Din colecţia „Cele mai clare poezii rămase tablou” UITĂ-TE ÎN URMĂ! (retrospectivă)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Şi uită-te n-urmă ş-aşteaptă şi taci:/ sunt umbrele noastre

uscate şi goale, amare şi reci/ de-atâtea dezastre!

Sunt zilele tale rămase pe drum,/ cu zilele mele

murdare, curate, mai scurte, mai lungi,/ uşoare sau grele!

Sunt nopţile mele cu suflet adânc/ şi linişte naltă

cât nopţile tale, în care a fost/ să fim laolaltă!

Şi uită-te n-urmă: acolo mai sunt/ icoanele noastre

rămase-n fântâna din care-am băut/ globule albastre!

Şi unde-am văzut ce frumoasă erai – şi tu – cum şi luna

pe care-o scoteam în căldare, crezând/ c-o am totdeauna!

Acolo e tot ce mă face să cred/ c-aici e departe,

că viaţa nu-i viaţă, că visul nu-i vis,/ că moartea nu-i moarte!

Acolo s-aude ş-acuma un plâns/ ş-un strigăt pe vale:

e-al mamelor duse s-aducă (din cer)/ tăceri catedrale,

s-aducă iertare, blândeţe şi dor.../ ş-apoi să le-mpartă

la toţi – ca pe-o turtă cu suflet de grâu/ – acolo, la poartă!!!

Citit 2530 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.