În atelierele şcoală ale şantierului naval sunt formate noile generaţii de muncitori calificaţi * De la pistolul de lipit la… aparatul de sudură şi de la Liceul de Marină, la tubulatură* Constructor de nave, tradiţie de familie* Peste 1.500 de tineri au învăţat meserie în Centrul de Formare Profesională Damen Galaţi
Când treci de uşile de protecţie ale atelierului nimereşti direct în vulcanul în care Hefaistos îşi făurea maşinăriile! Până şi aerul pare că fumegă şi devine incandescent de la jerbele fierbinţi ce erup din aparatele de sudură şi nu-i de mirare că nu poţi să te apropii fără „armură” de bulgărele orbitor de metal topit. Flacăra ce mistuie oţelul se reflectă ciclopic în viziera căştii, iar pieptarul lat şi mănuşile croite parcă pentru un munte de om te fac să te întrebi ce uriaş s-o ascunde sub o aşa teribilă înfăţişare. Şi nu mică ţi-e mirare când, odată masca termorezistentă ridicată, zăreşti chipul unui tinerel căruia abia i-a mijit mustaţa. Şi ceilalţi „ciclopi” care lucrează de zor alături de el sunt aşişderea, băieţi nici unul trecut cu mult peste 25 ani!
„Aceştia sunt ucenicii noştri de la clasa de sudură! Unul şi unul, prind repede meserie!”, ne spune, nu fără urmă de mândrie, dna Luminiţa Gherghe, şefa Centrului de Formare Profesională din Şantierul Naval Damen Galaţi. „Şi nu sunt numai ei. Mai avem şi o grupă de tubulatori, şi una de lăcătuşi constructori! Şi înaintea lor au mai fost la formare vreo 1.500 de tineri, de când s-a înfiinţat Centrul, în 2007! Pe cei mai mulţi o să-i găsiţi acum în producţie, chiar în Damen, muncitori calificaţi cu acte în regulă!”, ne mai spune dna Luminiţa Gherghe. Şi ştie ea ce spune – 33 de ani de experienţă în Damen Galaţi! -, că de nu, în industria navală, o lume a bărbaţilor mai mult, n-ar fi ajuns să dea, la propriu, lecţii în tehnologia sudurii şi formare profesională şi celor mai vechi, dar şi celor mai noi dintre meseriaşii de pe şantier.
Cum formezi noi meseriaşi
Pe timpuri se mai practica sistemul cu „calificarea la locul de muncă”. Venea câte unul direct din liceu sau şcoala profesională, era angajat şi până la urmă, cu ajutor mai din stânga, mai din dreapta, „ţidula” aia, cu care venea în şantier, chiar începea să capete un rost. Problema e că, la un moment dat, şcolile profesionale au cam fost trase pe linie moartă, liceele nu prea au mai reuşit să ţină pasul cu cerinţele din economia reală, unde mai pui că mulţi au ajuns să-şi caute norocul prin alte zări. Inclusiv de prin şantierul naval au fost destui care au plecat „afară”, chit că după aia unii au ales să se întoarcă tot la Galaţi.
„Chiar era, la un moment dat, o problemă în a atrage muncitori calificaţi - ne-a explicat dl Florin Spătaru, directorul de Resurse Umane şi Afaceri Corporatiste al SN Damen Galaţi. Este oarecum greu şi acum, pentru că tentaţia de a valorifica, poate, o oportunitate care apare în altă parte există în continuare. Singura modalitate de retenţie a personalului este să creezi un cadru favorabil de dezvoltare a unei cariere pentru un angajat. Centrul de formare profesională poate fi primul pas într-o astfel de carieră. Desigur, la asta trebuie să adaugi un sistem de salarizare corespunzător, dar şi un comportament corespunzător faţă de comunitate şi familie, de mediul în care trăieşte acel angajat.”
Criza economică izbucnită în 2008 a fost o „bornă” importantă pentru şantierul naval. Pe de o parte, Damen Galaţi a demonstrat că e sustenabil economic, chit că unii se grăbeau „să-i tragă clopotele”, pe de altă parte multe lucruri s-au schimbat în şantier. Dacă înainte de criză erau comenzi pentru multe nave de linie - comerciale, de tipul portcontainerelor sau transport mărfuri generale, în momentul acesta portofoliul şantierului s-a schimbat complet. Valoarea adăugată este cheia, nave pe care nu le poate face oricine - fie că e vorba de nave speciale pentru petrol şi gaze, fie de transport pasageri, fie chiar nave militare. Bagajul de cunoştinţe pe care trebuie să-l aibă un navalist este mai extins, cerinţele în materie de calitate sunt mai mari. Sunt tot atâtea argumente în plus pentru ca şantierul naval să pună accent pe centrul de formare, nu numai cu rol de calificare, ci şi de perfecţionare continuă a personalului.
De la teorie la practică
Iar dacă este vorba de un Centru de formare profesională ca la carte, chiar de la… carte s-a pornit, de la manuale! Maiştri cu experienţă, ingineri din cercetare, profesori, toţi şi-au dat mâna ca să realizeze, pe meseriile de bază din domeniul naval, manualele cotate în prezent ca fiind cele mai bune în domeniu din ţară!
„Şi aici tot oamenii sunt baza. Sunt cunoştinţe pe care vrem să le transmitem mai departe. Mai mult, avem caiete de lucru, suport de curs, dar şi manuale de buzunar pe le actualizăm permanent şi le transmitem fiecărui angajat. Sunt informaţii nu numai pentru elevi, ci şi pentru angajaţii din producţie, pentru a-i ţine „în priză” cu cele mai noi cunoştinţe în domeniu”, ne-a spus dna Luminiţa Gherghe, şefa Centrului de Formare Profesională.
Dacă mai punem la socoteală cadrele didactice, sălile de curs, atelierele, materialele folosite în formarea cursanţilor – ţevi, tablă, electrozi, scule şi echipamente, plus salariile de bază pentru ucenici, atunci „nota de plată” pentru formarea unui muncitor calificat ajunge la câteva mii de euro!
În prezent, centrul are patru clase, cu câte 28 de cursanţi fiecare, abia de vreo două luni au intrat în pâine, pe meseriile de bază din şantierul naval – sudor, tubulator şi lăcătuş constructor naval. Gabriel Costin a trecut de la pistolul de lipit cu care mai meşterea acasă la vreun radio sau casetofon direct la… aparatul de sudură! „Am încercat şi pe finanţe-bănci, că aşa era „moda” la un moment dat. Dar tot tehnica m-a atras! Am venit aici şi când am pus mâna pe aparatul de sudură mi-am zis că nu-i mai dau drumul! Asta-i meserie adevărată, nu pot să stau pe scaun, să învârt hârtii!”, ne-a mărturisit Gabriel. Coleg de serie, dar în grupa de tubulatură, îl are pe Adrian Dimofte. Lui i-ar fi plăcut arhitectura navală, dar nu prea i-a ieşit socoteala să-şi continue studiile în partea asta. Dar nici nu vrea să se dea bătut: „Vreau să mă dezvolt profesional şi să pot profesa pe partea asta, a tubulaturii. Iar în viitor, când o să prind ceva cheag, vreau să merg mai departe, să ajung să fac şi arhitectură navală.” Nu este străin de nave nici Silviu Toader, ce se pregăteşte ca lăcătuş constructor naval: „Am făcut Liceul de Marină, la profilul mecanic, motorist. Şi mi-a prins bine. Constructor naval e o meserie care se caută. Plus că e o tradiţie în familie – fratele meu, dar şi un cumnat de-al meu au fost şi ei navalişti, tot aici în Damen!”
Puşi pe treabă
În atelierul de sudură, 20 de bancuri de lucru stau la dispoziţia învăţăceilor. Cât timp unul pregăteşte proba, altul sudează, exersează toate tehnicile pe care le poate întâlni la navă: îmbinări de colţ, îmbinări cap la cap, toate poziţiile dificile pot să le încerce şi să le dea de cap aici. Se începe cu piese mai mici, tehnici mai simple, pentru ca în final să deprindă toate secretele sudurii MIG - MAG şi chiar sudura cu suport ceramic, tehnică mai performantă, prin care îmbinările cap la cap se pot face sudând bucăţile de tablă doar pe o singură parte.
„Tăticul” sudorilor care deprind tainele meseriei este maistrul instructor Daniel Rarinca. Are mai bine de 20 de ani de experienţă şi nu este sudor sub 30 de ani din şantierul naval care să nu fi trecut prin mâna lui. „Or fi sute, nu ştiu, nu stau să-i socotesc, eu trebuie să-i învăţ meserie… Ce calităţi trebuie să aibă un sudor? Să fie om de caracter, tare! Munca asta implică şi condiţii grele de lucru, dar ai şi satisfacţia lucrului bine făcut, de a vedea la modul palpabil ce ai realizat! Când eşti acolo, la lansarea navei, şi poţi să arăţi – uite, acolo am lucrat eu, cordonul acela de sudură eu l-am făcut – chiar ai cu ce te mândri”, ne spune maistrul instructor.
Alături, în atelierul de tubulatură şi lăcătuşărie sunt alte bancuri de lucru. Din rafturile ca la „bibliotecă” se pot lua piesele gata de montat, iar în apropiere se află chiar un segment adevărat de navă, în care ucenicii pot exersa realizarea îmbinărilor şi a circuitelor de tubulatură. „Aici se testează toate situaţiile care pot să apară pe o navă. Au semifabricate specifice meseriei de tubulatură – ţevi de diverse dimensiuni, diverse materiale – oţel carbon, oţel inox. Cursanţii primesc o temă de la maistrul instructor, iar ei realizează după schiţa izometrică (înfăţişarea de ansamblu – n.r.) lucrarea. Acolo, pe bucata de vapor se văd flanşele la care trebuie să ajungă cu instalaţia de tubulatură”, ne explică doamna Gherghe cum vine tărăşenia cu segmentul de navă din mijlocul atelierului.
Una peste alta, pe ucenici îi aşteaptă şase luni de „şmotru” până să-şi ia calificarea – trei luni de teorie îmbinată cu practica în atelierele centrului, apoi trei luni, „pe viu”, în producţie, lucrul alături de meseriaşi cu experienţă, mentori pentru noile generaţii de lucrători. Urmează apoi examenul de absolvire, cu o comisie de specialişti independenţi, desemnaţi de Direcţia de Muncă. „În fapt, dacă e să vorbim drept, exigenţele noastre, din şantierul naval, sunt chiar mai ridicate decât baremul fixat oficial, prin standardele de formare profesională. Prin urmare, arareori se întâmplă ca un cursant care ajunge la examen să nu realizeze punctajul de absolvire”, ne spune dna Gherghe.
Cum ţinta noilor muncitori calificaţi este, până la urmă, angajarea în şantierul naval, şefii de promoţie sunt răsplătiţi direct cu nivelul II de salarizare, iar ceilalţi absolvenţi sunt angajaţi cu nivelul I de salarizare, cu posibilitatea de a promova în anii următori. Dar acesta este, în fapt, pentru noile generaţii de sudori, tubulatori sau lăcătuşi constructori un început, alături de ceilalţi 2.500 de colegi, mentori şi prieteni din şantierul naval.
Legătura între şcoală şi producţie
Centru de formare profesională Damen este o oportunitate de perfecţionare şi pentru elevii din liceele tehnice gălăţene, a subliniat Florin Spătaru, directorul de Resurse Umane şi Afaceri Corporatiste al companiei: „Noi am demarat de ceva timp un parteneriat strategic cu Colegiul Radu Negru. Şi pe partea de învăţământ profesional elevii vin şi fac practica în societate, trec prin centrul nostru de formare, astfel încât anumite competenţe de bază pentru executarea acestei practici să fie deja îndeplinite. Pe de altă parte, ne-am dori o legătură mai mare între sistemul de Educaţie şi mediul privat, pentru că este păcat să se cheltuiască bani în învăţământul de stat, dar după asta să mai fie nevoie să vină o companie şi să mai facă o dată formare.”
Avantajul de a fi într-un grup multinaţional
Un avantaj al Centrului de formare din şantierul naval gălăţean este apartenenţa la Grupul Damen, a subliniat şefa instituţiei, Luminiţa Gherghe: „O firmă mică nu ştiu dacă şi-ar fi permis să te plătească să înveţi meserie. La noi asta se întâmplă. Cursanţii noştri fac şcoală şi primesc şi bani. În alte locuri dai bani ca să faci şcoală. În plus, ca bază materială, ni se asigură tot ce avem nevoie, pentru că accentul se pune în primul rând pe calitate şi formarea oamenilor, ei fiind cei mai importanţi.”
Trofee pentru navaliştii gălăţeni
La intrarea în Centrul de Formare Profesională Damen Galaţi, într-o vitrină, e o fotografie în care, deşi are vreo doi metri lungime, oamenii abia se văd cât unghia. Sunt toţi cei vreo 400 de participanţi, din 30 de ţări, la „olimpiada” sudorilor din acest an, de la Shanghai. Marele trofeu şi medaliile pentru cea mai bună echipă din lume sunt, însă, doar aici, la Galaţi! Despre fantastica reuşită a echipei de sudori gălăţeni, formaţi de maistrul instructor Daniel Rarinca, am scris în urmă cu câteva săptămâni. Iar acum i-am „prins” şi pe trei dintre membrii echipei ce a urcat pe podium:
Ştefan Nechifor nu are decât 22 ani, e absolvent de profesională, la „Radu Negru”, iar performanţa în calitatea de sudor a atins-o după ce a trecut, în 2015, prin Centrul de formare şi perfecţionare Damen Galaţi: „Am fost silitor, mi-a plăcut sudura şi asta am făcut! De fapt, prima dată am văzut cum e cu sudura la taică-meu, la ţară, la ce lucra el în curte, atunci mi-am zis că asta îmi place. Şi uite-mă acum, sudor la vapor!”
Nu prea mare ca vârstă e Marius Neagu, 23 ani, format în Centru în 2014. Are deja doi ani de când e în producţie şi e de părere „că nu-i chiar atât de greu”. Cu o condiţie: „Trebuie să-ţi placă meseria pe care o faci. Eu am vrut sudură, că asta mi s-a părut mai interesant, chiar dacă nu prea ştiam eu cum e cu asta. Acum, da, stăpânesc ce am făcut. La concurs am avut emoţii, că erau sute de concurenţi, dar m-a ajutat antrenamentul făcut aici, în şantier.”
În ceea ce-l priveşte pe Daniel Pintilie, 31 de ani, cu 13 ani experienţă, se poate spune că e deja printre veteranii şantierului naval. A luat şi medalii, dar tot navele la care a lucrat sunt cele cărora le-a pierdut numărul: „Am trecut şi eu prin centrul de formare, apoi în producţie: remorchere, nave mari, de armată, chiar iahturi. Cea mai interesantă a fost JSS-ul pentru marina olandeză, trei ani am lucrat la ea! Mi-a plăcut meseria, am fost apreciat de maiştri, m-au promovat, nici prin cap nu mă văd în altă parte decât aici, în şantierul naval”.
