ şi din orice punct de vedere” [Iolanda Cremene]     mă sui să şte ...

Pentru cei normali la suflet şi la minte, intervalul şase şi jumătate şi opt fără un sfert nu este recomandat în autobuz. În care autobuz? În toate. De ce? Fiindcă-i de vârf, adică ocupat de aşa-zişii şcolari. Pe toate traseele şi în toate sensurile de mers. Şi ce dacă-i ocupat? Păi, aici e chichirezul! Aici e chichiţa! Şi la propriu, şi la figurat! Şi cu ghilimele, şi fără ghilimele!...Iată, spre pildă, pe băncile patru faţă în faţă, în autobuzul unsprezece, ...

De colo până acolo: unu câte unu, doi câte doi, dar nimenea nu merge numai înainte, nimenea nu merge numai înapoi, şi toţi cred numai în ochi pentru ochi şi-n dinte pentru dinte!   Şi caută, şi caută...şi unii nu cred că nu află tot, şi alţii nu cred că nu află nimic, dar nimenea nu spune: eu nu mai pot, eu stau aici, nu mai fac nici un pas, nu mai caut, nu mai strig!   Şi fără vro hodinire: unu câte unu, doi câte doi, merg de colo până colo, fără cuvinte... apoi, ...

Din când în când, cam de două ori într-o viaţă (prima oară, la Sosire... şi, a doua oară, la Plecare), nenea Unu bate la poarta lui moş Ion Mutelcă, îl salută cu tot respectul din centrul şi din marginea Infinitului... şi-l roagă frumos să-i aducă şi să-i arate răbojul. Aseară, chiar c-o clipă înainte de-a răsări Luna plină şi goală, când greieri murdari de tristeţe şi praf îşi încearcă puterile şi-şi trimit în văzduh ultimele acorduri/dezacorduri ale De� ...

încet-încet, frumoasă şi sobră ca o văduvă de război şi de pace, se apropie dinspre ultimul cuvânt, nu zice bună dimineaţa, bună ziua, bună seara - şi începe, şi face, şi tace, şi face, şi tace, şi face, şi se miră că nu mă aude nici plângând, nici râzând încet-încet, cum un tămăduitor neaşteptat şi parcă trimis special să mă descânte de dragoste, cu buruiană de urât, se apropie fără să se ferească de ochii lumii, ca şi cum vine la ultima noapte, la ...

Mă aflu într-un autobuz de pe traseul 105. Circul spre capătul celălalt. Circul voios, că nu-i aglomerat. Şi nu urlă nimeni la telefon. Ciudat, nici un călător nu sparge seminţe. Doamne, zic fără cuvinte, câtă civilizaţie şi cât respect pe traseul acesta!...Din staţia următoare, năvalnic şi feminin, urcă două madame cu ochelari pe freză. Urcă huruind tocmai din străfundurile măruntaielor lor delicate. Una: „Fato, stai să vezi ce mă spurcă al meu, acasă, când voi ...