1. Moartea unui poet... (Panait Căpăţână, să zicem)... însemnează o Metaforă mai puţin în Arsenalul Păcii şi Iubirii universale! Însemnează o lacrimă de tristeţe pe obrazul Candorii! Însemnează un strigăt de reproş peste gardul Providenţei! Şi nu numai atât! Însemnează prezenţa unei Absenţe! Şi absenţa unei Prezenţe! Reprezintă o adăugare la Minus şi o scădere la Plus!... Când Panait Căpăţână rostea „priveam absent biserici şi femei/ când mi-a călcat ...

(!) mai văd şi mai aud cum se întoarce acasă, negreşit, ca un secret, în fiecare seară, simplă, blândă, din ce în ce mai greu şi mai încet (!) (!) şi mă cuprinde o grozavă frică de-un viitor apropiat, cumplit, când ar putea să nu se mai întoarcă în locul majestuos, de lângă schit (!) (!) fără preget, senină, toată viaţa, doinind a depărtare şi a dor, aşa, purtându-şi Sapa ca pe-o Cruce - îmi tot zicea că Mamele nu mor (!) (!) credeam neştiutor, fără-ndoi ...

Şi doar mi-ai spus: mai uită-te şi îndărăt! nu vezi că-n faţă-i numai silă şi prăpăd? de ce nu vrei să înţelegi/ că fugi înspre parapiteci? dacă nu crezi, am să-ţi descriu şi-am să-ţi arăt! Şi doar mi-ai spus: întoarce-te, nu are rost! nu vezi că-i mare şi fatal preţul de cost? tu nu pricepi că e-n zadar?/ oare de ce nu ai habar că ţi se-nfundă? că nu-i bine? că eşti prost? Şi doar mi-ai spus: cum poţi uita aşa uşor ce-am scris pe ceruri că-nfăşor � ...

Dacă-i goală, o văd plină (plină cum e luna goală)...! Umblă dezbrăcată, albă, ca mireasa-n catedrală! Dacă-i veche, o văd nouă (nouă cum o haină veche... ne-mbrăcată, nici o dată, de un om fără pereche)...! Dacă-i rece, o văd caldă (caldă cum o ploaie rece, vara, când nisipul fierbe, zburdă, zbiară şi petrece)...! Dacă-i fiară, o văd blândă (blândă cum numai o fiară când îi duci la moarte puii, dar pe ea o zvârli afară)...!... Dacă-i dacă, dacă-i unde ...

Tocmai de atunci, când cele două clopote ale schitului Zimbru se aprindeau şi se stingeau în dangăte şi-n vaiere sfărâmătoare de orizonturi îndepărtate şi/ori apropiate, aşa, să anunţe sosirea în lume a unui ucigaş de păsări, ursitoarele, fir-ar ele să fie de şchioape şi neghioabe şi nătânge, au hohotit sardonic şi au pus la cale o dislocare de forţe dumnezeieşti, dar şi diavoleşti, greu de imaginat şi greu de ilustrat/descris într-o perspectivă imediată! Forţe ...

!azi vin la tine să-ţi dau/ simplă şi pură o floare dintr-un cuvânt botezat/ pururea: nu(mă)uita(re)! !vin în secunda când stai/ şi lăcrămezi la fereastră ca o muşcată de rând/ tristă sub steauă albastră! !şi mă aştepţi până când/ vezi şi auzi că m-apropii şi mă visezi până când/ mor şi salcâmii şi plopii! !şi întinzi mâinile drept/ până m-atingi sufleteşte şi mă iubeşti până când/ nimenea nu mai iubeşte! !azi vin la tine să-ţi plac/ inima scump ...

Bună dimineaţa, bună ziua, bună seara!... Mă numesc Divina Tragedia şi număr 2022 de ani... după H, bineînţeles! Sunt mulţi? Sunt puţini? Nu contează! Contează numai ce am aflat şi ce am făcut în toată această perioadă convenţională! Numai câtă viaţă şi câtă moarte am „mâncat” din mila Domnului contează! Numai cât de mult m-am sfădit/hârjonit cu Deşertăciunea contează! Fiindcă despre Iubire nu poate fi vorba! Aceasta, pur şi simplu, nu există! Cei care ...

(!) INIMA TA/ SUFLETUL MEU ROMÂNEȘTE cum păsări lungi/ cântă păsări fără plată - n-am să n-ascult/ ce mi se-ntâmplă cereşte, n-am să nu tac/ până-mi va fi niciodată (!) (!) n-am să nu tac/ până-mi va fi totdeauna fără să ştiu/ că tu mi-aduci descântare celei dureri/ despre ce poate fi-ntruna cest dor odor/ rodnic şi semn de mirare (!) (!) eu chiar acum/ cerului cer îndurare pentr-un cuvânt/ (s)pus cu năduf la ţărână când am călcat/ lacrima ta pe cărare, pl ...

Şi tot aşa, în fiecare zi, bătrâna din ziarul de ieri se duce în păduricea din sus, se întoarce acasă, vorbeşte singură... ori poate numai mi se pare că vorbeşte singură şi „de pe dealuri”, cum bârfesc sătenii. Îndrăznesc să-i spun bună ziua, să-i sărut mâinile scheletice şi s-o întreb cu cine vorbeşte. Mă pironeşte-n mijlocul cărării, cu albastrul năucitor al ochilor, şi-mi zice năucitor: „Cu cel de Sus vorbesc! Cu Dumnezeu, adică! Ce, nu crezi că-i pos ...

Îmi pare rău că am să plec/ sub Orizontul fără capăt şi-am să cotrobăiesc întruna,/ prin cel sfârşit şi început, dar ştiu că o să am de-ales,/ că niciodată n-o să scapăt nici înapoi, nici înainte.../ şi n-am să văd şi n-am s-aud !!! Îmi pare rău că am să las/ Singurătatea fără mine cum am lăsat atâtea clipe/ praf şi cu inima la gât - s-au bucurat când au văzut/ cum se înalţă din stamine şi din pistiluri aşteptare/ de timp frumos, de timp urât !!! Ea ...