Peste 1.000 de laureaţi și premii în valoare de 2 milioane de lei, la Gala Excelenței în Educație
Vineri, 04 Iulie 2025 15:00 | Publicat în Prima Pagina
Gala Excelenţei în Educaţie, eveniment devenit tradiție la Galați și ajuns anul acesta la ediția a cincea, a fost dedicat elevilor de top din oraș, care au finalizat anul școlar cu media generală 10.00 și care au obținut premii la olimpiade și concursuri școlare, dar și cadrelor didactice care i-au pregătit și care au făcut posibile aceste performanțe.
Evenimentul, organizat ca și până acum pe scena amplasată în Grădina Publică, a fost prezidat de omul de televiziune D ...
* George Enescu. Un cocoloş făcut din păhăruţe de cafea folosite, asta am extras, anul trecut, în toamnă, din căuşul palmei lui I.L. Caragiale - monumentul din faţa Teatrului Naţional din Bucureşti. Zărisem ceva alb-murdar şi, convinsă că nu face parte din statuie, m-am chinuit să-l scot. Sub privirile critice ale unor cetăţeni cărora li se părea că săvârşesc o impietate…
La cocoloşul mizer de carton înmuiat în cafea, pe care l-am pus într-un coş de gunoi, mi-a z ...
Actorul Florin Piersic, la 89 de ani: „Ce-mi doresc cel mai tare - să fiu din nou pe scenă, cu publicul”
Luni, 27 Ianuarie 2025 11:40 | Publicat în EVENIMENT
La aniversarea a 89 de ani, actorul Florin Piersic este neschimbat! O spune Dan Negru în filmuleţul pe care l-a făcut public pe Facebook, dar şi publicul încântat să-l revadă pe îndrăgitul actor.
„«Cum arată Florin Piersic?», «Cum se simte Piersic?» sunt întrebările pe care le tot aud în ultima vreme. Ăsta e răspunsul”, scrie Dan Negru într-o postare pe Facebook. Omul de televiziune s-a întâlnit cu Florin Piersic întâmplător, chiar în faţa Cinematografului din Cl ...
Sfaturile „Regelui Revelioanelor” către epigonii săi
Vineri, 03 Ianuarie 2025 20:30 | Publicat în TV MANIA
* Audiență. "A fost manevră!", a glumit Jean de la Craiova, la Revelionul cel neBUN al Antenei 1, după ce a pierdut, la aplauze, duelul cu Adi Minune. Așa mi-ar fi plăcut și mie să pot spune, "a fost manevră", când am văzut că Revelionul cel neBUN al Antenei 1 a pierdut, din nou, la audiență, în fața Protevelionului. Mi-ar fi plăcut să câștige dintr-un motiv pe cât de subiectiv pe atât de cinstit: pentru că a fost prezentat de artistul gălățean Florin Ristei, alături d ...
„Televiziune din gunoi, gunoi din televiziune”
Miercuri, 13 Noiembrie 2024 20:30 | Publicat în TV MANIA
* Așa-i "tradiția" la noi! Nici n-apucă bietul defunct să se răcească și începe scandalul. Pe înmormântare, pe avere, pe ce se nimerește... Vestea decesului omului de afaceri Silviu Prigoană a șocat, marți după-amiază, showbizul autohton. De cum s-a lăsat noaptea, a început scandalul. La "Un show păcătos", Adriana Bahmuțeanu era în transmisiune directă de la poarta fostei reședințe a lui Silviu Prigoană. Venise să-și aline copiii, dar nu i s-a permis să intre. Nimeni ...
* "Tu urmezi!" "Are o vorbă frumoasă Arghezi: «Învățătoarea e o lumânare care arde luminându-i pe ceilalți»", l-am auzit pe Dan Negru, duminică noaptea, la "Tu urmezi", pe Kanal D. Protagonista rundei finale a ediției era Gabriela, o învățătoare din București, care a răspuns impecabil la întrebările de cultură generală. Și ajunsese la o sumă impresionantă - 180.000 de lei! "O învățătoare câștigă 180.000 de lei în... nici n-are rost să spun!", a exclamat prezen ...