Dorinel Munteanu, nemulțumit de atitudinea jucătorilor săi

Luni, 26 August 2024 07:00 | Publicat în SPORT
Antrenorul gălățenilor a declarat că își dorește mai mult de la elevii săi, nu să se mulțumească doar cu un rezultat de egalitate, așa cum a părut că s-a întâmplat la cea mai recentă partidă. Remiza de la Ploiești, 0-0 cu Petrolul, a adus în prim-plan nemulțumirea lui Dorinel Munteanu vizavi de atitudinea jucătorilor săi. Acesta i-a muștruluit în vestiar, la finalul jocului, pentru că și-ar fi dorit mai mult de la elevii săi, în condițiile în care au dat de un adv ...

Mamaia, ca în vremurile bune!

Duminică, 25 August 2024 17:20 | Publicat în TV MANIA
* Festival. "Se împlinesc 34 de ani de când a câştigat Trofeul de la Mamaia şi 18 ani de când a plecat la stele: Laura Stoica! Vă rog să aprindeţi luminiţele pentru Laura", a spus Loredana, pe scena Festivalului Mamaia 2024, transmis în direct de TVR 2. Am simţit cum mi se înnoadă lacrimile în gât ascultând "Un actor grăbit" în interpretarea specială a Loredanei. Un moment emoţionant, în memoria regretatei Mădălina Manole, susţinuse, la începutul spectacolului, şi Anca ...

Unde sunt amplasate radarele

Luni, 26 August 2024 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 26 august, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Tecuci, Marea Unire și Prelungirea Brăilei. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ 251, în comunele Smârdan și Matca, iar pe DN 25, pe raza localităților Piscu și Barcea. ...

Leul a fost agentul 0,08

Duminică, 25 August 2024 13:36 | Publicat în ECONOMIE
Cursul leu/euro, folosit de BNR drept principal instrument în lupta cu inflația, a avut săptămâna trecută fluctuații limitate la un culoar de numai 0,0008 lei.Moneda unică a atins pe 19 mai 2023 un maxim istoric de 4,9783 lei. Deprecierea leului față de începutul anului trecut este în prezent de circa 1%.În minuta ședinței de politică monetară a BNR, publicată pe 20 august, se arată că "riscurile la adresa comportamentului cursului de schimb al leului rămân ridicate (...) e ...

Ultimele meciuri de verificare pentru Liga a III-a

Duminică, 25 August 2024 13:34 | Publicat în SPORT
Au mai rămas puține zile până la startul în noul sezon al Ligii a III-a de fotbal. Preocupările celor două echipe gălățene, din Braniștea și Liești, sunt la ordinea zilei, acestea susținând în weekend ultimele verificări. Unirea Braniștea (foto) a avut programat al șaptelea joc amical, parteneră fiindu-i o echipă brăileană din Liga a IV-a, Victoria Traian. Stafful tehnic a ținut să vadă la lucru aproape toți jucătorii din lot, pentru a creiona un posibil ”unsprezec ...
* Țara arde, baba probează bigudiuri unisex, vecina ei se plânge că a ratat ultimul episod din "Peninsula Iubirii", iar pe mine mă irită folosirea expresiei "locație de vis". Dacă nici astea nu mai sunt probleme, înseamnă că am ascultat-o de pomană pe doamna care vorbea la telefon, ieri-dimineață, cu soțul său, în fața blocului despre reciclarea PET-urilor. Ceva îmi spune că dacă partenerul de dialog casnic nu curma convorbirea rom-tele-comică matinală, doamna ne-ar fi îm ...

Codul galben de caniculă devine portocaliu, la Galaţi

Duminică, 25 August 2024 11:31 | Publicat în EVENIMENT
Galaţiul se află sub Cod galben de caniculă, dar ne aşteaptă o zi de luni şi mai fierbinte! Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteorologică valabilă pentru ziua de luni, 26 august 2024. Vor intra sub Cod portocaliu dogoritor județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Ilfov și municipiul București, Galați, Vrancea, Vaslui, Iași, Botoșani.Fenomene viza ...
Spectatori? Cam câtă frunză şi iarbă - s-ar putea spune mai în glumă, mai în serios - la cea de-a doua seară a Festivalului Internaţional de Folclor din Galaţi: „10.000 de oameni fericiţi”, după cum au anunţat organizatorii! Dar cine-a stat să contabilizeze „fluviul” de oameni care a petrecut sâmbătă seara, până târziu, în noapte, în Grădina Botanică din Galaţi. Spectatorii au avut parte de o călătorie folclorică internaţională… dar şi de ţânţari mul ...
Constructorii firmei Rovis Lider vor executa lucrările de remediere a accidentelor de teren care pun în pericol traficul pe DN 22B, între Nalba şi Auchan. Potrivit datelor publice, valoarea finală a contractului atribuit de Primăria Galaţi este de 826.965 de lei fără TVA. Lucrările de reparaţii ar trebui să fie executate în 60 de zile de la data emiterii ordinului de începere a intervenţiilor şi vizează atât acostamentul, cât şi carosabilul şoselei.Potrivit caietului de sarc ...

Cine reprezintă România la Jocurile Paralimpice de la Paris

Sâmbătă, 24 August 2024 20:30 | Publicat în SPORT
Potrivit Agenției Naționale pentru Sport, la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024, România va fi reprezentată de șase sportivi, la trei sporturi: Florin Alexandru Bologa și Daniel Vargoczki – judo nevăzători, Carol-Eduard Novak – ciclism rutier, pistă și velodrom, Theodor Matican – ciclism rutier, Ciripan Camelia Ioana Roxana și Bobi Simion – tenis de masă. Jocurile Paralimpice vor avea loc în perioada 28 august - 8 septembrie. Nu mai puţin de 4.400 de sportivi din întrea ...