Fum, grătare, agitație și multă, multă lume. Cam așa pot fi descrise zilele acestui weekend, când pe faleza Dunării grătarele sfârâiau, mămăliguța dădea în clocot, iar gălățenii curioși treceau printre tarabe analizând prețurile diverselor produse și, mai rar, gustând câte ceva din bunătățile expuse de comercianții ambulanți. Chiar dacă mirosul îmbietor de mici sau de pastramă se simțea de la distanță, prețurile colosale ale produselor te făceau să te gân ...

Scrumbia de festival, noua valută forte a Galațiului

Marți, 15 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
„- Am făcut plinul cu motorină, că trebuie să merg la București./ - Și cât ai dat?/ - Două kile jumate de scrumbii”. Sau: „Mi-a venit factura la telefon, este enormă!/ - Cât?/ - Un kilogram de scrumbii și o lingură de mămăligă”. Sunt două dialoguri imaginare, dar care pot fi reale într-un viitor nu prea îndepărtat, având în vedere noua valută forte pe care Galațiul o ia direct din Dunăre: scrumbia. Vorbim de scrumbia de festival, aia de zici că e imperială, la ...

Galațiul, printre orașele cu cele mai scumpe ștranduri

Luni, 31 Iulie 2023 21:00 | Publicat în Regional
Că suntem printre orașele cu cele mai mari tarife la apa potabilă și canalizare, asta o știam. Am aflat acum că avem printre cele mai mari prețuri de intrare, din țară, și la ștrandurile din oraș O analiză publicată de Clubul Copiilor plasează Plaja Dunărea din Galați pe locul trei național al celor mai mari tarife, la egalitate cu ștrandul Clujana (evident, din Cluj-Napoca), în urma Paradisului Acvatic din Brașov și a Cornișei Aquapark & Sports din Botoșani. Au fost ...