Pe dealul învelit cu flori de câmp
aştept să se întoarcă şi să-mi spună:
zadarnic stai, zadarnic mă visezi
fără să ştii că-s umbră, că-s minciună,
fără să ai habar cum că nimic
te are la cherem şi stă la pândă,
şi-n clipa următoare-ţi va şopti
câte himere oarbe te frământă!
Pe dealul învelit cu flori de câmp
rog (însetat) izvoarele din vale:
staţi liniştite, sap, nu mă opresc,
n-am altă stare-n gând, n-am altă cale
decât să-mi port osânda la sfârşit
şi să înalţ fântâni din fiecare,
să aibă toţi (când bine-i şi când nu-i)
ulcior cu apă, leac şi cumpătare!
Şi, cum pătarea mea nu poate fi
în veac de veacuri ştearsă, vindecată,
intru sub dealul zimbrului şi beau
din viaţă şi din moarte, deodată!
