Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Varianta ”no deal” între UE şi Marea Britanie, cea mai probabilă

Luni, 14 Decembrie 2020 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un eşec al negocierilor comerciale post-Brexit cu Uniunea Europeană rămâne scenariul "cel mai probabil", a avertizat premierul britanic Boris Johnson, la scurt timp după ce UE şi Londra şi-au anunţat, totuşi, decizia de a continua aceste negocieri, relatează agenţiile internaţionale de presă."După cum stau lucrurile, mă tem că poziţiile noastre sunt încă foarte îndepărtate în probleme cheie, dar speranţa nu moare", a declarat Johnson pentru Sky News, după ce a vorbit la t ...

Procedură de confirmare a victoriei lui Biden

Luni, 14 Decembrie 2020 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
În Statele Unite, marii electori urmau să  reunească luni în adunările legislativelor din fiecare stat al federaţiei pentru a-l vota în mod oficial pe Joe Biden drept viitorul preşedinte al ţării, punând astfel capăt efectiv tentativei frenetice, dar eşuate, a preşedintelui în funcţie Donald Trump de a răsturna înfrângerea suferită în alegerile de la 3 noiembrie, notează Reuters. Voturile electorilor din fiecare stat, în mod tradiţional o formalitate, au dobândit ...

Ungaria sprijină aderarea Republicii Moldova la UE

Joi, 10 Decembrie 2020 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ungaria sprijină în mod consecvent Parteneriatul Estic şi, în acest context, aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE), a declarat ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, aflat în vizită oficială la Chişinău, informează IPN.md.Ungaria se află în zona estică a UE şi din acest motiv interesul Budapestei este acela ca în statele din Parteneriatul Estic sa existe pace şi bunăstare, pentru că tot ceea se întâmplă în vec ...

Variante ”no deal” în relaţiile UE cu Marea Britanie

Joi, 10 Decembrie 2020 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Uniunea Europeană a publicat joi măsuri de urgenţă în materie de pescuit şi transport rutier şi aerian, care vor fi aplicabile de la 1 ianuarie 2021, dacă până atunci nu este convenit niciun acord post-Brexit cu Regatul Unit, informează DPA şi AFP.''Nimic nu garantează că, dacă se ajunge la un acord, el va putea intra în vigoare la timp. Responsabilitatea noastră este de a ne pregăti pentru toate eventualităţile, inclusiv pentru cea de a nu avea în vigoare un acord cu Regatu ...

Bugetul UE şi sancţiunile împotriva Turciei, pe agenda Consiliului European

Joi, 10 Decembrie 2020 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Liderii statelor membre ale Uniunii Europene s-au reunit joi, la Bruxelles, în cadrul Consiliului European de iarnă, în încercarea de a depăşi unele dezacorduri interne şi pentru a face front comun în faţa provocărilor externe, relatează DPA. ''Sunt încrezător că putem ajunge la un acord asupra pachetului comun pentru a permite implementarea rapidă atât a Cadrului financiar multianual (bugetul multianual al UE, n.red.), cât şi a fondului de redresare'', a menţionat preşedint ...

O nouă navă militară construită la Galaţi pentru Marina Regală Olandeză!

Vineri, 11 Decembrie 2020 00:03 | Publicat în ECONOMIE
În Şantierul Naval Damen Galaţi au demarat din această lună lucrările la o nouă navă militară pentru Forţele Navale Regale Olandeze. (RNLN) “Den Helder” va fi o navă de tip Combat Support Ship (CSS), valoarea contractului fiind estimată, pe piaţa de profil, la aproximativ 375 milioane de euro. Decizia de achiziţie a unei noi nave militare de tip CSS a fost anunţată de autorităţile olandeze în cursul anului 2019, iar în februarie 2020 a fost semnat contractul cu Grupul Da ...

Scădere a Produsului Intern Brut

Joi, 10 Decembrie 2020 10:30 | Publicat în ECONOMIE
Produsul Intern Brut a scăzut în primele nouă luni ale anului în curs, comparativ cu perioada similară din 2019, cu 5,1 la sută pe seria brută şi cu 4,6 la sută pe seria ajustată sezonier, o contribuţie negativă importantă având-o industria şi activităţile de spectacole, culturale şi recreative, potrivit datelor provizorii publicate de Institutul Naţional de Statistică.În acelaşi timp, Produsul Intern Brut a fost în termeni reali mai mare cu 5,6 la sută în trimestrul tre ...

Liberalizarea pieţei de energie, o necunoscută

Joi, 10 Decembrie 2020 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Peste 90 la sută dintre consumatorii casnici de energie din România nu ştiu că piaţa va fi liberalizată complet de la 1 ianuarie 2021, întrucât autorităţile nu au informat suficient populaţia că urmează să se întâmple acest lucru, potrivit unui comunicat al Asociaţiei pentru Energia Inteligentă (AEI)."Liberalizarea pieţei de energie electrică pentru consumatorii casnici se bazează pe aceleaşi practici folosite în vară şi la aşa zisa liberalizare a pieţei gazelor natura ...

Premierul Israelului, primul la vaccin

Miercuri, 09 Decembrie 2020 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Israelul a primit miercuri dimineaţa primele sale vaccinuri anti-COVID de la gigantul farmaceutic american Pfizer, a anunţat premierul israelian Benjamin Netanyahu, afirmând că vrea să fie primul din ţară care se va vaccina, pentru a da exemplu, informează AFP. Aceste prime vaccinuri au sosit cu mare pompă cu un zbor cargo al companiei DHL pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, întâmpinat de premierul Netanyahu zâmbitor. La sfârşitul lui noiembrie, Israelul a achiziţionat opt mili ...

Erdogan, sfidător la adresa sancţiunilor Uniunii Europene

Miercuri, 09 Decembrie 2020 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat miercuri că eventuale sancţiuni ale Uniunii Europene (UE) împotriva Turciei pentru activităţile sale controversate din estul Mării Mediterane nu constituie motiv de mare îngrijorare pentru ţara sa, informează AFP."Orice fel de decizie de sancţiuni din partea UE nu constituie o mare îngrijorare pentru Turcia", a declarat Erdogan în timpul unei conferinţe de presă la Ankara, înainte de a pleca într-o vizită oficială în Azerbaidja ...
Pagina 513 din 931