Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Tribunalul Galați a dispus falimentul Electrocentrale
Miercuri, 25 Noiembrie 2020 08:15 | Publicat în ECONOMIE
Tribunalul Galați a dispus deschiderea procedurii generale de faliment împotriva societății gălățene Electrocentrale, acceptând astfel atât cererea depusă de administratorul judiciar al companiei, cât și pe cea a Romgaz, principalul creditor al Electrocentrale. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
”Ori restructurăm, ori închidem”, spunea în primăvara acestui an, pentru ”Viața liberă”, administratorul spe ...
Interviu cu Cristian Ciocan, înainte de meciul cu Tony Yoka: O să aibă viața grea cu mine în ring
Miercuri, 25 Noiembrie 2020 08:00 | Publicat în SPORT
Pugilistul născut în Pechea se află în fața unei confruntări cu un adversar extrem de talentat, care n-a cunoscut până acum gustul înfrângerii la nivel profesionist.
Cristian Ciocan, boxerul de categorie grea cu ale cărui performanțe Pechea, Galațiul și România se mândresc, are de depășit un nou obstacol, după ce a trecut cu bine peste lupta cu virusul Covid-19, care i-a întârziat revenirea în ring. Ciocan a ratat șansa de a lupta cu Allen, după ce a fost testa ...
Cuplu de basarabeni, reținut pentru contrabandă
Miercuri, 25 Noiembrie 2020 07:30 | Publicat în JURIDIC
Doi cetățeni basarabeni sunt acuzați de contrabandă calificată cu tutun și au fost reținuți în Galați ca urmare a mai multor descinderi pe care polițiștii de la Transporturi le-au făcut în cadrul dosarului penal care îi vizează pe cei doi moldoveni. Aceștia erau suspectați că, timp de două luni, în perioada septembrie-noiembrie 2020, ar fi introdus ilegal în țară și ar fi comercializat, fără drept, țigări moldovenești. Circulația celor doi, a bărbatului în vârst ...
Peste 40 la sută din lucrările de la depozitul de deșeuri de la Valea Mărului au fost deja realizate în mai puţin de cinci luni de muncă. Acest nou depozit este unul în care vor fi respectate cele mai drastice măsuri de mediu. Acolo vor ajunge doar deşeurile reziduale rezultate în urma prelucrării în staţia de tratare mecano-biologică, fără pungi, hârtii sau alte resturi purtate de vânt. ”Cele două subcelule ale depozitului sunt într-un stadiu avansat de realizare, iar î ...
Două noi containere au fost instalate în zona Unității Primire Urgențe (UPU) a Spitalului de Urgență Galați pentru a suplimenta astfel zona de triaj. În total, cele două containere au o capacitate de 16 paturi și vor fi folosite de pacienții depistați cu COVID-19 care așteaptă să fie transferați către spitalele de suport COVID. Această măsură a fost necesară din cauza numărului mare de pacienți infectați cu SARS-CoV-2 nevoiți să aștepte cu zilele, la UPU, transferul c ...
Platforma de recrutare BestJobs a lansat CV-ul în format video, o soluție unică pe piața din România, prin care își propune să ajute candidații să se evidențieze în fața angajatorilor. CV-ul video poate fi înregistrat și adăugat informațiilor deja disponibile în CV-ul tradițional, direct în platforma companiei, simplu și rapid. Candidații au posibilitatea astfel să se prezinte, în maximum un minut, și să-și pună în valoare aptitudinile și realizările profesionale, ...
Joburi puține pentru români, în Spaţiul Economic European
Miercuri, 25 Noiembrie 2020 05:00 | Publicat în ECONOMIE
Zilele în care erau oferite sute și chiar mii de locuri de muncă pentru români în țările din Spațiul Economic European sunt foarte departe. Acum, prin portalul EURES România, sunt declarate vacante numai 47 de joburi, în patru țări. În Germania, românii interesați au la dispoziție 22 de locuri de muncă, ca operatori mașini în departamente de producție și ambalare. Polonia oferă 14 locuri pentru dulgheri, fierar-betoniști, lăcătuși, operatori CNC, operatori buldoexcavato ...
Inter - Real, meciul serii în Liga Campionilor
Miercuri, 25 Noiembrie 2020 01:00 | Publicat în SPORT
Două dintre cele mai puternice cluburi din Europa, Inter Milano și Real Madrid, se află într-o situație inedită, în care cel puțin una dintre ele poate părăsi competiția încă din faza grupelor. Inter și Real se întâlnesc de la ora 22:00, la Milano. Celelalte partide din Liga Campionilor de astăzi sunt: Monchengladbach - Şahtior, Olympiakos - Manchester City (19:55), Ajax - Midtjylland, Atletico Madrid - Lokomotiv Moscova, Bayern Munchen - Salzburg, Liverpool - Atalanta și Mars ...
LANSARE PROIECT. Acțiuni comune pentru protecția mediului în bazinul Mării Negre – BeECO
Miercuri, 25 Noiembrie 2020 00:10 | Publicat în Bani Europeni
Asociaţia de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos” anunţă lansarea oficială a proiectului „Acțiuni comune pentru protecția mediului în bazinul Mării Negre – BeECO BSB1107, proiect finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Comun „Bazinul Mării Negre” 2014 – 2020, Obiectivul tematic 2: Promovarea unei politici de mediu coordonate şi reducerea prin acţiuni comune a deşeurilor maritime în Bazinul Mării Negre, PI 2.2 2.2 Promovarea ...
Secții închise și zeci de angajați infectați cu COVID-19
Miercuri, 25 Noiembrie 2020 00:04 | Publicat în SĂNĂTATE
Activitatea celui mai mare spital din județul Galați este perturbată din cauza unor noi focare de COVID-19 apărute în rândul angajaților. Trei secții importante ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Galați sunt închise, pentru următoarele două săptămâni, iar zeci de cadre medicale infectate cu SARS-CoV-2 sunt ținute în carantină, la domiciliu. Pentru că și epidemiologul spitalului s-a îmbolnăvit, a fost cerut sprijin din partea DSP Galați.
Situația cea mai delicat ...

