La aproape un an de la izbucnirea războiului din Ucraina, Galațiul a devenit ”a doua casă” pentru sute de refugiați care au plecat din fața tăvălugului distrugător al invadatorilor ruşi.
Multe dintre familiile care și-au găsit salvarea în România sunt ale unor angajați ai companiei Marine Design Engineering Mykolayiv (MDEM), din cadrul Grupului Damen. Cu ajutorul colegilor din România, dar și din Olanda, Polonia și nu numai, s-a pus în mișcare o vastă acțiune umanitară pentru a-i ajuta pe cei aflați la doar câțiva kilometri de linia frontului.
În ciuda amenințărilor cu o invazie din partea Rusiei, nimeni nu-și imagina, totuși, că războiul, în toată grozăvia lui, avea să devină în Ucraina o realitate de zi cu zi. Dar încă din primele ore ale invaziei declanșate pe 24 februarie 2022, Mykolayiv a ajuns în prima linie a frontului, în tentativa rușilor de a-și croi drum spre Odessa.
Au fost lupte crâncene. Străzile au fost transformate în baricade, blocurile în cazemate. Tancurile rusești au ajuns până la periferia orașului, dar în cele din urmă apărătorii ucraineni au reușit să respingă atacurile invadatorilor. Dar luptele nu s-au oprit. Au urmat bombardamente, zi și noapte, rachete spulberând clădiri întregi, în încercarea rușilor de a teroriza populația.
”Când a izbucnit războiul, am simțit cu toții că trebuie să facem ceva! Erau colegii noștri, suntem împreună de mulți ani, suntem ca o familie, trebuia să-i ajutăm! La sucursala noastră din Mikolayiv aveam peste 200 de angajați, situația era foarte periculoasă, iar mai târziu lucrurile s-au înrăutățit și mai mult, pentru că erau foarte aproape de linia frontului. Bărbații nu aveau voie să plece din Ucraina decât în condiții cu totul speciale, dar am oferit angajatelor noastre, de asemenea, și soțiilor angajaților noștri, copiilor, bunicilor, posibilitatea de a-i aduce aici, într-un loc mai sigur”, ne-a spus Annelies Damen, membru în Supervizory Board Damen Group.
Au fost momente dramatice, pe care Mykolay (Nick) Latushkin, HR advisor al MDEM, convertit ad-hoc în coordonator al evacuării din Ucraina, nu le va uita niciodată: ”A fost ceva non-stop. Telefoane - o familie trebuie să vină, o alta este blocată în frontieră, avem pe cineva care e pe cale să nască la frontieră, ce facem? S-a venit cu autobuzul, cu minibuze, cu ce s-a putut. Adesea, când cineva își aducea familia la frontieră, trecea cu valizele, iar noi îi întâmpinam pe partea cealaltă, cu mașinile comunității noastre și îi aduceam aici. Mulți au trecut cu feribotul, pe la Isaccea, iar noi îi întâmpinam și îi ajutam să ajungă la Galați. A fost un proces continuu! Lucrurile s-au mai calmat acum, dar la început au fost foarte delicate. Am început încă din februarie, când a izbucnit războiul, ne gândeam că mai mergem o săptămână, apoi încă una, încă o lună, până când am realizat că, în realitate, această acțiune nu se va termina prea curând, tot timpul va fi cineva care va avea nevoie de ajutor...”.
Sute de oameni salvați
Aproape 500 de persoane au fost relocate în urma acțiunilor Damen din Ucraina. Unii dintre cei evacuați au fost transferați în Polonia, la Gdansk, acolo unde acționează o altă echipă Damen, alții au fost relocați în Olanda, dar majoritatea familiilor angajaților Damen din Mykolayiv au ajuns la Galați.
”Când a izbucnit războiul, soțul meu, Ilia, a plecat în armată și am rămas acasă, singură, cu fiica noastră, Maria, și părinții mei. Primele zile au fost foarte grele în Mykolayiv. Tot timpul eram atacați cu rachete. Îmi era foarte frică mai ales de ce i se putea întâmpla fetiței, prin urmare am decis să părăsesc Ucraina și să mergem într-un loc mai sigur. Am pornit la drum pe 8 Martie - Ziua Femeii. Înainte era ca o zi de vacanță pentru noi, acum era o zi în care încercam să ne salvăm viața...”, își amintește Olena, una dintre angajatele MDEM care acum încearcă să-și regăsească ritmul unei noi vieți la Galați.
La rândul ei, Olga are propria poveste. Soțul ei, Artyom, a rămas în Mykolayiv, iar ea a venit la Galați împreună cu fetița ei, Ana, în vârstă de 8 ani, și Maxim, băiețelul în vârstă de 10 ani. ”Când am decis să plecăm din Mykolayiv, am fost ghidați de colegii noștri. Ne-au ajutat să parcurgem drumul, ne-au ajutat cu tot ce am avut nevoie - unde să mergem, când să mergem. Știam foarte bine că aici vom avea nu doar un adăpost, ci și posibilitatea unei vieți normale. Dar, desigur, am venit cu gândul că vom sta o lună, două și nimeni nu prea se gândea la școală, locuință, ceva de genul acesta, ne gândeam doar că e bine să fim aici pentru a fi în siguranță, pentru copii. Dar din moment ce este un război lung, într-un fel ne-am așezat aici. Războiul ne-a schimbat viața... Aveam alte planuri, dar în Ucraina avem o vorbă: dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, atunci fă-ți planuri....”, ne spune Olga, cu gândul la vremurile de dinainte de război.
O comunitate mai largă
Multiplicate de sute, de mii de ori, mărturisiri precum cele prezentate de Olena și Olga dau dimensiunea crizei umanitare din Ucraina. După cum ne spunea Nick Latushkin, solicitările de ajutor au venit din toate părțile, tot mai mulți cetățeni ucraineni având nevoie de sprijin pentru a face față tăvălugului războiului.
Pentru a putea gestiona mai bine situația, Nick și întreaga echipă de la Damen și-au adaptat strategia și au început să gândească într-un sens mai larg. Au pus la Galați bazele Asociației ”Help Ukrainians”, împreună cu Fundația Damen Helpt, pentru a-i ajuta nu numai pe angajații MDEM din Mykolayiv, ci pe toți ucrainenii care, într-un fel sau altul, aveau nevoie de ajutor.
Dacă în primele zile ale războiului, ”cap de listă” în acțiunile umanitare erau furnizarea de pături, provizii de alimente sau un adăpost temporar, treptat s-a pus pe primul plan realizarea unei comunități ucrainene care să se poată autosusține - locuințe, locuri de muncă, educație pentru copii, legături sociale în comunitatea locală, astfel ca, în final, într-un sens mai larg, Galațiul să devină o ”a doua casă” pentru cât timp va fi nevoie.
Acum, la un an de la declanșarea războiului, aproape nu-ți vine să crezi prin ce transformări uriașe a trecut comunitatea ucraineană de la Galați.
Un etaj al sediului central al Șantierului Naval Damen Galați s-a transformat în ”micul Mykolayiv”, un loc în care cei care până mai ieri fugeau din calea războiului au putut să regăsească ritmul unei vieți normale, al unui serviciu alături de colegii cu care se știau de ani de zile. Un birou încăpător a fost amenajat cu toată infrastructura pentru inginerii navaliști, cu rețele de date, calculatoare, astfel că se poate lucra aproape la fel ca la biroul din Mykolayiv. În ciuda războiului, au rămas o echipă unită.
”În prezent, din câte mi s-a spus, se lucrează la două proiecte mari și cred că este bine pentru sentimentul lor de a aparține unei comunități. Nu este același birou, desigur, din Mykolayiv, dar cel puțin sunt o parte a echipei care lucrează acum aici.
Dar la fel de important pentru viața de familie, pentru relațiile sociale și adaptare la viața de aici este centrul comunitar înființat cu sprijinul fundației din Olanda și al asociației de la Galați. Am găsit un sediu frumos pentru acest centru, unde copiii pot să meargă pentru diverse activități - pictură, muzică, sport, unde familiile pot să se întâlnească, să participe la mici evenimente. Într-un cuvânt, au ocazia de a fi împreună și este important să se simtă precum acasă”, ne spune Annelies Damen.
Cu gândul la cei de acasă
Pe planșetele virtuale ale calculatoarelor, proiectarea navelor s-a întors la viață, iar spectrul războiului pare undeva, mult mai departe. Legătura cu cei de acasă, din Ucraina, rămâne însă la fel de importantă precum integrarea în societatea gălățeană.
Maria, în vârstă de nouă ani, merge la școală, învață după programa ucraineană, a început chiar să ia lecții de limba română și este foarte mândră când poate să o ajute pe mama sa, Olena, în unele dintre micile conversații zilnice. În același timp, nu s-au rupt cu totul legăturile cu profesorii pe care-i avea în Ucraina.
”În prima parte a zilei, copiii învață în școlile românești, după programul ucrainean, în a doua parte a zilei încearcă să se conecteze cu profesorii lor on-line, iar seara avem o serie de activități în comunitate. Nu este însă ușor să ținem legătura cu profesorii din Ucraina, din cauza problemelor care sunt cu electricitatea.... Ne facem temele și le trimitem prin internet profesorilor, pentru a fi verificate, când este posibil...”, ne spune Olena.
Desigur, gândurile ei nu pot stat departe de Ilia, soțul aflat pe frontul din Ucraina.
”Acum o săptămână s-a întors din Bahmut, unul dintre cele mai disputate locuri în luptele din Ucraina. Este într-un loc mai mult sau mai puțin sigur și acum aștept să aibă un fel de permisie - cinci, șase zile - iar dacă acest lucru se va întâmpla, sper să pot merge acasă, să-l văd, pentru că nu l-am mai văzut de aproape un an de zile... Din primele zile a fost în armată... Din octombrie a fost mutat în Donețk, în apropiere de Bahmut, deci de câteva luni era într-un loc foarte periculos. Ce îmi spune despre ce se întâmplă pe front? Încearcă să nu-mi spună lucruri care să mă îngrijoreze. Cum spune el: «La război, ca la război... Vom vedea ce va fi»”, ne mărturisește Olena, stăpânindu-și cu greu emoțiile.
Efectul fluturelui
La rândul ei, pentru Olga, internetul a rămas singura legătură cu familia, cu prietenii, cu soțul ei Artyom, rămas în Mykolayiv. Nu este în armată, dar acum, în vreme de război, nici viața de simplu civil nu este ușoară.
”Încearcă să-și continue munca. Este, de asemenea, inginer și, pentru a-și continua slujba, lucrează de acasă cât de mult poate. Cred că, de când sunt aici, munca m-a distras de la a-mi face tot felul de gânduri, iar acest lucru este valabil și acolo, pentru el. Cât timp lucrează, nu se mai gândește la lucrurile rele care s-au întâmplat sau se întâmplă în jur...”, ni se spune.
Dar orice s-ar întâmpla, chiar și în vremuri de război, speranța va fi mereu prezentă. La piept, ca un talisman prețios, Olga poartă o mică bijuterie de forma unui fluturaș cu aripile galben-albastre. Cu toată fragilitatea lui, e un simbol puternic.
”Simțim nevoia de a rămâne cumva conectați cu locurile noastre native. Acest fluturaș este o piesă lucrată de o prietenă a mea, artistă, care și acum este în Mykolayiv. Am rugat-o, dacă poate, să găsească ceva în culorile galben-albastru și mi-a făcut acest fluturaș. A fost un cadou pentru mine, împreună cu speranța și sentimentul că o bucățică din Mykolayiv va fi mereu cu mine”, mai adaugă Olga.
Aripile galben-albastre ale micului fluturaș par mici și fragile în comparație cu dimensiunea tragică a războiului. Dar știm că fie și o fragilă bătaie din aripile unui fluture poate pune lumea în mișcare. Ce am putea spune atunci despre miile, milioanele de inimi - din Mykolayiv, Galați, Gdansk, Vlissingen sau alte colțuri ale lumii - care bat la unison? Niciun cotropitor nu va putea opri oamenii să fie oameni, nicio invazie nu va zdrobi dorința de libertate!
Micuța Eva s-a născut la Galați
Pe strada Mihai Bravu din Galați, nu departe de Biblioteca ”V.A. Urechia”, se află centrul pus la dispoziția comunității ucrainene prin demersurile făcute de Asociația ”Help Ukrainians”, sprijinită de Damen. În prezent, aici se desfășoară o gamă întreagă de activități educative pentru copii, dar și pentru adulți. Este, dacă vreți, ”inima” micii comunități ucrainene ce s-a închegat la Galați.
Aici am întâlnit-o pe Olea, inginer mecanic. Era însărcinată când a fugit din Ucraina, din calea atacurilor rusești. ”În martie, anul trecut, o bombă a căzut chiar în apropierea noastră, întreg apartamentul s-a cutremurat, s-a mișcat totul! Dimineață, l-am luat pe Zlatan, băiatul mai mic, am luat actele pe care le aveam și am venit aici!”, ne povestește Olea.
Colegii din Damen au ajutat-o să ajungă mai întâi la Mangalia, iar de aici, la Galați, într-un loc unde i se putea acorda mai ușor asistență medicală. În luna iunie s-a născut Eva! Acum are opt luni și se simte foarte bine în România. Între timp, pentru că avea copii mici, a primit și soțul dispensă pentru a se putea alătura familiei! Acum, la rândul lor, sunt parte a echipei, în comunitatea ucraineană din Galați.
Recunoștință pentru poporul român
Primite cu căldură la Galați, familiile de ucraineni se bucură că, dincolo de toate greutățile, au reușit să lege aici noi prietenii, unele care vor continua chiar și după sfârșitul războiului.
Iată ce ne-a spus Olga, una dintre angajatele Marine Design Engineering Mykolayiv (MDEM), care în prezent trăiește în Galați, alături de copiii săi: ”Am doar cuvinte de mulțumire pentru poporul român, pentru Galați, în mod special, pentru că aici ne simțim în siguranță. Este foarte important pentru noi că putem merge pe stradă, de exemplu, și toată lumea din jurul nostru să înțeleagă situația noastră, să empatizeze cu noi și să ne sprijine. Am cunoscut oameni extraordinari aici, au făcut foarte multe pentru noi, pentru familiile noastre. Inclusiv copiii se bucură că au putut să-și facă noi prieteni, au tot felul de activități care le permit să ducă o viață normală, departe de ceea ce înseamnă războiul. Este extraordinar să fim aici și să simțim toată această căldură a poporului român față de ucraineni. Mulțumesc foarte mult!”.
