Afurisitul acesta de coronavirus ne-a dat viaţa peste cap. Inclusiv pe stradă, în faţa blocului, printre vecini, la piaţă, la hale, te loveşti de pacostea asta de COVID – 19! Viaţă de cartier în vremea coronavirsului! Vai şi amar, îngrijorare, dar las’ că-om trece noi şi de virus! Asta, desigur, dacă avem grijă! Pentru că, nu-i aşa, paza bună trece primejdia rea!
În Micro 20, în ziua raidului nostru prin cartier (joi, 19 martie), efectele epidemiei începeau să se vadă. Pe alei, ici, acolo, câte un om, doi, parcă nici ei în largul lor, ci umblând ceva mai feriţi, să nu se prindă virusul de ei. Că nu-i de glumă, se ştia. Primele măsuri privind instituirea stării de urgenţă începeau să fie puse în aplicare, iar locurile altădată pline de forfota lumii sunt acum pustii, cu rarii trecători încercând să păstreze mult invocata distanţă socială.
Zona halelor era, cândva, un fel de agora de cartier. Acolo se făceau şi se desfăceau toate, cale de câteva străzi. Acum, la tarabe, doar nea Marian Mardare. Are în faţă înşirate câteva borcane cu ardei iuţi, dar muşterii – pauză!
„Niciun borcan n-am vândut de dimineţă! Se teme lumea. Fuge de virus! Şi eu rămân cu ardeii nevânduţi!”, ne spune el. Acum, de, se zice că ardeiul iute e bun la sănătate – poate o fi bun şi la coronavirus – dar, dacă lumea se fereşte, rămâi cu „imunitatea” pe tarabă!
Peste drum, obloane trase pe toată linia. Lacăte şi afişe ce amintesc de suspendarea activităţii în magazinele neesenţiale pe timp de epidemie. Doar aprozarul mai mişcă niţel – ardei, castraveţi, ba chiar şi urzici, 19 lei kilul! „Or fi bune să te scape de coronavirus?”, se întreabă cineva. Încă nu s-au făcut studii de laborator privind efectul urzicilor asupra coronavirusului, dar cert e că nici rău nu pot să facă. Doar nu de pomană ne vitaminizăm primăvara cu fiertură de urzici!
„Şefa le aduce, ea ştie de unde! Cumpără lumea, să ştiţi!”, ne spune vânzătoarea de la aprozar. Dar acum, cu toată nebunia asta, parcă altele au căutare mai mult. „Făină şi mălai! Cumpără oamenii cu baxurile! Mă rog, acum s-au mai liniştit, dar asta se caută în principal. Acum avem marfă, n-au fost întreruperi, nu sunt probleme!”, ne mai spune vânzătoarea.
Ultima baricadă de ţelină şi păstârnac
În halele pieţei Agroalimentare, slabă mişcare. Muşteriii au fugit ca potârnichile. În magazinul… chinezesc dai cu tunul şi nu vezi picior de om. Doar într-un colţ, printre ultimele „baricade” cu ţelină şi păstârnac, mai ţine sus flamura negustoriei dna Tudosia. Desigur, are şi ea mască, precum cele de la televizor, că aşa se vinde astăzi morcovul, doar cu mască!
„Stau eu, dar vânzarea merge „ca apa la deal”, adică deloc!”, ne mărturiseşte dna Tudosia. „Nu mai intră nimeni aici, că le este frică! Iar care intră, intră să caute din astea – mănuşi, măşti, drojdie, lămâie – în rest, mai rar! La mine, doar câte un fir două, de pus la mâncare…”.
Nu prea merge negustoria, dar dna Tudosia nu se arată descurajată. „O să treacă şi asta! După cum mi s-a arătat mie, prin iunie se termină. Unde mi s-a arătat? Uite aşa, mi s-a arătat mie într-un vis… Cu post, cu rugăciune, cu grijă mare şi Domnul ne ajută!”, ne mai spune dna Tudosia, nu înainte de a ne ura sănătate şi nădejde, pentru că, nu-i aşa, acestea sunt lucrurile cel mai de preţuit.
Aromă de pâine caldă pe aleile pustii
În vremurile astea tulburi apreciem, parcă, mai mult… lucrurile simple. Precum aroma de pâine caldă abia scoasă din cuptor! La brutăria de cartier încă se lucrează, iar pâinea caldă – că e pace, că-i război, că e molimă sau cine ştie ce belea – e una dintre micile bucurii ale vieţii care încă ne-a mai rămas. Dar totul e până la „distanţa socială”. Iar în faţa brutăriei, oamenii stau la câţiva paşi depărtare unii de alţii, iar pâinea, una câte una, e împărţită în cartierul rămas captiv în apartamente…
Nenorocire, lacăt pe cârciumi!
Acum, dacă ar fi să vorbim de micile plăceri ale vieţii, unii poate că ar trece la acest capitol şi cafeaua sau bericica băută pe terasele de cartier. Dar, a naibii pacoste, s-a pus lacăt şi pe cârciumi! La „Doi Cocoşi” scaunele stau neclintite, sprijinite de mese, nici urmă de muşterii, de mititei, bere sau alte alea. Ce să-i faci, „pauză” de coronavirus! La un alt local din apropiere, acelaşi pustiu. Doar patronul terasei, la o masă, trage cu aer resemnat dintr-o ţigară şi răsfoieşte ziarul în căutarea unor veşti mai bune despre viitor.
Se vede însă treaba că nici în „situaţii de urgenţă” unii nu înţeleg să stea potoliţi. Că din vorba aici cu ori la bal, ori la spital, le-a rămas în cap doar cheful de a trage o duşcă, cu sau fără voie de la autorităţi, cu sau fără cârciumi! Dovadă stau cutiile de bere pe care le-am găsit nu doar aruncate prin toate colţurile, ci şi unele bidoane sau cutii… atârnate prin copaci, ce or fi avut în cap oamenii ăia!?
Parcuri la „linia roşie”
Pe timpuri, mai ieşea lumea prin parcuri, copiii de la şcoală abia aşteptau să scape de ore, de lecţii, şi să se adune la tobogan, la leagăn. Acum, parcul din Micro 20 este pustiu, la intrare e trasă o bandă roşie ca semn de „interzis”, iar alături e lipită o hârtie în care se anunţă că locul de joacă a fost închis temporar, în conformitate cu măsurile Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă.
În apropiere se mai lucra la amenajarea unui parc. Aleile erau deja gata, primul strat, baza de pietriş, era deja pus, dar lucrările par a fi fost sistate. Probabil, tot din cauza coronavirusului. Aşa că, în spaţiul cu pricina, doar vreo două, trei pisici şi-au găsit loc să se sorească, în rest pustiu. Parcă şi copacii, atât de frumoşi în primăvară, par acum a-şi risipi înfloriturile de alb şi clorofilă fără a mai avea ce priviri să se bucure de darul lor diafan şi luminos.
RFG - Refugiul din fundul grădinii
În vremuri mai bune, grădinile de pe lângă blocuri erau deja îngrijite, pigulite, pentru a aştepta venirea primăverii. Acum, oamenii au altele pe cap. E povestea asta cu virusul, toată lumea stă în casă, urmăreşte ştirile, face provizii, se întreabă ce medicament o fi mai bun dacă – Doamne fereşte! – s-o nimeri să cadă peste ei năpasta.
Undeva, lângă o grădiniţă, l-am găsit, totuşi, pe nea Toader Taşcă. E cu mătura în mână, strânge dintre flori nişte pungi apărute nu se ştie de unde. „Asta cu aruncatul gunoaielor e boală veche! De virus mai scapă unul, altul, de gunoaie, unii nu se mai fac bine toată viaţa!”, zice, cu oarece năduf, nea Taşcă.
Acum, în vremuri de restrişte, se vede treaba că n-a fost o idee rea să-şi înconjoare grădina cu un gărduţ. „L-am făcut că intrau câinii, dormeau pe aici, nu mai scăpam de ei, lătrau toată ziua. Da' uite că acum ne ţine departe… de virus. Dacă tot avem grădina asta, pot să mai ies puţin din casă, să fac mişcare, să nu mă anchilozez de tot. Cu gardul, „distanţă socială” mai bună de atât nu se poate!”, ne zice nea Taşcă.
Cu seceta, ce ne facem?
Mai sunt şi alte blocuri unde grădinile au devenit refugii în vremea coronavirusului. Unii sunt fericiţi că pot să mai scoată copilul la aer, alţii să se dezmorţească sau să-şi mai fac de treabă cu plivitul vreunei buruieni. „Dar acum, să ştiţi, virusul ca virusul, asta e una! Dar problemă mai e şi cu seceta! Nu-i ploaie, nu-i apă în pământ! Chiar şi eu stropesc florile cu apă din casă. E greu!”, ne mai spune nea Taşcă, înainte de a ne saluta şi a se întoarce la zambilele lui.
De mai mult, nea Taşcă nu se plânge. Ba, într-un fel, se consideră norocos că, fie şi aşa, la izolare, are petecul lui de grădină unde să se mişte cât de cât în voie. Mai greu, de bună seamă, le este celor care trebuie să stea înghesuiţi în apartamentele cât cutia de chibrituri, unele chiar şi fără un amărât de balcon! E greu, dar om trece şi peste asta. Mai bine într-un apartament, chiar şi înghesuit, decât pe un pat de spital….
Nu vrem să fim cârcotaşi, dar totuşi…
Acum, mai ales că, de când cu boala asta de virus, altele sunt grijile municipalităţii, nu am vrea să fim prea cârcotaşi şi să vorbim prea mult de bubele edilitare care încă mai sunt prin cartiere. Dar, măcar aşa, în mare, tot o să mai pomenim că unele din gropile de prin trotuare sunt parcă veşnice, că mai sunt locuri în care ridicarea gunoiului sau cel puţin spiritul gospodăresc al cetăţenilor sunt încă o problemă, că în unele locuri spaţiile verzi sunt, vorba lui nenea Iancu, „sublime, dar lipsesc cu desăvârşire”, chit că, printre atâtea betoane, n-ar strica o gură de oxigen. Acum, ce să zicem, cu oamenii izolaţi la domiciliu, mai puţini se gândesc la locuri de parcare sau borduri. Asta nu înseamnă că problemele au dispărut. Să fim sănătoşi şi să le vedem rezolvate pe toate!
Mormane de gunoi aruncate între blocuri
Se spune că rufele murdare se spală în familie. Asta nu s-a întâmplat, însă, şi prin Micro 20. Nişte „oameni de bine” şi-au făcut, se pare, curăţenie prin casă, garaj sau ce-or fi avut, iar lucrurile nefolositoare n-au fost duse la gunoi, aşa cum ar fi fost normal, ci au fost pur şi simplu lăsate grămadă, între blocuri. Haine, saltele, bidoane, toate, numai bune de prilej de scormonit pentru oamenii străzii sau pentru cei în căutare de chilipiruri. După această fază de sortare, în urmă au rămas mormane de gunoi, pe care, se pare, nici cei de la serviciile de curăţenie nu par a le vedea. Mai mult, am observat că, în unele locuri gunoiul era ridicat, în altele părea că nu s-a mai trecut de zile bune, iar mizeria dădea pe dinafară. Acum, că şi aşa avem destul probleme cu coronavirusul, taman alte focare de infecţie ne mai lipseau din oraş. Poate, totuşi, le-o vedea cineva şi ne scapă de ele!
Guri de canalizare ca nuca în perete
Nu de puţine ori ni s-a întâmplat ca gălăţenii să reclame faptul că, după executarea unor lucrări la canalizare, gurile de vizitare au rămas fix ca… nuca în prete, neaduse la nivel sau pur şi simplu lăsate în voia sorţii, obstacole periculoase pentru copii sau persoanele în vârstă. În Micro 20 am întâlnit o „pepinieră” de guri de canalizare lăsate aşa cum le-au făcut constructorii.
Spaţii verzi făcute una cu… pământul
Ne-am fi aşteptat ca, într-o zonă în care betonul e la putere, precum Micro 20, spaţiile verzi, atâtea câte au mai rămas printre blocuri, să fie la mare preţ. Se vede însă treaba că, în afară de ce a mai îngrădit lumea pe lângă blocuri, în rest un fel de „no mans land” – locuri ale nimănui – în care fiecare fir de iarbă care cutează a scoate capul din pământ este în pericol de a sfârşi fie sun bocancii trecătorilor în căutare de scurtături, fie sub roţile maşinilor parcate alandala, fie sub mormanele de moloz sau gunoaie lăsate la întâmplare de unii sau de alţii. Oricum, se pare că, în planurile lor edilitare, nici cei de la municipalitate nu prea şi-au bătut capul cu amenajarea spaţiilor verzi din această zonă. Asta-i viaţa în Micro 20! Numai fir de iarbă să nu fii…
Ne vedem… pe internet
Stimaţi cititori, în vremuri excepţionale se impun măsuri excepţionale! Ştim că vă doriţi foarte mult să vorbiţi cu noi, să ne întâlnim la dumneavoastră în cartier, pentru discuta despre problemele cetăţeneşti din oraş, dar, din păcate, pentru a respecta măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului, nu vă vom mai invita la întâlnirile săptămânale cu care v-aţi obişnuit. Asta nu înseamnă că nu vom mai fi prezenţi în cartiere. Dar, pentru a veni în întâmpinarea problemelor dumneavoastră, vă rugăm să le comunicaţi pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la numerele de telefon publicate în ziar. Vă mulţumim pentru înţelegere.
