Ruxandra Podlisnic

Ruxandra Podlisnic

Spectacole şi meşteşugari din toată ţara, la Galați, cu ocazia TÂRGULUI RUSALIILOR

Vineri, 17 Iunie 2016 08:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Sărbătoarea Rusaliilor, cu adânci rădăcini în antichitatea daco-romană, este marcată, începând de vineri, 17 iunie, până duminică, 19 iunie, şi la Galaţi. În spiritul tradiţiei, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” organizează cea de-a XVI-a ediție a Târgulului meşterilor populari. Evenimentul se va desfăşura pe esplanada din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, între orele 9,00 şi 20,00. Potrivit organizatorilor, şi-au anunţat prezenţa circa 50 de artizani din ...

Noi BILETE DE TRATAMENT pentru pensionari, prin Casa de Pensii Galaţi

Joi, 16 Iunie 2016 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Casei Judeţene de Pensii din Galaţi i-au fost repartizate, pentru cea de-a X-a serie de tratament balnear, 450 de bilete. Potrivit unui comunicat remis redacţiei, repartizarea s-a desfăşurat printr-un sistem informatic, pe baza cererilor depuse de solicitanţi, până pe data de 8 iunie. Astfel, pentru afecţiunile cardio-vasculare au fost alocate 38 de bilete la Covasna, 10 la Vatra Dornei şi cinci la Tuşnad, pentru afecţiuni reumatismale s-au distribuit 183 la Lacul Sărat, 19 la Băi ...

ArcelorMittal şi Damen i-au PREMIAT pe olimpicii gălăţeni (FOTO)

Joi, 16 Iunie 2016 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Principalii piloni ai economiei locale, ArcelorMittal şi Şantierul Naval Damen, continuă frumoasa tradiţie de a-i premia pe cei mai buni elevi ai judeţului. Cele două companii au răsplătit generos performanţa tinerilor talentaţi ai Galaţiului. Aproximativ 80 de câştigători ai olimpiadelor şcolare naţionale şi elevii selectaţi în loturile lărgite ale României au fost răsplătiţi datorită rezultatelor obţinute. Cele două companii au acordat premii în valoare de 100.000 d ...

VERIFICĂ-ȚI INTELIGENȚA! Joi este ultima zi de înscrieri pentru TESTAREA MENSA de la Galaţi

Miercuri, 15 Iunie 2016 17:50 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţenii îşi pot testa nivelul IQ-ului în doar 20 de minute, printr-un test standardizat Mensa. Sâmbătă, 18 iunie, începând cu ora 11,00, la Facultatea de Inginerie, în corpul D, sala D03, vor începe testele care validează inteligenţa. Acestea sunt calibrate să determine coeficientul de inteligenţă (matematică şi raţională) şi constau în 45 de întrebări, la care candidatul trebuie să răspundă în 20 de minute. Testele pentru candidaţii cu vârsta între 11 şi 16 a ...

Când vor fi afişate REZULTATELE la BACALAUREAT, pentru sesiunea iunie - iulie

Marți, 14 Iunie 2016 18:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Potrivit calendarului examenului de Bacalaureat 2016, elevii vor susţine ultima probă pe data de 8 iulie 2016, cea la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele vor fi afişate pe data de 12 iulie, până la ora 16,00, urmând ca în aceeaşi zi, până la ora 20,00, să se depună contestaţiile. Rezultatele finale vor fi afişate pe data de 16 iulie 2016. ...

SPECTACOL CARITABIL cu Trupa din Centru, pentru Elena Chirnoagă

Marți, 14 Iunie 2016 16:15 | Publicat în SOCIETATE
Trupa din Centru, din care fac parte cursanții clasei de Actorie din cadrul Şcolii de Arte a Centrului Cultural “Dunărea de Jos”, va susţine miercuri, 15 iunie, spectacolul intitulat „Totul în grădină & prietenii”, ce va marca examenul de actorie de sfârşit de an. Spectacolul reprezintă un eveniment caritabil, organizat în cadrul campaniei „Alături de Elena” şi este dedicat strângerii de fonduri pentru Elena Daniela Chirnoaga, diagnosticată cu o boală rară: neuro ...

ANA BLANDIANA primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii ”Dunărea de Jos”

Miercuri, 15 Iunie 2016 11:00 | Publicat în EDUCAŢIE
La propunerea Facultăţii de Litere, prin Departamentul de Literatură, Lingvistică şi Jurnalism, va avea loc ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Anei Blandiana - poet, prozator, eseist, publicist şi om de cultură recunoscut pe scena naţională şi în spaţiul european. Evenimentul va avea loc vineri, 17 iunie, începând cu ora 10,00, în Aula Magna din Campusul Ştiinţei. Autoare a 26 de cărți publicate în l ...

Eveniment în PREMIERĂ/ Conferinţă de criogenie şi tehnologii de refrigerare

Joi, 16 Iunie 2016 05:00 | Publicat în SOCIETATE
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, prin Departamentul Sisteme Termice şi Ingineria Mediului de la Facultatea de Inginerie, organizează, în perioada 22-25 iunie, la Bucureşti, prima Conferinţă Internaţională de Criogenie şi Tehnologii de Refrigerare. Conferinţa îşi propune să le ofere participanților posibilitatea de a interacţiona, discuta idei de cercetare şi de a face schimb de cunoştinţe şi practici în domeniul tehnologiilor criogenice şi de refrigerare, cu apl ...

Cadre noi la CONDUCEREA Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi

Miercuri, 15 Iunie 2016 00:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Cele două posturi pentru funcţia de inspector şcolar general adjunct, scoase la concurs de Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, au fost câştigate de Pompilia Chifu, directoarea Colegiului Naţional „Alexandru Ioan Cuza” din Galaţi, şi de Doiniţa Popa, inspector şcolar general adjunct interimar. La concurs au participat patru candidaţi. Pe lângă cadrele didactice menţionate, pe lista participaţilor se regăsesc Diamanta Bulai, fost inspector şcolar general adjunct, şi Mon ...

Două şcoli din Galaţi, CÂȘTIGĂTOARE la "Let's Do It, Danube!"

Miercuri, 15 Iunie 2016 15:00 | Publicat în SOCIETATE
La cea de-a treia ediţie a „Lets’s Do It, Danube”, o competiţie în premieră dedicată instituţiilor de învăţământ din judeţele dunărene, Şcoala Gimnazială „Petru Rareş” din Frumuşiţa a obţinut premiul I, la categoria şcolilor cu clasele 0-IV. Astfel, şcoala gălăţeană s-a ales cu o multifuncţională. Totodată, Şcoala Gimnazială „Gheorghe Munteanu” din Galaţi a obţinut premiul II, la categoria şcolilor cu clasele V-VIII. Instituţia a câştigat un vid ...
Pagina 17 din 66