REPORTAJ/ Inima oraşului - ciuruită şi prăfuită. Străzi şi trotuare pline de cratere în buricul târgului (FOTO)
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

REPORTAJ/ Inima oraşului - ciuruită şi prăfuită. Străzi şi trotuare pline de cratere în buricul târgului (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Trotuarele de pe Mihai Bravu şi Cuza s-au transformat în drumuri de ţară, iar pe Domnească pavelele dispar în neştire * Infrastructura dezastruoasă din centrul oraşului se asortează de minune cu imobilele aflate în paragină


Poate chiar acesta este şi motivul pentru care municipalitatea gălăţeană nu s-a sinchisit, ani în şir, să pună la punct un proiect de modernizare a arterelor rutiere importante din centrul oraşului. Edilii Galaţiului au trecut cu vederea faptul că străzile Domnească, Mihai Bravu sau Al. I. Cuza, care găzduiesc instituţii de cultură extrem de importante şi bijuterii arhitecturale, sunt vizitate, an de an, de turişti cu înaltă ţinută morală şi de oameni de cultură din ţară, ba chiar de cetăţeni străini, care, după un astfel de traseu, nu pleacă, nici pe departe, cu cele mai bune gânduri din oraşul de la malul Dunării şi pun, pe bună dreptate, sub semnul îndoielii o eventuală revenire în urbea de la Mila 80.

Oraşul-sat Galaţi, cu trotuare din pământ

Nu este de mirare de ce gălăţenii, pietoni sau şoferi, ocolesc străzile Mihai Bravu şi Al. I. Cuza şi, deloc surprinzător, nici măcar nu iau în calcul o simplă plimbare în cele două zone. Străzile sunt pline de gropi de toate mărimile, fisuri şi denivelări, iar trotuarele arată de-a dreptul dezgustător.

Pe strada Alexandru Ioan Cuza, acolo unde se află şi „Casa Cuza Vodă”, nu există porţiune de trotuar care să nu le pună probleme pietonilor. Oamenii trebuie să facă slalom printre găuri, să se ferească de crăpăturile din asfalt, de bordurile instabile, care la cea mai mică greutate se pot dezmembra şi te pot face una cu pământul, dar şi de clădirile vechi şi ponosite a căror tencuială se poate desprinde în orice moment. De altfel, există numeroase plăcuţe, atât pe Cuza sau Mihai Bravu, cât şi pe Culturii sau Domnească, ce-i avertizează pe trecători că se pot trezi cu bucăţi de ciment, cărămizi sau tot soiul de materiale de construcţie în cap.

Pe Mihai Bravu, situaţia este mult mai gravă, dezastruoasă chiar. Strada, care face parte din ansamblul urban de patrimoniu naţional, este protejată, pe hârtie, de lege, dar nu şi de autorităţi, care au lăsat-o să se degradeze, în ciuda numeroaselor semnale de alarmă, venite atât din mediul cultural, cât şi al societăţii civile. Vizibil distrusă de trecerea timpului şi nepăsarea foştilor edili ai Galaţiului, strada Mihai Bravu poate fi, astăzi, străbătută cu greu. Pe porţiuni însemnate, vântul, ploile şi zăpada au măcinat atât de tare trotuarul, încât în locul pietrei ori al asfaltului a rămas doar pământ. Zona destinată pietonilor seamănă izbitor cu drumurile de ţară, care, la prima ploaie ceva mai însemnată, se transformă în bălţi. Ca să nu rişte să-şi facă praf încălţămintea, într-un moment de neatenţie, sau să se trezească cu bucăţi de tencuială în cap, trecătorii aleg să circule îndeosebi pe stradă, deşi nici artera rutieră nu arată mai bine. Ai însă măcar suficient spaţiu pentru a ocoli craterele şi, de bine, de rău, nu-ţi ridici cantităţi impresionante de praf în cap, aşa cum se întâmplă pe anumite porţiuni de pe trotuar.

Trotuare mizerabile pe Domnească

Deşi arată ceva mai bine, în comparaţie cu Mihai Bravu şi Al. I. Cuza, strada Domnească are nevoie, de asemenea, de reparaţii la trotuare, cu atât mai mult cu cât vremea devine din ce în ce mai caldă, iar gălăţenii vor ieşi în număr tot mai mare la promenadă. La Parfumul Teilor, de exemplu, există porţiuni în care lipsesc numeroase pavele, şi nu de ieri sau de astăzi, însă nimeni nu a intervenit pentru a repara porţiunile distruse. Străzile şi trotuarele din cartier sunt, de asemenea, ciuruite şi pline de gropi, fisurate, în valuri, cu borduri pe jumătate distruse.

 

Citit 4357 ori Ultima modificare Marți, 01 Aprilie 2014 19:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.