Că muzica este un limbaj universal o dovedeşte zilnic, de zeci de ani, artistul Ion Condrea. Alături de acordeonul său Hohner, vechi prieten credincios, muzicantul gălăţean a reuşit să se facă iubit de trecătorii deveniţi în mod spontan public pe bulevardele marilor metropole europene. Indiferent că vorbesc sau nu aceeaşi limbă, între public şi interpretul străzii se creează o legătură de multe ori mai sinceră şi mai spontană decât cea din sala de concerte. Însă notele vieţii nu se succed mereu în armonie, aşa cum se întâmplă în muzică.
Pentru muzicantul Ion Condrea, strada a fost şi va rămâne singura scenă pe care va concerta. De câteva luni, gălăţenii îl pot asculta şi vedea fie în staţia de la Neacşu, fie la Modern, în Ţiglina sau lângă Liceul de Arte. Pentru artist, fiecare zi este aproape la fel. Cu acordeonul iubit în spate şi cu un scăunel pliant în mână, bărbatul cu barbă albă porneşte dimineaţa spre locul unde urmează să dea reprezentaţia. Se aşază pe scaun, îşi potriveşte instrumentul şi pune în dreptul său o cutiuţă de carton. Măcinat de o boală grea şi fără altă sursă de venit, acordeonistul îşi duce traiul şi îşi cumpără medicamente doar din puţinul pe care îl face astfel. Insistă însă asupra ideii că nu este un cerşetor, aşa cum repede s-au grăbit să-l catalogheze poliţiştii locali din Galaţi. Bănuţul pe care câte un trecător se apleacă să îl pună în cutie nu este dat ca unui cerşetor, aşa cum înşişi trecătorii recunosc, ci pentru momentul de magie pe care acordeonistul reuşeşte să îl creeze prin interpretarea sa impecabilă.
O viaţă pe ritmurile străzii
Ion Condrea nu a trăit însă mereu vremuri în tonuri atât de gri, deşi viaţa nu l-a scutit de vreo suferinţă. Dacă este să tragă o linie, muzicantul poate spune că a dus mai degrabă o viaţă boemă, după sufletul şi firea sa. Plecat din ţară doar cu acordeonul, artistul a reuşit să încânte şi să-şi găsească un rost pe marile bulevarde din Germania, Austria, Franţa, Olanda sau Norvegia. Au fost ani cu bune şi cu rele. A fost iubit şi admirat sau privit în derâdere şi chiar cu ură. A vrut şi a ştiut însă să uite şi să treacă peste toate umilinţele, pentru a-şi aminti acum doar de multele clipe în care a fost fericit, alături de prietenii săi. Poate că tocmai amintirile de atunci sunt cele care îl menţin astăzi pe linia de plutire.
"Am stat în Germania 14 ani şi am dus-o bine. Düsseldorf este oraşul meu preferat. Un oraş frumos, curat, cu parcuri multe. În estul Germaniei nu prea am cântat. În München am întâlnit mulţi oameni reci. Greu să-i scoţi pe germani din starea lor, sunt duri şi distanţi. Dar eu, prin muzica pe care o cântam, am reuşit să le intru în suflet. Te apreciau foarte mult dacă erai muzician adevărat; dacă nu, te tratau cu răceală. Şi când vedeau acordeonul meu Hohner original le plăcea. Este fabricat în 1938. A fost adus în Al Doilea Război Mondial în Basarabia de un soldat german. Când a început contraofensiva rusească, acordeonul a fost lăsat în urmă şi aşa l-am putut cumpăra eu, de la un om din sat de la mine. Este un instrument cum nu prea se mai fabrică astăzi şi doar din prisma faptului că este făcut manual, nu în serie, cum se obişnuieşte acum. Spre exemplu, indiferent de temperatura de afară, muzica cântată la acest acordeon sună la fel. Este o muzică adevărată, iar germanilor, popor care are cultură muzicală, le plăcea asta", povesteşte Ion Condrea.
"Trebuie să cânţi din inimă şi asta este cam tot"
În Germania sau în restul ţărilor prin care a trăit, artistul gălăţean a cântat pe stradă, pe terase sau în restaurante. Fenomenul muzicii de stradă reprezintă o cultură în sine în vestul Europei. Unii dintre cei mai talentaţi muzicanţi aleg să cânte pe stradă nu pentru că nu şi-ar găsi loc în sălile de concerte, ci deoarece preţuiesc mai mult libertatea de a cânta ce, cât şi când vor, în locul confortului relativ oferit de o slujbă fixă.
"M-am împrietenit cu mulţi artişti adevăraţi, în perioada în care am fost plecat. Cel mai bun prieten, un mare muzicant francez, un artist genial, mi-a murit în braţe, pe stradă. I-am aprins un chibrit, pentru că nu aveam lumânare. Experienţa acumulată în timp şi astfel de oameni m-au ajutat să-mi dau seama că muzica nu este atât despre ce studii ai, ci despre pasiunea cu care cânţi. Trebuie să cânţi din inimă şi asta este cam tot".
Cântăreţ la onomastica lui Marcel Răducanu
Prin recomandări, Ion Condrea a ajuns să cânte inclusiv la o petrecere dată de fostul mare fotbalist român şi german Marcel Răducanu (desemnat "Fotbalistul Anului", în 1980, în România - n.r.). "Un amic de-al meu, Florin, care mergea de şapte-opt ani ca să cânte la onomasticele lui Marcel Răducanu, m-a întrebat dacă nu vin, pentru că Marcel vrea pe cineva care să-i cânte la acordeon muzică din zona Târgovişte, unde el s-a născut. I-am cântat la ureche "O bătrână într-o gară" şi alte melodii, iar lui i-au plăcut. Mi-a dat 1.000 de euro numai cât am deschis acordeonul şi i-am cântat o melodie. Marcel locuia la Düsseldorf, iar eu aveam la mine un acordeon extraordinar. După petrecere, m-am dus în gară, pentru a mă întoarce la Düsseldorf. De oboseală, am adormit însă cu capul pe acordeon şi, când m-am dezmeticit, acordeonul dispăruse. Am fost la poliţie, dar cei de acolo mi-au spus că acordeonul este probabil deja în drum spre România, furat de conaţionali de-ai mei. Nu că aş spune ceva nou, dar, în general, românii nu au o imagine deloc favorabilă în străinătate", îşi mai aminteşte acordeonistul.
Video: Marius Negri
Ultima partitură
"Când eram în Germania, în 2016, am cunoscut două fete din Suedia, surori gemene, ambele absolvente de Conservator. Erau nişte fete bune, foarte frumoase, cu ochi albaştri, aşa cum le plac germanilor. Am cântat cu ele în Düsseldorf cam un an de zile, până m-am îmbolnăvit. Una cânta la vioară şi una la harpă. Era o muzică clasică, plăcută. Mergeam cu ele şi mâncam la restaurant. Le spuneam de multe ori că banul nu-l facem cu muzica. Şi mă întrebau, "dar cu ce?". Şi le spuneam că sunt frumoase şi drăguţe şi că de asta avem atât succes la public. Ele începeau să râdă, înţelegeau gluma".
Anul trecut, în vară, în timp ce se afla într-o pauză în România, boala şi-a arătat colţii, atunci când Ion Condrea a început să urineze cu cheaguri de sânge. A mers la Spitalul Judeţean din Galaţi, unde i s-a spus că are un cancer de prostată şi că trebuie operat de urgenţă. A refuzat însă operaţia şi a ales să plece cu trenul în Germania. În Viena, unde a schimbat trenul, a leşinat în gară. Cu greu, a ajuns în Düsseldorf, la Crucea Roşie Internaţională. Medicul urolog care l-a consultat acolo i-a găsit şi o tumoare pe unul dintre rinichi şi l-a trimis la un spital, unde diagnosticul de cancer renal a fost confirmat. Problemele au continuat însă să apară, în momentul în care s-a pus problema banilor necesari pentru operaţie. Cum pacientul nu avea suma cerută şi nici cu autorităţile din România nu s-a ajuns la o înţelegere, Ion Condrea a mers la o televiziune germană unde şi-a prezentat cazul.
"Mă gândesc cu groază la ziua în care nu voi mai avea putere să ridic acordeonul"
"Aşa a văzut situaţia mea un celebru urolog din Germania. A sunat şi a spus să fiu adus de urgenţă la clinica sa privată. Mi-a fost de ajutor că am putut să vorbesc cu el în germană. A fost dorinţa lui să mă ajute. 187.000 de euro a cheltuit cu mine doar pentru chimioterapie. Am stat două luni la Terapie Intensivă, am făcut şi un infarct, din cauza anesteziei. Au avut grijă de mine, ajunseseră să mă hrănească cu linguriţa. Dar Dumnezeu mi-a dat putere şi acum mi-am mai revenit, însă de boală tot nu am scăpat. Simt că boala m-a topit şi mă gândesc cu groază la ziua în care nu voi mai avea putere să ridic acordeonul. Am însă nevoie de un stent, dacă nu chiar două, pentru că am nişte vase de sânge înfundate. Acum, trebuie să strâng nişte bani, că nu am. Am multe acte medicale în limba germană de la spitalele unde am stat. Mă costă 50 de lei o pagină de tradus. Am 14 astfel de hârtii pe care mi le cer autorităţile din România, pentru dosarul de handicap".
Medicul care l-a operat pe Ion Condrea în Germania a avut o singură pretenţie. "M-a întrebat dacă în oraşul din care sunt eu există biserică catolică. I-am spus că da şi, atunci, el mi-a spus că vrea să merg la această biserică şi să mă rog pentru mine, pentru el şi pentru familia sa, aşa cum m-am rugat în cabinetul său, înainte de operaţie". Cine doreşte să îl ajute în orice mod pe Ion Condrea, se poate adresa redacţiei, dar, evident, cea mai mare bucurie i-aţi face-o dacă, atunci când îl vedeţi pe stradă, v-aţi opri să-l ascultaţi cântând şi să îi răsplătiţi efortul.
Operat de cancer şi cu infarct, dar "vizibil apt de muncă"
Deşi este apreciat de gălăţeni, Ion Condrea are o răfuială cu poliţiştii locali din Galaţi. Artistul spune că a fost amendat în repetate rânduri, pentru cerşetorie, deşi oamenii îi dau în mod evident bani pentru ceea ce cântă. "Mi-au scris pe procesul verbal că sunt vizibil apt de muncă, în condiţiile în care eu uneori abia mă pot mişca şi am un teanc de acte medicale care pot dovedi lucrul ăsta. Nu îi doresc nimănui să treacă prin stările pe care le am eu. Peste tot, în Europa, muzicanţii străzii sunt iubiţi şi apreciaţi sau, cel puţin, toleraţi. Doar la noi, se pare, să cânţi este un lucru ilegal".
