(!) era întuneric, dar eu nu ştiam că e întuneric, nu ştiam dacă-i rău sau dacă-i bine astfel, dacă-i rău sau dacă-i bine să părăsesc absenţa luminii, să mă mut în absenţa întunericului, să caut şi să aflu răspunsuri la întrebările mai mult ori mai puţin ne/vinovate că sunt material didactic în laboratorul "alfa şi omega", umplut cu vertebrate şi nevertebrate (!) (!) era lumină, dar eu nu ştiam că e lumină, nu ştiam dacă nu-i rău sau dacă nu-i bine astfel, ...

Nu ştiu dacă m-am purtat frumos când am fost la tine, în crâşmă, pentru o sută de „Unirea” şi pentru o jumate de „Stejar”, eu fiind invitatul vecinului doamnei Lui, sora ta, care s-a măritat şi m-a lăsat baltă, să sufăr fără oprire şi consolare, să mă autodistrug sub povara durerii, să jur că nu-mi mai trebuie nici idilă, nici amor ghebos, nici sacrificare pe altarul iubirii, nici o relaţie cu nici o divă şi cu nici o mala/divă din universul vostru cel feminin ...

Prezint scuze şi te rog să mă ierţi, doamnă Lui! Nu ţi-am răspuns la ultima ta misivă deoarece, chiar când cumpărasem cerneală proaspătă şi-mi meşterisem un toc din hlujan, a trecut vecinul tău pe la mine şi mi-a spus că te-ai măritat! Desigur, am plâns torenţial pe umărul lui, iar el, ca să mă consoleze, cică, m-a invitat la un coniac „Unirea” şi la o bere „Stejar”, în barul unde serveşte sora ta, doamna Cri! Mă crezi ori nu mă crezi, consumul meu fizic şi ...

Tu ai ajuns la jumătatea vieţii,/ eu trebuia să fi murit de mult - sunt prea bătrân ca să mai pot pricepe/ dacă am fost nemernic ori incult! Trag linie, adun... şi mi se pare/ că e zadarnic tot ce am făcut să (re)cunoşti în ultima secundă/ sufletul meu de (ne)(re)cunoscut! Mi se aude sufletul prin tindă - / mă dau de ceasul morţii, dar nu ştiu că n-are drăgosteală pentru mine,/ nu are nici devreme, nici târziu! Şi doar (i)-am zis alintături întruna,/ am vrut să-mi dau ...

Ăsta nu-i un oarecare câştigător la cea mai mare ademeneală internaţională din R.C.R. (Republica Capitalistă România, adică)! Ăsta-i chiar unul dintre cei mai delicaţi, dacă nu cumva singurul delicat dintre jucătorii încă împătimiţi/înrăiţi în goana după pâraie de lapte, cu maluri de mămăligă! Se întrebuinţează zi de zi şi noapte de noapte numai în direcţia asta! Şi cu atâta sârguinţă şi sacrificare fizică şi sufletească, încât îi curg hainele de pe ...

Ia ascultă, domnişoară!/ de ce-mi pui farmece-n poartă? vrei să te iubesc în silă?/ să-ţi declar vasalitate? târcolirea ta mă-ndeamnă/ să mă las de cumsecade - şi-ai s-orbecăieşti prin lume,/ strâmbă, cu arcada spartă! Doar ţi-am zis că eşti urâtă/ deocamdată, domnişoară! doar ţi-am zis că nu sunt gata/ să te iau, să te fac doamnă! pânda ta mă osteneşte,/ mă provoacă şi mă-ndeamnă să-ţi arunc mănuşa, poate/ mă mai laşi o primăvară, poate mă mai l ...

Tică M. locuieşte la scara doi, are şapcă albastră, mustaţă cenuşie şi vro şaizeci de kile. Ca înălţime, poate să măsoare cinci picioare şi două şchioape. Uneori, are şi stuchit la furcă. Trece prin lume ca un om bun. Şi chiar ca un cetăţean de onoare, am curaj să spun. Când e cazul, pune umărul şi mintea şi sufletul ca să ajute. Nu-i place să facă degeaba umbră la pământ. Face şi acoperişuri. Face şi descoperişuri. Văruieşte, drege, repară, ascute, filig ...

(!) DA - TOTDEAUNA-I MAI TÂRZIU CA NICIODATĂ şi în zadar aştept la pândă şi la rând - până atunci e gata cerul şi pământul, iar niciodată-i mai devreme ca oricând (!) (!) și este-aşa fiindcă alt fel nu se poate: un fel de ochi (acelaşi ochi) necruţător scrutează tot, adună tot şi scade totul - uşor pe greu şi foarte greu peste uşor (!) (!) aceleaşi note din nimic, a/somnifere şi însemnate-n trândăvie şi-n frumos, toarnă-n auz o des/cântare criminală de jos � ...

De câte ori am aşteptat/ sub felinarul afumat, să vină trenul de atunci,/ cu fluturi mov şi rochii lungi - şi se făcea (în ceas) târziu,/ şi-n suflet se făcea pustiu, dar trenul cel nu mai venea/ (de nicăieri) în gara cea! Şi ce văzduh curat era/ în gara ta şi-n gara mea - aceeaşi gară până când/ s-au dus (cu toţii) în pământ cei călători, cel timp şi tren.../ şi a rămas doar un refren: oare cu ce se va-mbrăca/ (la nunta ei) mireasa mea? Şi tot visez... şi văd ...

Acum... tanti Alexandra e bolnavă, dar asta nu înseamnă că nu trebuie sau că nu pot sau că nu știu să-mi amintesc de dumneaei la modul prezent! Cum spuneam în ziarul de ieri, tanti Alexandra, o femeie cam între patru vârste, ajută la dereticarea, la aşezarea, la păstrarea curăţeniei şi a ordinii fizico-morale în Molecula religioasă aflată în Ţiglina numărul patru, Ctitorie relativ recentă şi purtătoare a hramului/numelui Gheorghe (Sfântul Mare Mucenic Gheorghe) cel gro ...