Uniunea Europeană, sancțiuni ”de urgență” la adresa Rusiei

Uniunea Europeană, sancțiuni ”de urgență” la adresa Rusiei
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Uniunea Europeană discută „de urgenţă” noi sancţiuni împotriva Moscovei, după descoperirea unui mare număr de cadavre ale unor civili în regiunea Kievului, mai ales la Bucea, a transmis luni şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, potrivit AFP. UE „condamnă în termenii cei mai puternici atrocităţile comise de forţele armate ruse în mai multe oraşe ucrainene ocupate, care acum au fost eliberate”, a adăugat Borrell, într-un comunicat.

Un nou pachet de sancţiuni se află în discuţie între Cei 27, însă pentru adoptarea de noi măsuri este necesară unanimitatea. Preşedintele francez Emmanuel Macron a evocat luni sancţiuni individuale şi măsuri privind „cărbunele şi petrolul”, însă nu a menţionat achiziţiile de gaz, subiect care îi divizează pe europeni.

O reuniune a miniştrilor de Externe din UE este programată pe 11 aprilie, la Luxemburg, iar un summit european extraordinar consacrat conflictului din Ucraina, situaţiei economice şi apărării europene este prevăzut pentru „sfârşit de aprilie, început de mai”, au indicat serviciile lui Josep Borrell.

Citit 809 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Aprilie 2022 00:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.