Faleza Dunării - între modernizare și realitatea de zi cu zi (FOTO)
Duminică, 06 Iulie 2025 18:00 | Publicat în Prima Pagina
Cu o lungime de circa patru kilometri, Faleza din Galați este cea mai întinsă de pe cursul Dunării. Amenajată în anii ’60 și transformată radical în 1976-1977, când a găzduit primele tabere internaționale de sculptură în metal, această promenadă rămâne una dintre cele mai emblematice zone de relaxare ale orașului.
Astăzi, faleza așteaptă modernizarea, dar până atunci continuă să fie un loc iubit de localnici și vizitatori, deopotrivă admirat și criticat.„Dacă v ...
Crăciunul de anul acesta vine cu același sentiment de agitație pe care-l simțeam în jurul meu acum 35 de ani. Dar numai agitația acestui final de an cel puțin îngrijorător pe care-l trăim este similară cu cea a primelor zile ale Revoluției (care cică nu a fost revoluție, dar spuneți-le asta și părinților care și-au pierdut copiii atunci). Speranța care ne umplea sufletele în decembrie '89 lipsește azi. Mă simt de parcă sunt și suntem marionete în mâinile unor păpușar ...
Discuţia extrem de aprinsă în jurul ediţiei din acest an a Eurovisionului mi-a readus în atenţie un alt subiect, de data asta legat de realităţile noastre, ale gălăţenilor, lucruri care se întâmplă în jurul nostru şi de care suntem, cumva, prea puţin conştienţi, deşi se întâmplă aici, lângă noi, aproape.Cel puţin câteva sute de muncitori străini - o statistică exactă mi-a fost imposibil să găsesc - se află, cel mai probabil, în acest moment în oraşul nostru, ...
Galațiul, printre județele vizitate de cei mai puțini turiști
Luni, 07 August 2023 19:00 | Publicat în Regional
E de la sine înțeles că marea, muntele și Bucureștiul sunt „capitalele” turismului în România. Conform datelor Institutului Național de Statistică citate de Hotnews, municipiul București și județele Brașov, Cluj, Prahova și Constanța ocupă, în această ordine, primele cinci locuri ale clasamentului național al turiștilor primiți în primele șase luni ale acestui an: peste 4,3 milioane în total. Cât privește Galațiul, a fost multe la viața lui, dar niciodată un ora ...
Povestea lui „Papillon”, realitate sau ficțiune?
Luni, 07 Noiembrie 2022 10:17 | Publicat în MAGAZIN
Henri Charrière a fost un scriitor francez, condamnat pentru crimă de către justiția franceză și încarcerat în 1933 în St. Laurent du Maroni, o colonie pentru muncă silnică din Guyana Franceză. În 1969, a publicat în Venezuela, unde se refugiase, celebrul roman "Papillon", povestea încarcerării și a evadării sale. În 1970, guvernul francez l-a absolvit de pedeapsă și i-a permis să se reîntoarcă în Franța. Charrière a susținut tot timpul că "Papillon" e povestea rea ...