Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Cine spune că a reuşit să obţină „din prima” o autorizaţie, contract etc din partea unei instituţii de stat ori e mincinos, ori nu e din ţara asta! Povestea hârtiei care lipseşte de la dosar – acea hârtie unică, greu de procurat şi… mereu lipsă, fără de care nu ţi se acordă autorizaţia – această poveste spun, o ştie orice român de bună credinţă. Vorbim de oamenii care nu au „pe cineva” care să vorbească cu „altcineva” care să-i telefoneze „cuiva” ...
* Doamna castrării chimice va merge la Camera Deputaţilor * „Am fost anunţat că pe 16 iulie o să am o întâlnire cu preşedinta Comisiei de Muncă [a Parlamentului European], dna Alessandra Mussolini, care vine în vizită la Bucureşti” – a declarat omologul europarlamentarei italiene, deputatul PNL gălăţean Victor Paul Dobre, în conferinţa sa de presă. Suntem curioşi dacă blonda nepoată a dictatorului fascist Benito Mussolini va influenţa vederile parlamentarilor români ...
* Contabilitate cu calculatoare şi… oţetari crescuţi prin duşumea * Chiriloaie spune că este denigrat * - Vă ţineţi de şcoală, domnule primar Victor Chiriloaie, cu dinţii. Consolidată, modernizată! Păşind pe trotuarul, într-adevăr frumos, dintre primărie şi clădirea instituţiei aflată în discuţie, am citit ceva pe el: PNL.- Nu mă pot decât bucura că aţi observat şi dumneavoastră sigla Partidului Naţional Liberal. Aţi citit deci foarte bine! E o „noutate” că ...
Documentarul Galaţiului, liber la vizionare pe site-ul CJ
Marți, 07 Iulie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Un film de 30 de minute, de promovare a judeţului nostru, poate fi urmărit pe adresa de internet a Consiliului Judeţului* La solicitarea „Vieţii libere”, care, printr-o serie de articole, a pus recent în chestiune modul în care ne promovăm oraşul, Consiliul Judeţului a hotărât să facă public un film documentar despre Galaţi. După ce au aflat din materialul nostru „Brandul Galaţiului se coace în Transilvania” că există un film documentar despre judeţul nostru, mai mu ...
Fotbaliştii de la Oţelul Galaţi vor juca astăzi, 7 iulie, prima partidă de verificare din această vară. Aflaţi în cantonamentul din Poiana Braşov, jucătorii pregătiţi de Dorinel Munteanu vor întâlni nou-promovata Astra Ploieşti (fosta FC Ploieşti). Meciul este programat în staţiunea prahoveană Buşteni, pe Arena „Caraimanul”, de la ora 17.30. Detalii şi imagini de la acest prim joc veţi putea găsi în „Viaţa liberă” ...
Gălăţeanca Irina Constantinide, învingătoare la Mamaia
Marți, 07 Iulie 2009 03:00 | Publicat în SPORT
Modernul Complex sportiv de la Mamaia a fost, pentru o săptămână, gazda unei importante competiţii - Turneul Internaţional Mamaia IDU. Aici şi-au dat întâlnire sportivi şi sportive din Elveţia, Cipru, Serbia, Republica Moldova, Grecia, Slovacia, Cehia, Austria şi România. Concursul a fost organizat de Federaţia Română de Tenis şi Clubul IDU, din Mamaia. Este singurul concurs de categoria a doua care se organizează în România. Galaţiul a fost prezent cu trei sportive: Irina ...
* După ce se va încălzi cu două nou-promovate, formaţia lui Dorinel Munteanu va întâlni la rând patru candidate la titlu: CFR Cluj, Steaua, Urziceni şi Dinamo! * „Nu mă tem, orice adversar este tare”, susţine antrenorul gălăţenilor * Unde şi când vor juca roş-alb-albaştrii?· Internaţional C. Argeş – OŢELUL (1 august)· OŢELUL – Ceahlăul P. Neamţ (8 august)· CFR Cluj – OŢELUL (15 august)· OŢELUL – Steaua Bucureşti (22 august)· ...
În vederea prevenirii şi atenuării efectelor caniculei asupra populaţiei, la temperaturi mai mari de 30 de grade Celsius, se impun, ca măsuri de protecţie, consumarea în medie a trei litri de lichide pe zi (apă, ceaiuri, infuzii de plante) şi evitarea consumului de alcool. Sunt recomandate fructele şi legumele, ca şi consumul de alimente cu valoare calorică scazută. Este esenţială protejarea corpului de expunerea directă la radiaţiile solare şi evitarea circulaţiei între orel ...
De 13 ani, de când este primar la Scânteieşti, Ghiorghe Bute are o ţintă pe care încă nu a atins-o: n-a reuşit să mute primăria la Fântânele, satul cu cea mai mare populaţie. Dacă în Scânteieşti vieţuiesc în prezent vreo 400 de suflete, dintre care mai bine de trei sferturi sunt pensionari, la Fântânele populaţia a depăşit 2.400 de locuitori. Cei din Fântânele susţin că e nedrept ca ei, fiind mai mulţi, să bată drumul până la Scânteieşti, unde e primăria. Băt ...
* Patriarhul în Franţa: PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va efectua în perioada 9-13 iulie o vizită pastorală în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale şi Meridionale, cu sediul la Limours, Franţa, prilej cu care părintele patriarh va fi primul Patriarh al BOR care efectuează o vizită în această ţară. * La Montreal, româncele şi politica: Imigrate în Canada în urmă cu 18 ani, două românce conduc treburile interne ale două dintre cele mai ...