Ai grijă, ai mare grijă! Mâine, începând chiar din inima nopţii, e Duminică! Te aştept în livada cu vişini! Să-ţi spun romanţa aceea, pe care am auzit-o de la mama! Romanţa cu vişinul! Vişinul cel bătrân şi înflorit ultima oară! Mi-a zis că înfloreşte pentru ultima dată…şi, apoi, pleacă! Nu ştiu unde pleacă, fiindcă nu l-am întrebat, dar nici el nu s-a grăbit să mă lămurească! Însă, dacă vii, avem toate şansele să-i vedem ultima înflorire, ultimul alb, ...

am găsit-o într-o călimară/ – aştepta nescrisă, aşteptadinspre nordul visului să vină/ cineva sau altă/cineva şi să-i scoată sufletul afară,/ cât mai ţine (încă!) vremea ei,cât se mai aude orologiul/ prin parfumuri galbene din tei prin parfumuri albe din salcâmii/ daţi în lacrămi de atâta dorpentru cine rabdă (cu tandreţe)/ în adâncul călimărilor prin suave fire de lavandă,/ dumitriţe, crini tulburători –şi prin câte-n raiuri şi în iaduri/ vor să spui ...

Pentru această importantă lucrare de control, se aşterne  o coală (de hârtie) mare şi întinsă cât Aria Învierii din Opera Mântuirii şi se scrie astfel: „La noapte, când ne vom întâlni să luăm Lumină, am să te aştept pe marginea bisericii şi am să-ţi citesc în ochi ce ţi-am scris în Atunciul Acela, chiar pe cărarea dintre raiul „Ciuta” şi raiul „Zăpodia”, dintre pădurea „Sărata” şi poiana „Vântului”, dintre Da şi Da, dintre Nu şi Nu, dintre Da ...

să pot cu aceste cuvinteajunge în colţul opus,l-aş spune pe-acel ce mă vinde,aş spune ce încă n-am spus mă ţine ceva la fereastră,mă ţine de când sunt născut,mă ţine o frică de-a voastrăşi-o teamă de-a mea de-nceput îmi trece prin geamuri o piatrăzvârlită de unde nu ştiu,cu milă un câine mă latrăsă ies şi să fug în pustiu nu pot cu aceste cuvinte,dar vreau sclav în colţul opus –nu pot nici cu alte cuvinte –voi ştiţi şi vedeţi ce n-am spus ...

Apoi, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic în sensul curăţeniei noastre, aceea de toate zilele, stai pe linia infinitezimală dintre a fi şi a nu fi, aduni, scazi, înmulţeşti, împărţeşti, te uiţi la Zero…(la regele Zero, pot pentru ca să spun)…şi continui aşa despre fericire: „Nu mai am cu cine mări distanţa dintre stână şi lup, dintre ochi şi oglindă, dintre moarte şi frica de moarte. Nu mai am cu cine să scad frumuseţea lui Supra din Sub…ori ne/mernicia rege ...

(!) gândurile tale-s trupuri plămădite chiar la rădăcina firului de grâu, unde ciocârlia mugureşte cânturi mirosind a PÂINE până mai târziu, când porneşte zborul fără vro tocmeală, fără ostenire, de la cald la frig, ocrotindu-şi puii pe pământ şi-n ceruri, CA O FRUMUSEȚE-A MARELUI NIMIC (!)   (!) gândurile mele-s amăgeli aflate chiar la rădăcina firului de mac, unde greierimea doarme şi visează vreme fără toamnă, vară fără leac, mirosind a lene, numărându- ...

Apoi, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic în sensul curăţeniei noastre, aceea de toate zilele, stai pe linia infinitezimală dintre a fi şi a nu fi, aduni, scazi, înmulţeşti, împărţeşti, te uiţi la Zero… (la regele Zero, pot pentru ca să spun)… şi continui aşa despre fericire: „Nu mai am cu cine mări distanţa dintre stână şi lup, dintre ochi şi oglindă, dintre moarte şi frica de moarte. Nu mai am cu cine să scad frumuseţea lui Supra din Sub… ori ne/mernicia r ...

(!) şi ieri, şi-alaltăieri - demult, demult - mă aflu-ntr-o răscruce, CA-N POVESTE, şi stau aşa, n-am încotro, nu ştiu pe care drum se află CINE ESTE (!) (!) pe care să apuc? - mă tot întreb - căci toate sunt la fel, şi fiecare e lung, e scurt, misterios, ne/drept - mă-nlănţuie această întrebare, dar nimeni nu s-arată - dincotro? - să-mi dea răspuns, lumină, dezlegare (!) (!) măcar un ochi din cer sau din tartar, un hohot, un surâs, o fulgerare ca semn de mers pe dru ...

Aşa, din când în când, spre aplicarea teoriei în practică, spre fixarea definitivă a cunoştinţelor şi spre alegerea celor mai potrivite cărări pentru descurcare prin toate hăţişurile/încurcăturile Domnului, merg cu purtătorul de biruinţă printr-una dintre cele mai ne/cunoscute păduri din Sudul Moldovei de Nord. Purtătorul de biruinţă e soţul/însoţitorul mamei. Mic de statură precum Ştefan cel Mare, şi priceput/molcom la vorbă cum bădia Ion Creangă, tatăl surorii ...

Moto: să vină cine ştie să mai vină/ în capul cestui adevăr mărunt/ şi să citească şi să înţeleagă:/ „sunt cel ce sunt”...sunt cel ce sunt”!                                                                             (Iolanda Cremene)   (!) află despre mine că scriu poezii de acreditare. stau în cumpănă – la capăt cu bulgăre de sare. umblu prin fântâni şi repar H2O şi oglinde. nimic nu ...