Declaraţie de Avere

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Am un hectar cu ghiocei,/ şi-un cer plin numai cu luni pline,
şi-un sat cu-n drum şi trei fântâni,/ şi-un sân cu mere pentru tine!

Am şi dulceaţă de gutui,/ şi vin, şi dor, şi poezie,
şi-un gând (ne)bun că-s făt-frumos/ dat să slujească numai ţie!

Am şi un şarpe înţelept/ la rădăcina casei unde
(m)-am învăţat dintru-nceput/ să nu-mi pierd viaţa-n amănunte!

Şi am şi-un vis că vii mereu/ cu carul mic în carul mare,
să plângem mult... căci mi-am nălţat/ o fabrică de lăcrămioare!

Ehei, ehei... câte mai am.../ simple, abstracte şi concrete:
le-am spus pe toate... şi la toţi.../ dar nimeni-nimeni nu mă crede!

Şi uite-aşa te-aştept, te-aştept:/ încet, angro, cu amănuntul...
dar am uitat un amănunt:/ nu-mi mai dă şanse nici pământul!

(Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou")

Citit 4414 ori Ultima modificare Marți, 21 Aprilie 2020 18:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.