Şi ce mai răz/bat clopotele catedralei de alături
(un câine latră la eternitate)...
se sfârşeşte ultima noapte de dragoste,
plecarea umblă cu mâinile dezlegate!...
Dorm singur, visez singur...se face că numai tu
vii şi sfinţeşti catedrala de alături...
şi cu lacrimile tale a tot iertătoare
mături păcatele, pe toate le mături!
Mături frumos, frumoaso...cu milă mături
prin altarul ostenit şi somnolent,
mături prin visele mele de dragoste...
pe când plecarea trage un glonţ de avertisment!
Trebuie să te trezeşti, trebuie să te trezeşti!...
(aud o voce de vis prin vis)...
Ce fac, dacă se sfârşeşte dragostea
şi mă trezesc trăind aiurea-n paradis?
Nu e mai bine să visez continuu,
până voi ajunge în lumea cealaltă, adică aceasta,
unde tu, frumoaso, nu mături nici un păcat
şi le laşi să-mi umple inima şi ţeasta?...
Al doilea glonţ îmi trece direct prin inimă...
şi nu mă mai trezesc...şi tu mături...
câinele nu mai latră la eternitate,
clopotele nu mai răz/bat în catedrala de alături!
