Acolo, în pădurea cu salcâmi,
acel atunci şi-acuma lăcrămează...!...
Ce ochi frumoşi parcă (nu) spun să tac
prin freamăt rar şi duioşie deasă!
Am ce să zic (din locul meu naiv)
de/spre această mi(ti)că făptură
în cest abstract/concret simfonic pur?!
Plânge şi tace, rabdă şi îndură...
şi cred că vrea să-(mi) dea de priceput,
însă nu pot a şti (şi-a înţelege)
de unde, unde, până când şi cum
o stare caldă într-o lume rece (!?)
Lumina ei peste-adumbrirea mea:
ce clarobscur în geometrii mişcate
spre-ncoace şi spre-ncolo... ce frumos:
un efemer într-o eternitate!
Este... mai sunt... oare de ce (n)-am zis
despre vedere, despre revedere...?!...
Acolo, în pădurea cu salcâmi,
numai tăcerea parcă (nu) mai cere!
