Şi dacă nimeni nu-şi mai poate-aduce-aminte ce am făcut când n-am făcut altă ceva, să înflorească dumitriţe pe morminte şi lumânări şi licurici din Steaua mea! Din când în când, s-o iscodească şi pe Mama – ea ştie bine ce-am făcut, ştie mai mult decât credeam când flutura pe deal, năframa, şi eu plecam cu trenul timpului pierdut! Din când în când, să-l iscodească şi pe Tata – el ştie tot ce n-am făcut când am făcut altă ceva decât cu mintea şi lopa ...

Sunt în stare să-mi aduc aminte şi să vă scriu o poveste răscolitoare prin frumuseţe şi imprevizibil. O poveste din Galaţi. O poveste din gară. Nu chiar de unde se ia sau se pierde trenul, ci dintr-o cârciumă-n drum, foarte aproape de gară!...Sigur să da! stau la taclale cu Iulia, crâşmăreasa!  fumez şi beau pe datorie !...(apucături de scriitor, na !)...(dar nu-i nici o problemă! la câte datorii am, cred că am să dau colţul foarte târziu!)... E devreme. Cam pe la prâ ...

(!) de-a lungul şi de-a latul Vremelniciei mele, am dat cu pietre-n Cântec, în Lună şi în Stele, am azvârlit cu flăcări în Ruguri şi în Rugi... şi am furat Cuvinte şi Lacrimi de pe Cruci (!) (!) ce-i cu atâta Lună? – i-am zis (în gura mare) iubitei mele – uite cum umblă pe Cărare şi-şi târâie Bocancii, pândeşte, bate-n Geam şi vrea să-i spun oleacă nişte Omar Khayyam (!) (!) ce-i cu atâtea Triluri? ce-i cu atâtea Stele? – îmi tulbură Iubirea, nu pot să d ...

Sigur că da!...Cum spuneam, la întâlnirile pensionarilor în diferite locaţii oficiale, se mai găseşte câte unul cu capul gol şi cu buzunarul plin, care sfărâmă licurici, hăcuieşte libelule, terorizează păpădii...(pe scurt, în cinci cuvinte, îşi suflă mucii în fasole, cum ar zice un mucalit!)...Sigur că da!...Iată, e sâmbătă, e seară, e frumos, e animaţie...în Locaţia X! Unul câte unul, mai rar doi câte doi... soseşte vârsta a treia, urcă scările şi umple sal ...

(!) cade seara peste casă/ şi tu eşti foarte frumoasă hai să dăm vaca la apă/ şi să ne culcăm degrabă că mi-i dor până la oase/ de cuvinte mincinoase că mi-i dor de toate cele/ ghiduşii şi jucărele sâni hapsâni picioare lunge/ uite parcă n-ar ajunge hai să dăm iarbă la vacă/ să ne fie dor oleacă (!)   (!) hai să dăm lumină lunii/ să se scuture alunii să ne cadă pe spinare/ fructe care mai de care şi gutui din alea bune/ cum e soarele-apune cum e soarele-răsare ...

Pe bună dreptate, după cum comentează puţinii deştepţi ai Pământului, copacii şi pensionarii constituie ultima linie de apărare şi de salvare a Liniştii şi a Respectului aflat, vezi bine, pe cale de dispariţie! Nu-i cazul să repetăm ce s-a întâmplat şi se întâmplă cu pădurile, ce a fost în stare să facă "homo sapiens" din verdele fost dominant, fără de care nu se poate! Şi, tot la fel, ce a făcut şi ce face mai tânărul şi mai "inteligentul" nostru contemporan di ...

(!) extrag o rădăcină pătrată din vedere şi-o pun pe foc, sub oala cu luna mea de miere, să scadă, să rămână cât mai puţină, dar curată, să nu-mi lase – la urmă – gust amar (!) (!) ca să nu mi se plece, pun murături pe lună, şi-i pun şi epitete, să fie şi mai bună, şi-i suflu la ureche: o, luna mea, rămâi!... ca să nu-mi vină greaţă, îi storc lămâi, lămâi (!) (!) nu vreau această miere să fie miere nouă, dar sper să-mi ţină luna măcar o noapte, do ...

Ea, dansatoarea de lângă aripile vântului, poartă suflet de vioară în trup de trestie. Cu o privire atentă şi ascuţită, de Argus, realizezi că seamănă leit cu Isadora Duncan, splendoarea care i-a mâncat zilele şi nopţile lui Serghei Esenin. El, dansatorul de lângă aceleaşi aripi, poartă suflet de mesteacăn în trup de măceş. Dacă ai o sută de ochi, te convingi că-i leit Serghei Esenin, "ultimul poet cu satu-n glas", romanticul devastator, care i-a mâncat nopţile şi z ...

Şi abia mai aud un tic-tac ostenit şi o flacără-ncet cum se-ntoarce-n chibrit – hai să mergem pe dealuri, la noapte, haihui, hai, marmora mea, hai să facem statui! Hai să facem statuile celor ce-au fost şi mi-au dat şi mi-au spus nu cumva fără rost să trăiesc pe această mărgică de lut – ale celor întorşi de la moarte, pe scut! Hai, marmora mea – nu auzi cum se zbat din zadar în zadar, din păcat în păcat atâtea silabe pe ruguri şi-n rugi? – nu-i mai bine să ...

Cum te duci încolo, în jos, dinspre marele Nord al Moldovei de Sud, cam pe unde crezi că stă locul unde nu se întâmplă nimic, drumul/şoseaua face la dreapta. Întrebare posibilă: ce face drumul la dreapta? Răspuns sigur: la dreapta, drumul coteşte. Coteşte aproape brusc, n-are vreme de pierdut cu sinusuri dulci, cu eleganţe rutiere. Apoi, drumul nu se grăbeşte, şi nici nu se opreşte. Continuă drept, drept tare, mai drept decât adevărul căutat şi reparat zilnic în Palatul d ...