Câini înrăiţi de foame, uliţe desfundate, încremenite sub gheaţa şi zăpada care, odată topite, se vor converti în mlaştini, ruine rămase ca după un război tainic, gunoaie, căruţe trase în faţa gardurilor ruginite. Pare greu de crezut, dar nu-i vreun cătun uitat de Dumnezeu, ci Galaţi, poarta de intrare sau mai degrabă de ieşire din Uniunea Europeană. Iar Dumnezeu pare să fie singurul rămas acasă, în pustietatea Bădălanului.
"Interzis depozitarea gunoiului. Zonă monitorizată video", ameninţă, cu majuscule roşii, panoul pus de Primăria Galaţi, la intrarea în strada Vezuviului. În jur, printre buruienile uscate, înalte cât un stat de om, gunoaie vechi scot capul din zăpada proaspătă. Ca şi în anii trecuţi, aici este se înregistrează "depozitări necontrolate de deşeuri", cum spun oficialităţile, de la cele menajere până la cele electrice. Cui să-i pese?
Aici s-ar putea turna un film de groază. Sau poate unul de război, îmi spun privind la ruinele fostelor construcţii industriale, din spatele cărora se înalţă, luminoasă ca speranţa, Biserica "Izvorul Tămăduirii". "Aici a fost "11 Iunie", Sectorul 3. Aici se făceau de toate, dar dacă n-a mai fost pază, au fărâmat ţiganii tot. Şi pe Coşbuc, la fostul INMH, e la fel, de ce vă miraţi?", ne întreabă Vasile Ghiţă, pe care l-am găsit curăţând zăpada din faţa bisericii.
De 27 de ani, de când a ieşit la pensie, poartă de grijă sfântului lăcaş. Credincioşi nu prea vin, din păcate, că în zonă au rămas prea puţine suflete. Iar celor care se încumetă să vină le trebuie curaj să intre pe strada Vezuviului. Şi asta pentru că, de îndată ce se înmoaie iarna, "vulcanul" gălăţean erupe doar noroi şi gropi adânci. "Când plouă e dezastru! Se înfundă canalizările, curge apa peste tot! După ce stă ploaia, durează juma' de zi să se scurgă apa. Şi acum când o să se dezgheţe, să vezi! Strada ar trebui modernizată. Cică e în proiect, că s-a dus părintele pe la Primărie, dar când o vor face, numai Dumnezeu ştie!", îmi spune îngrijitorul bisericii.
De sus, de deasupra intrării în sfântul lăcaş ridicat la 1866, sfinţit de Prea Sfinţitul Episcop Melchisedec Ştefănescu, te binecuvântează icoana Izvorului Tămăduirii, realizată în mozaic.
În numele sistematizării comuniste, biserica ar fi trebuit să dispară. Dar uite că a supravieţuit vremii şi vremurilor. Şi nu e singura din locul acesta ce pare uitat de lume, dar nu şi de Dumnezeu. Cel de Sus mai are o casă în locurile acestea pustiite: Biserica "Sfântul Dimitrie - Izvorâtorul de Mir".
La poalele giganticei hale industriale, al cărei albastru pare să-i ţină loc şi de cer, bisericuţa pare să primească "binecuvântarea" celor două macarale, între care crucea se înalţă biruitoare, oglindindu-se în albul omătului.
În zăpada vârstată cu gheaţă, drumeagul ce duce către biserică pare greu de ghicit. Şi-ar fi putut să nu mai ducă niciunde, dacă planurile sistematizării comuniste ar fi biruit...
Foto Anca Melinte și Marius Negri
