Nu mă număr printre habotnici. Vizitez biserica, dar nu ca un fanatic. Mă aplec în faţa dumnezeirii, dar nu ca un bigot. Pot intra-n binecuvântarea unei oficieri religioase de Duminică, să zicem, dar numai şi numai din Respect şi Mulţumire faţă de cei care, prin Biserică, au propovăduit dragostea pentru Pace, Umanism şi Învăţătură.
Nu am o relaţie specială cu biserica. Nu sunt nici adept înverşunat al doctrinei creştine, dar nici un duşman autentic al acesteia şi al altor manifestări/ apucături "spirituale". Stimez sobrietatea enoriaşilor autentici, care, din păcate, sunt din ce în ce mai puţini. Enoriaşul autentic nu-i cel căruia-i lipseşte sinceritatea unui semn de cruce, unui ritual de aprindere a lumânării, să zicem, ci-i numai acel ce dă totdeauna mai mult decât primeşte, adică primeşte totdeauna mai puţin decât i se dă.
Nu mă număr printre cei care-şi izbesc fruntea de pardoseala naosului, care-şi tocesc buzele pe vopseaua icoanelor, pe copertele ceasloavelor, pe marginea şi pe centrul altor obiecte/ totemuri ale cultului religios. Nu-s printre cei care dau cu barda-n Lună, distrug sistematic sănătatea altora, zi şi noapte, apoi, triumfali şi aroganţi, se năpustesc în faţa preotului, cât mai aproape de catapeteasmă, cât mai aproape de altar... şi-şi expun pretenţiile de oameni ai lui Dumnezeu. Şi nu numai atât. Unii dintre habotnici vin la/în biserică numai aşa, din snobism. Unii vin numai aşa, din plictiseală. Alţii vin doar aşa, fără să ştie cu ce se "mănâncă" ofranda, sacrilegiul, holocaustul, dragostea şi smerenia faţă de simbolul divin, faţă de Taină şi Poruncă.
Mă număr printre cei, şi aceştia fiind foarte puţini, care ţin foarte mult la ţinuta morală şi vestimentară adecvată când e vorba de participare la o slujbă de botez, de cununie, de îngropare, de maslu, de post, de dezlegare şi de legare... de toate celelalte activităţi specifice acestei Şcoli intermediare de mucenici profesionişti, acestei Instituţii de îndreptat Greşeli, de Iertare, dar şi de Condamnare a faptelor reprobabile, a indiferenţei, a fariseismului, a trădării, a falsului şi minciunii.
Cum să intri-n biserică îmbrăcat cu chiloţi şi încălţat cu şlapi, ca la plajă, adică dezbrăcat? Cum să intri-n biserică mirosind a lozniţă, a velniţă, a tomberon şi a vandal cu bormaşină şi ferăstrău, cu pichamăr şi percutor, după ce, bineînţeles, trânteşti flegme şi coji de răsărită, de acasă până la biserică şi retur? Asta, aşa, pentru ca să nu mai zicem de limbajul cestor "curaţi", cestor întrerupţi/ sfâşiaţi de "durere în cot" când vine vorba de "aproapele" lor! Aceşti snobi, aceşti falşi şi aceşti nepăsători sunt primii care lapidează! Şi delapidează!... ATÂT!
