„Mâine, taman la revărsatul zorilor, taman la ora naşterii tale, pe care cred că nu ai uitat-o, să fii acolo, negreşit, sub teiul din Dealul Ciorii! Pentru Revelaţie! Să nu lipseşti! Să nu întârzii! E unica dată când mă arăt! Altă şansă şi alt noroc n-ai să mai prinzi în această Viaţă! Sunt convinsă că pricepi ce-ţi spun şi că nu te vei strădui să nu fii prezent la Întâlnire, la desfăşurarea cestui Moment Astral... şi că nu vei face nici un efort pentru ra ...

Domnule Du, jur pe cuvânt,/ chiar dacă tu poţi spune Nu: în seara asta sunt viteaz,/ vin să o fur pe doamna Du! Nu te-ntrista, stai liniştit,/ nu-ţi pune ghetele pe dos: vin cu măslin, vin şi cu vin,/ şi am s-o fur foarte frumos! Să nu mă bagi în sperieţi,/ nu ţine câinele flămând, să mă mănânce când o fur/, acum, când am ajuns la rând! Ca să nu crezi cumva că-s tâmp,/ am să aduc şi nişte flori, să i le dau cum unui mort,/ căci n-am s-o fur de două ori! Dacă nu ...

Sigur că da! nu mai vine mama să mă scoată din dilemă! nici libelula nu mai apare! cred că primăvara are întârziere! cred că sărmana lepidopteră s-o fi săturat de hazul meu mioritic şi s-o fi dus cu altă primăvară, s-o fi dus unde nu sunt atâtea dileme, atâţia filozofi care aşteaptă doar să vină părinţii şi să-i scoată din orice încurcătură!... La urma urmei, ce dacă nu mai încap nici acolo, nici aici? şi ce dacă n-am să ies din această sfântă nebuloasă? ...

Mă duc la tine, doamnă Du,/ chiar dacă pleci şi nici nu-ţi pasă că te aştept şi că ascult/ cum cad gutuile pe casă! Mă duc la tine şi te-ntorc/ din toate drumurile tale, să stai Acolo, când voi fi/ clopot Iubirii catedrale! Mă duc la tine şi încerc/ în cerc Apropierea care ţine departe trupul tău/ şi mintea mea devastatoare! Mă duc la tine şi te rog/ pentr-un şotron şi pentr-o ţurcă, pentr-un ascunselea frumos,/ într-un amurg şi-ntr-o amurgă! Mă duc la tine-n cont ...

Ar fi bine să aflu că sunt? sau ar fi fost bine să aflu că nu sunt? ar fi fost bine să vină tata şi mama să-mi limpezească aşteptările?... Iată, aşadar, alte şi alte întrebări care-mi înteţesc negura şi-mi accelerează dilema! întrebări care mă fac vulnerabil, numai bun de zvârlit în marele depozit al Uitării!... (vezi, Doamne, în loc să caut o ieşire, în loc să fac ceva şi să forţez iţele încurcăturii, eu stau şi mă scufund în retorica asta păguboasă, î ...

!cuvintele mele pe cine regretă/ când lumea dansează în raiuri precare/ şi-şi scrie iubirea măruntă, cu cretă,/ pe ziduri, pe zgomot, pe ape murdare?// !pe cine înalţă cuvintele mele/ când lumea petrece în iaduri şi-şi strigă/ copiii să urle, să scuipe la stele, să-şi târâie dorul prin beznă şi frică?// !pe cine coboară aceste cuvinte,/ din susul, din josul, din lungul, din latul/ acestui nimic poreclit înainte/ şi zis înapoi, printre care păcatul/ e rege şi scl ...

Şi tot întrebându-mă dacă sunt sau dacă nu sunt, dacă ar fi trebuit să-i dau crezare mamei şi să-i ascult sfaturile şi rugăminţile şi poruncile din ziarul de ieri, şi tot gândindu-mă la ce mă-sa îmi foloseşte această frământare, şi tot sufocându-mă cu deznădăjduirea şi resemnarea şi încăpăţânarea şi cu tot neamul acestora toate (specifice dilemei)... iată, mă perforează fulgerul şi ecoul unei întrebări înfricoşătoare: dacă aş afla (dacă mi s-ar spu ...

Te-aştept pe cărarea cu-n capăt/ la mine şi-un capăt în gară, să mergem alături şi singuri,/ Acolo, a ultima oară! La cinci fără cinci vine trenul/ plecat de Atunci, să ne ducă la marginea Visului, unde/ nimic nu e-n stare de Fugă, nimic nu e-n fugă de Stare,/ nimic nu e cald şi nici rece... şi nimeni nu poate să zică:/ (n)-am fost, pe aici (nu) se trece! Să iei doar Uitarea cu tine.../ în rest, sunt netrebnice toate: şi milă, şi silă, şi rugă,/ şi umbră, şi Via ...

Sunt sau nu sunt!...(aceasta-i întrebarea, cum ar zice Hamlet, aceasta-i dilema din ziarul de ieri, nu?)...Şi, dacă bătrânul tata s-a dat jos din carte, şi nu s-a mai suit, cine să-mi arate uşa, poarta, scăparea? cine să taie şi să forţeze lacătele şi zăvoarele şi cifrele "cerberului" care păzeşte ieşirea? cine să pună o vorbă bună la Demiurgul ce Rău (sentinţa lui Emil Cioran, da?) poate se îndură să-mi deschidă, să mă scoată la lumină? cine să mă dumirească ...

Cuvântul meu s-a dus cu vântul/ care-a bătut la uşa ta, să-ţi spună când începe ploaia/ şi când sfârşeşte moartea mea! Să fi deschis...ce întâmplare/ şi ce minune-ar mai fi fost: primeai în casă poezia/ şi viaţa mea fără de rost! Primeai un timp, primeai o vreme/ de reverie şi poveşti... şi toată binecuvântarea/ din glasul Limbii Româneşti! Primeai o steauă lângă Steaua/ ta mai frumoasă ca a mea şi mult mai bine răsărită,/ să-mi iau lumină de la ea! Ţi- ...