Bătrână, scundă, costelivă, cu bocanci mari... trece dinspre casă înspre pădurice, în fiecare dimineaţă, să adune vreascuri. Trece aplecată aproape în unghi drept. Trece pe drumul colbuit, care-o cunoaşte de atâta amar de ani. Trece şi vorbeşte singură. Sau, cel puţin, aşa mi se pare. Păduricea nu-i departe. Stă-ntr-o costişă mioritică, plină cu păsări mărunte, cântătoare, ouătoare, crescătoare de pui. Stă-ntr-o părere de rău. Ori într-o părere de bine. St� ...

(!) mai stai oleacă, nene moromete -parcă nu-ţi pasă, parcă te grăbeşti,parcă nu vrei să mai auzi copiiicum te aşteaptă să le spui poveşti (!)(!) parcă nu vrei să mai aştepţi la poartă,din când în când, poştaşul cu scrisoride la copiii rătăciţi prin lume,strigaţi la geam, încet, de multe ori (!)(!) parcă te doare viaţa, şi pădurea,şi drumul trecător pe lângă schit,şi timpul, şi fântâna, toată lumeadin cărţile pe care le-ai citit (!)(!) parcă nu vrei s� ...

În fiecare noapte, fără nici o excepţie, de la începuturi până în prezent, vine în dreptul geamului meu şi se uită. Nu se uită urât. Nu se uită frumos. Nu ştiu cum se uită, fiindcă eu nu ştiu ce însemnează „urât”, ce însemnează „frumos”. Şi nici nu m-am străduit să aflu, să caut, să învăţ. Întotdeauna am considerat că-i mai bine să nu ştiu. Dacă mă apuc să caut, şi caut în zadar? Dacă mă apuc să aflu, şi râde jurul şi jurul jurului de hotăr� ...

Chiar dacă totdeauna am plâns cu lacrimi false ori cu lacrimi adevărate, eu atât pot striga până la Infinit: mi-i dor de MAMA și TATA - singura Lege din Cetate! Chiar dacă totdeauna m-am ţinut de cuvânt ori nu m-am ţinut de cuvânt, eu atât mărturisesc şi în Rai şi în Iad: mi-i dor de MAMA și TATA - singura Lege de pe Pământ! Chiar dacă Amintirile din Copilărie ar fi rămas ori s-ar fi şters, eu atât pot răspunde la orice întrebare: mi-i dor de MAMA și TATA - singura ...

Ce frumos vii târziu, superbă femeie a mea! - cică numai femeile care vin târziu vin frumos. Odinioară, a venit la mine o femeie devreme, foarte devreme, şi a murit repede, foarte repede, călcată de-un tren majestuos, plin cu haine de mire şi rochii de mireasă, cu flăcări şi fluturi - iar acum se spune că doarme sub lespedea pe care eu trebuie să scriu: aici odihneşte roaba lui Dumnezeu, Privighetoarea! Vino târziu, vino din ce în ce mai târziu, superbă femeie a mea! ...

O ştiu dinainte de a o cunoaşte. N-am fost în stare să nu intuiesc existenţa cestei frumuseţi sublime. Această superbă Alcătuire este senină şi serioasă şi iubită şi apreciată ca o zi de Paşte. Nu cred că poate fi ajunsă ori întrecută de nimeni din întreaga Omenime. Nu cred că nu este invidiată de toate femeile lumii şi nu pot crede că nu este râvnită şi pândită şi dorită de toţi bărbaţii istui Pământ. Sigur că da! Se poate înţelege că o divinizez, că o ...

am visat că te duceai la gară,/ pe cărarea dintre sud şi nord - cea mai pe/trecută din MOLDOVA,/ cea mai dreaptă dintre ştiu şi pot ai visat că mă-ntorceam din gară,/ pe cărarea dintre nord şi sud - cea mai pe/trecută din MOLDOVA,/ cea mai dreaptă dintre văd ş-aud se făcea că nici nu se mai poate/ să nu ne-ntâlnim într-acest VIS şi să mergem, amândoi, întruna,/ până-n IAD sau până-n PARADIS şi ne-am întâlnit la jumătatea/ celei mai frumoase cărărui dintre dou ...

Până la sosirea Cuvintelor, până când Figurile de Stil vor bate la uşă... privesc pe fereastră cum alde Oarecare banalizează sărutul! Iar steaua aceea, pe care e scris numele meu, nici nu cade şi nici nu răspunde la telefon! În fiecare secundă, doar Luna îmi trimite Duminici şi mă avertizează cum NU se pregăteşte o noapte de dragoste chiar dacă a/selenizarea poate să fie perfectă şi definitivă! Până la sosirea Cuvintelor... Hortensia este mult mai frumoasă decât Came ...

Fă, sublimo, hai încoace,/ că avem o treabă mare:/ dăm cu sapa, dăm cu grebla,/ dăm cu var şi flit prin curte!/ după aia, ne ascundem/ după masă, după care/ ne jucăm de-a epicentrul hâtru-şic pe unde scurte!// Jocul este foarte simplu:/ tu te faci că te cutremuri!/ eu – că sufăr lângă tine/ şi că te repar agale!/ mai apoi să vezi, sublimo,/ ce securiza(n)te vremuri/ vom trăi vorbind în şoaptă/ şi vom merge doar la vale!// Te cunosc de la o poştă,/ după felul cum ...

tata măsoară drumul pân-acasă cu lumânarea ochilor de lup – lemne de foc întârziat apasă înspre genunchi clavicule de cub   în urma lui pădurea se descalţă, cu tot cu lupi s-apropie de sat – scade lungimea firului de aţă şi creşte frunza lemnului tăiat   curând n-o să mai vină dimineaţă şi focul se va stinge pe cuvânt – şi tata şi copacii se înalţă încet, spre cer, cu ochii în pământ   tristeţi de lup se spânzură de ploaie, inele oxidează pe bu ...